Pictăm Pereți la Lente
Iulie – August, 2017
FEEDER.ro se întâlnește cu Lente pentru a vă propune un proiect de animare a unei case, invitând artiști vizuali să aducă formă, culoare și personalitate camerelor din Dionisie Lupu 78.
Ce?
Pictăm pereții Lente cu Sorina Vazelina, Livia Fălcaru & Reg, Irlo, Pisica Pătrată, Praf de cretă, Saddo & Pren, Ada Mușat, Cutărică, Kitră, Aitch.
Când?
De-a lungul următoarelor două, poate chiar trei luni, sâmbăta, o dată pe lună.
De ce?
Lente și-a definit un credo de-a lungul anilor prin umplerea spațiului (fie că vorbim despre pereți sau meniu) cu imagini, sensibilitate, idei care să aducă imaginație, culoare și personalitate ieșitului în oraș.
Lente Praporgescu se bucură și se mândrește că are în curtea de casă veche pereți pe care și-au lăsat amprenta Oana Lohan, Ada Mușat, Sorina Vazelina, Aitch, Saddo, Pisica Pătrată și Kitră, iar Lente Dionisie Lupu și-a deschis poarta sub auspiciile lui Aitch și Cutărică.
Casa veche, elegantă din Dionisie Lupu, cu o căsuță de poveste în spatele curții, este un spațiu clasic, impunător și oarecum distant. Ne-am bucura ca spațiul să-i provoace și să-i stimuleze pe cei pe care i-am invitat la pictat pereți.
Fără reguli sau teme impuse, fiecare cameră va fi transformată de câte un artist dintre cei invitați. Un perete îl punem deoparte pentru un open call, ale cărui detalii vor fi anunțate în curând.
„The thing that doesn’t fit is the thing that’s the most interesting: the part that doesn’t go according to what you expected.” – Richard P. Feynman
Unde?
Sufrageria Lente este un spațiu relaxat în care mănânci bine, te joci și îți faci prieteni. Lucrările artiștilor vor încălzi spațiul și atmosfera din Dionisie Lupu 78, inspirând conversații creative, productive și interesante.
Aitch, mural, Lente, 2016
1. Pe Dionisie Lupu, la numărul 78, Aitch a realizat un leopard care are grijă de sufrageria urbană Lente. video making of
Cutărică, mural, Lente, 2016
2. În grădină de la Lente, Cutărică a continuat vegetația într-un desen inspirat din grafica japoneză.
KITRĂ, mural, Lente, 2017
3. După feeder insider pop-up gallery din septembrie, sâmbătă, 7 Ianuarie, ne-am întors la Lente, acolo unde Kitră și-a extins universul plin de personaje abstracte pe un perete din vechea casă de pe strada Dionisie Lupu. Pentru a da culoare, formă și personalitate camerei, Kitră a realizat un desen remarcabil care a schimbat imediat mood-ul întregii încăperi, aducând la viață pereții prin expresivitatea lucrării sale.
Cutărică, mural, Lente, 2017
4. Povestea casei de pe Dionisie Lupu, transformată într-un loc al socializării și distracției, prinde contur într-un mod armonios. Traseul începe pe stradă, cu invitația animăluțului prietenos ilustrat de AITCH. Continuă în grădină cu Cutărică, iar în interior cu personajele abstracte desenate de Kitră. Intrarea în bucătăriei este semnalizată de Cutărică cu o ilustrație delicioasă.
Ada Mușat, mural, Lente, 2017
5. Odată ce treci de bucătăria creativă de la baza scărilor, sus te întâmpină Nicul prinț și Ada Mușat care, alături de alte personaje, invită vizitatorii la o experiență imersivă și ludică în spațioasa casă.
Saddo & Pren, sketch for Lente, 2017
6. Muralul relizat de Saddo și Pren a adus natura în jungla urbană Lente, iar spațiul este unul mai deschis, vesel și expresiv. Pantera neagră (Saddo) și pantera roz (Pren) se simt în largul lor în noua casă.
”Pren deja avea acest proiect cu un line de streetwear“La Panthere est Rose”, obviously cu o panteră roz, și deja de mai mult timp ne gândeam să facem un mural cu un fel de versus între o pantera roz și una neagră, un fel de fight / dance, o chestie dinamică, dar nu neaparat violentă, ci așa, mai friendly, pink & black together. Cum panterele sunt foarte the new thing acum în artă, tatuaje, muzică (într-un video de la The Weeknd, pe un album cover de la Anderson Paak, piesa “Panther like a Panther” – Run the Jewels, etc) am zis: hai să facem pantere.” – Saddo și Pren
Praf de cretă, mural, Lente, 2016
Pisica Pătrată, mural, Lente, 2017
8. Pictura începe să prindă formă iar pe măsură ce apar culorile, Pisica Pătrată pare că plutește, amintind lumile suspendate din arta japoneză ukiyo-e (“pictures of the floating world“). Suprapunerile de verde, negru și magenta redau volumul personajului și lumina care se descompune în blăniță, o tehnică ce împrumută ceva din post-impresionism. În forma finală, ochii expresivi ai pisicii trădează un sentiment de self-awareness și de melancolie – cel mai probabil, va avea nevoie de companie pentru a nu se simți singură. Celelalte personaje colorate de la Lente îi sunt aproape, însă cu siguranță toți se vor bucura să vă vadă. ?
IROL, mural, Lente, 2017
9. Pe măsură ce ultimele raze de soare aprind culorile lui Irlo, ele intră în contrast cu umbra așezată pe perete. Un portocaliu puternic, alături de galben, ne-au introdus încet în lumea plină de imaginație a artistului.
Irlo desenează cu o dinamică aparte și, în scurt timp, peretele se animă cu simboluri fascinante. Sus, într-un triunghi în centrul imaginii, putem observa gura lui Dumnezeu, sursa literelor care par că plutesc atemporal. Triunghiul ar putea fi o reprezentare a cunoașterii, cât și a trinității specifice creștinismului, găsindu-se adesea deasupra intrărilor în biserici. Pentru că este negru, poate sugera postul negru sau originea luminii. În dreapta observăm mesajul: “40 de zile în deșert – post negru”.
Reprezentarea lui Iisus este neobișnuită. Sugestia pe care o primim aici este că religiile pot fi privite ca interpretări diferite ale aceluiași mesaj. Citește tot articolul aici.
Cel mai recent eveniment din seria Pictăm pereți la Lente i-a avut ca invitați-autori pe Livia și Reg, câștigătorii open call-ului din Martie.
În interviul din rubrica feeder insider, ne-au povestit despre procesul lor de lucru și cum au creat ilustrația pentru peretele de la Lente:
“În general facem multe schițe de mâna, colorate sau necolorate. Introducem apoi elemente specifice stilului fiecăruia și încercăm să le asamblăm într-o schiță finală. Trecem apoi desenul în digital și îl definitivăm.” – Livia și Reg
Muralul se comportă ca o fereastră în peretele orb de la Lente și ne introduce în universul mistic, abstract și foarte personal, al celor doi artiști.
Sâmbătă, 5 august 2017, a fost zi de inspirație pentru toți cei care au trecut pragul sufrageriei urbane Lente de pe strada Dionisie Lupu. Kitră a avut din nou misiunea de a picta pereți, după prima intervenție artistică din luna ianuarie. Așa cum ne-a obișnuit, procesul de creație este unul foarte matematic și geometrizat, motiv pentru care Kitră poate fi numit un arhitect al formelor și al culorilor.
În tipografie și în bucătărie se lucrează de zor la noul meniu de (primăvară) vară. În curând într-o sufragerie de lângă tine.
LATER UPDATE:
Artistul japonez 🇯🇵, Aito Kitazaki, are ca scop să devină mai bun artist stradal din lume. În prezent, el călătorește prin lume și pictează personajele sale inspirate din manga, combinate cu caligrafie și perspective personale. Timp de câteva zile ne-a vizitat în București și am fost bucuroși să-l ajutăm cu scopul său. Într-un weekend cu soare a realizat un mural la Lente, adăugând un nou strat de spirit și semnificație continuând seria de picturi. Desenul realizat în cadrul proiectului Un-hidden Romania este deja pe harta lucrărilor de street art: http://bit.ly/Un-hiddenRomania 🇷🇴
LATER LATER UPDATE:
Universul artistic din sufrageria urbană Lente se extinde și în mansardă magică, unde Kseleqoqynqyshy și Alexandra Costea adaugă straturi de culoare în care îmbină povești cu girafe, păsări, baobabi, planete și meteoriți.
Abia așteptăm să ne vedem la următorul eveniment din seria Un-hidden Romania, pentru care am pregătit o mulțime de lucruri interesante alături de artiști super drăguți.
În curând cartea Un-hidden Street art in Romania va fi disponibilă în magazinul online: feeder.ro/shop
Cine?
Lente este locul în care mâncarea bună întâlnește sentimentul de intimitate, cum numai acasă găsești. Ne întâmpinăm oaspeții relaxat și informal. Nu credem în plasme, ospătari nepoliticoși sau meniuri plictisitoare.
We welcome kids, pets, bikes and open-minded people.
feeder insider
Proiectul editorial feeder insider pornește din activitatea și comunicarea online susținută de feeder.ro de-a lungul a 13 ani. Declinându-se într-o serie atipică de produse culturale, feeder insider investighează universul exterior artei și muzicii prin dialog cu artiști și creatori.
Words by Andrei Racovițan (ubic) & Cristina Popa (random)
Photos by Petre Fall / © feeder.ro, Alexandra Pandrea, Alex Iacob / © feeder.ro
Pingback: Save or Cancel x feeder.ro x Lente participation at the White Night of the Galleries 2017 – Capitol
Pingback: Discover a new Un-hidden Romania 🇷🇴 interview with Japanese 🇯🇵 artist Aito Kitazaki [video] • Feeder.ro
Pingback: Viața zidurilor de pe Strada Dionisie Lupu • Feeder.ro
Pingback: Lista locurilor recomandate pentru o seară de boardgames • Feeder.ro
Pingback: LIST: Ce filme am văzut în mansarda Lente | | Feeder.ro
Pingback: Participare Save or Cancel x feeder.ro x Lente la Noaptea Albă a Galeriilor 2017 – Capitol
Pingback: BTLT: Pisica Pătrată – Semnal urban @ Teatrul de vară CAPITOL | | Feeder.ro
Pingback: Un-hidden Bucharest: Pisica Pătrată totem @ LENTE | | Feeder.ro