Interviu cu Alina Marinescu – Un-hidden Bucharest

Interviu cu Alina Marinescu – Un-hidden Bucharest

[read in EN]

 

Cum ar arăta Bucureștiul într-o ilustrație de carte, cu declarații de dragoste și ofurile de rigoare? Cât de mult contribuie oamenii la farmecul unui oraș? Cu ce amintiri rămânem din școală și cum se formează viitorii creativi prin susținerea unor profesori faini? Despre toate am discutat cu Alina Marinescu, care ne-a vorbit deschis și despre sinceritate în artă, despre iubire ca mix de stări și subiect de ilustrație, despre expoziții anterioare și proiecte viitoare. Iar dacă vă întâlniți cu Alina prin capitală, prindeți curaj să o salutați și să continuați împreună povestea din interviul Un-hidden Bucharest.

 

f: Salut, Alina, citeam materialele pe care le-ai realizat în ianuarie pentru Școala9. Povestește-ne despre colaborare și ce a însemnat pentru tine să te întorci în timp la profesorii care te-au inspirat în alegerea parcursului artistic, respectiv să expui limitările din sistemul de învățământ. Care sunt principalele aspecte pe care le-ai implementa în mediul educațional pentru cei care vor să își urmeze vocația artistică? Mai avem nevoie de note, cum arată ora de curs ideală etc.?

Alina Marinescu: Pentru mine liceul chiar a fost una dintre cele mai frumoase perioade pe care le-am trăit. Îmi amintesc prima zi de școală dintr-a noua, mă uităm în jur și nu-mi venea să cred că toți oamenii arătau așa mișto și diferit și am avut un moment dintre acelea în care am știut sigur că am ajuns unde trebuie. Mi-a plăcut mereu să desenez și, deși a fost mai mult o întâmplare că am ajuns la un liceu vocațional, am simțit că ajunsesem în locul pe care mi-l dorisem dintotdeauna. Ca atunci când te îndrăgostești prima dată și ți se pare că totul are sens și că, în sfârșit, ți s-au deschis ochii.

Alina Marinescu - Ilustrații despre școala mea pentru Școala9

Până la liceu abia așteptam singura oră de desen pe care o aveam săptămânal și să ai dintr-odată atâtea ore „obligatorii” de desen mi se părea un vis. Chiar dacă unii profesori de la Arte nu erau cei mai inspiraționali oameni și mulți îți dădeau impresia că au ajuns profesori din nevoie, nu din pasiune, tot simțeam că învăț ceva nou și-mi plăcea.

Când Oana de la Școala9 m-a invitat să vorbesc despre profesori credeam că nu-mi mai amintesc mare lucru despre școală. Dar mi-am dat seama că pot foarte ușor să-mi amintesc de oamenii care mi-au transmis lucrurile bune care au rămas cu mine și pe care încă le aplic în munca mea de acum.

Alina Marinescu - Ilustrații despre școala mea pentru Școala9

Alina Marinescu - Ilustrații despre școala mea pentru Școala9

Cât despre aspectele pe care le-aș implementa în mediul educațional, sunt de părere că totul pleacă de la oameni, deci aș investi în profesori. Ar fi minunat ca profesorii ăia mișto pe care unii dintre noi am avut șansa să îi întâlnim să nu fie doar niște excepții.

Probabil mulți oameni capabili care ar putea să fie pedagogi foarte buni și să schimbe vieți aleg să facă altceva din cauza salariilor mici din învățământ. De exemplu, nu am auzit de medici care au ajuns să fie medici pentru că au eșuat în viață la altceva. Medicii ajung să profeseze după o îndelungă pregătire și au salarii care îi motivează să-și facă meseria cât pot de bine. Nu ar fi normal să se întâmple la fel și cu profesorii?

Alina Marinescu - Ilustrații despre școala mea pentru Școala9

f: Într-unul dintre materialele la care am făcut referire spuneai: „Încă de când am început școala, cred că cel mai tare m-a marcat modul în care era privită greșeala și cum ajungea ea să te definească.” În viziunea ta, există greșeală în artă? Ai simțit vreodată că ai „greșit” ca artistă?

Alina Marinescu:

Am înțeles destul de târziu că e OK să greșești ca să poți să evoluezi. Probabil tot ce trebuie să faci este să încerci să fii profesionist, adică să faci lucrurile cât poți tu de bine, chiar dacă n-o să-ți iasă mereu. Cred că e bine să fii sincer cu tine, să fii lucid dar să nu te judeci nici exagerat de dur, să te înțelegi, să-ți conștientizezi greșelile și să păstrezi părțile bune.

Cred că greșeala există peste tot, iar în artă e un pic mai personală, adică cel care creează este cel mai în măsură să o arate cu degetul (cu condiția să fie sincer), pentru că este singurul care știe ce și-a propus și dacă a ieșit ce trebuia să iasă.

Cred că am greșit atunci când n-am făcut cât puteam de bine pentru că m-am gândit că n-o să se prindă nimeni că n-am făcut cât puteam de bine. Te obișnuiești incredibil de ușor să trișezi, dar îți faci ție un deserviciu, pentru că ceea ce faci pe tine te reprezintă, nu pe altcineva.

Alina Marinescu, 5 Facts About Me

f: Arta este pentru tine un instrument de autocunoaștere. Totodată, din perspectiva privitorului, atunci când ne intersectăm cu lucrările tale avem sentimentul că ne aflăm în fața unui jurnal deschis. Spune-ne despre acest schimb de energie și trăiri care se întâmplă întâi în procesul de lucru, între creator și creație, apoi între creație și public. Ce simți când creezi, ce simți când alții pătrund în interiorul universului tău artistic?

Alina Marinescu: Mi se pare că sunt foarte norocoasă că pot să mă exprim vizual, pentru mine este și un fel de terapie. Încerc să fac abstracție de public și nu mă gândesc că trebuie să arăt ce fac, pentru că asta m-ar inhiba și m-aș gândi cum să explic pe înțelesul celorlalți și probabil nu s-ar înțelege mare lucru.

Drumul cel mai simplu și sigur este din interiorul meu, adică încerc să înțeleg ce se petrece acolo, de ce am anumite stări și cum pot să mi le traduc în așa fel încât să mă înțeleg pe mine mai bine. Și surprinzător, așa reușesc să fiu mai explicită și pentru ceilalți, pentru că mulți oameni se regăsesc și ei în acele lucruri. Pentru mine este o eliberare să pot să arăt ce fac, pentru că în felul ăsta comunicarea e dusă mai departe. Este mai plăcut și mai constructiv să vorbești cu oamenii decât să vorbești singur.

f: Te inspiră relațiile pe care le ai cu oamenii și exprimi asta prin ilustrație, obiect și nu numai. Care a fost cea mai intensă relație pe care ai explorat-o artistic?

Alina Marinescu: Cred că dragostea, pentru că este mereu într-o continuă schimbare, merge în mai multe direcții și mă ajută să învăț ceva diferit de fiecare dată, despre lume și despre mine.

f: Printre ultimele tale expoziții vizitate de noi a fost cea din cadrul Amural [A4], în care abordai subiectul relațiilor intime. Cum a evoluat tema dragostei în lucrările tale, de la relația fericită de cuplu până la obiectificarea femeii de către partener? Dacă ar fi să ilustrezi dragostea în acest moment, cu ce stare ai asocia-o?

Alina Marinescu: Obiectele din papier-mâché expuse la Centrul Multicultural al Universității Transilvania din Brașov, în cadrul festivalului Amural 4, fac parte din proiectul „Din dragoste – fapte morale”, prima mea expoziție personală. Proiectul a fost expus în 2016 la Victoria Art Center în București, curator Ioana Ciocan, arhitect Attila Kim.

Lucrările reprezintă fragmente inspirate din experiențele mele personale și nu au o ordine prestabilită, împreună formează un fel de inventar și pot fi aranjate după alt fir narativ de fiecare dată, pentru a spune povești diferite.

Dacă ar trebui să ilustrez dragostea în momentul ăsta, cred că aș încadra-o cel mai bine în caietele mele de schițe, pentru că nu am ceva concret de zis, momentan e mai mult un mix de stări – nostalgie, recunoștință, nerăbdare, entuziasm.

f: Întrucât am adus în discuție expozițiile, spune-ne la ce lucrezi acum. Ce proiecte și/sau expoziții noi vom vedea în 2019?

Alina Marinescu: Acum lucrez mai mult client work. Dar în acest an mi-am propus să mă concentrez și pe proiectele personale și încerc să le strecor printre proiectele primite de la clienți. Am multe planuri și sper ca măcar pe jumătate dintre ele să le finalizez anul ăsta. Cel puțin unul dintre ele o să fie inspirat din relațiile cu oamenii din jurul meu, familie, prieteni etc., unul cred că merge spre poezie, unul este despre timp și oameni. În curând, o să îmi fac și site unde aș vrea să vând lucruri personalizate cu ilustrațiile mele. Expoziții nu mi-am propus, dar de obicei apar pe parcurs și când se întâmplă le anunț pe Facebook și Instagram.

Alina Marinescu, Wishlist 2019

f: Dintre proiectele de ilustrație, am văzut că ai desenat „cu mare plăcere” volumul „Și animalele sunt oameni! poezii pentru copii între 3 și 103 ani”, de Alexandru Mușina, reeditat de Biblioteca Județeană „George Barițiu” Brașov și cofinanțat de AFCN. Ce îți place cel mai mult la ilustrația de carte? Ce carte sau tipuri de cărți ți-ar plăcea să ilustrezi?

Alina Marinescu: Cred că la ilustrația de carte cel mai mult îmi place că există deja un punct de plecare, textul. Și îmi place ca textul să mă provoace într-un fel, să pot să găsesc corespondențe între mine și el, să îl îmbogățesc, să îl duc mai departe. Atunci când încep proiecte personale e mai greu să mă decid asupra subiectului, pentru că posibilitățile sunt infinite.

Mi se pare mai challenging să găsești un mod în care să te desfășori liber într-un spațiu impus, adică să fii „limitat” de text în cazul ilustrației de carte. În felul ăsta, libertatea devine mai valoroasă pentru că trebuie să o câștigi, nu vine la pachet. Cred că aș putea să ilustrez beletristică, poezie sau orice text care mă face să simt ceva.

f: Dacă Bucureștiul ar fi o carte pe care ai fi invitată să o ilustrezi, cum ar arăta o ilustrație din acest material?

Alina Marinescu:

Eu iubesc Bucureștiul cu tot cu părțile lui urâte, probabil pentru că îl asociez cu anumite perioade din viața mea și eu mă atașez ușor și iremediabil de locuri. Așa că, dacă ar fi să ilustrez o carte despre Bucureșți, mi-ar plăcea să-i scriu și textul, să pot să-i fac declarații de dragoste și să pot să-i spun și ce mă calcă pe nervi, când se întâmplă.

Cred că ar fi o carte-obiect, cu tehnici mixte, colaje și pop-up-uri care să-ți intre în ochi, dar să nu poți să te superi prea mult pentru că îți și înmoaie inima. Cam ca Bucureștiul.

 

f: Te-ai gândit să „ilustrezi” pereții Bucureștiului sau să scoți în stradă creațiile sculpturale? Ce temă ai alege, de exemplu, pentru un mural pe care cu siguranță ne-am bucura să-l integrăm în harta Un-hidden Bucharest? ♥

Alina Marinescu: Lucrările mele din papier-mâché sunt destul de mici și au nevoie de un spațiu intim, strada nu ar fi cel mai potrivit loc pentru ele, mai ales că ploaia le-ar topi :)). Dar mi-ar plăcea să modelez ceva nou, gândit special pentru un spațiu deschis.

Murale aș face oricând și dacă aș avea ocazia să pictez despre București, cred că m-aș lega de locuitorii orașului, pentru că îmi plac oamenii și pentru că ei contribuie mult la farmecul locului.

f: Îți propunem să încheiem conversația noastră cu un mesaj pentru cititorii feeder.ro – ce stare/ words of wisdom/ food for thought/ întrebare sau experiență vrei să împărtășești cu ei?

Alina Marinescu: Nu știu ce să mai adaug, dar merci pentru răbdare dacă au citit până la capăt. Și dacă ne întâlnim prin București, come say hi. ♥

Alina Marinescu - Party

Pe Alina o puteți urmări pe Instagram, Facebook și Behance.

Acest articol face parte din seria de interviuri Un-hidden Bucharest, publicate săptămânal pe feeder.ro, în care vom sta de vorbă cu artiști locali implicați în street art și graffiti. Vom descoperi împreună universul lor artistic și cum orașul poate fi regenerat prin intervenții artistice în spațiul public.

Fiți cu ochii pe feeder.ro, publicăm în curând interviuri noi. Discutăm cu iZZY iZVNE, Maria BălanJohn Dot S, Livi PoRobert Obert, J.Ace, KSELEQOQYNQYSHY, Primitiv Print, Livia Fălcaru, Skinny Bunny, Obie Platon, Maria Duda, Irina Marinescu, Kero, Lost.Optics, Serebe, CAGE, ILUC, Boeme1, Pisica Pătrată, Alexander Blot și nu numai.

Interviu de Emilia Cazan

Imagini © Alina Marinescu & Orsolya Balint & Cătălin Georgescu

Proiectul de street art Un-hidden Bucharest este organizat de Save or Cancel, prin feeder.ro, co-finanțat de AFCN. Programul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul programului sau de modul în care rezultatele programului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Organizator: echipa Save or Cancel compusă din Cristina Popa (random) – designer social, editor și manager cultural, și Andrei Racovițan (ubic) – arhitect, editor și manager cultural, alături de public, artiști, colaboratori și parteneri.

Partenerii proiectului: CNDB, Lente, Dizainăr, Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, Zeppelin, IQads, Igloo, Urban things, România Pozitivă, IQool

Despre Save or Cancel
Din 2008, Save or Cancel este un mediu de comunicare și propagare a artelor și culturii, promovând și facilitând rolul acestora în societatea contemporană.
Programele multidisciplinare auto-inițiate de Save or Cancel au ca scop identificarea oportunităților sustenabile și adaptabile de (re)valorizare a existentului prin proiecte de arhitectură, culturale și editoriale.

Vizitează pagina proiectului Un-hidden Bucharest pentru a fi la curent cu noile activități programate:Un-hidden Bucharest logo

1 thought on “Interviu cu Alina Marinescu – Un-hidden Bucharest”

  1. Pingback: One Night Gallery @ ”Zilele Sectorului 3, O comunitate într-o familie” • feeder.ro

Leave a reply (we review all comments)