Interviu cu Skinny Bunny –Un-hidden Bucharest

Last updated on March 16th, 2019 at 10:11 pm

Reading time: 39 minutes

[read in EN]

 

Mary Stroe aka Skinny Bunny ne poartă în „culisele” artistice din timpul intervenției desfășurată la Sala Omnia, în cadrul primei ediții Un-hidden Bucharest, și ne dezvăluie trăirile complexe, cu emoții, amintiri și legături nebănuite cu trecutul personal și al clădirii. Ne povestește deschis despre ce îi place la pictura pe pânză, în ce locuri vrea să își lase amprenta creativă și ce idei are pentru viitoarele proiecte, precum și despre colaborările sale cu fratele ei, regizorul Ioachim Stroe. Vă invităm să parcurgem împreună o discuție despre artă în toate formele ei – de la film și teatru până la pictură pe orice suport, grafică, design de costume, dans și muzică.

f: Salut, Mary, de la colaborarea noastră în cadrul ediției pilot Un-hidden Bucharest s-au întâmplat mai multe în activitatea ta. Povestește-ne despre cele mai dragi proiecte din 2018 și despre proiectele pe care le ai în lucru acum.

Skinny Bunny: Salut, uite chiar acum am terminat o ilustrație pentru un concurs, am niște picturi de început și comenzi de terminat și tot scriu, rescriu și completez CV-ul. Toate proiectele din 2018 îmi sunt dragi, a fost un an bun pentru film, grafică de afiș, ilustrații și pictură. 2019 a început deci bine, doar un pic nefast pentru răspuns la interviuri.😊

Skinny Bunny - CAPITOL

f: Ți-am urmărit cu interes update-urile de ilustrație, desen și poster art – printre care se numără și posterul pentru CAPITOL. Însă am văzut pe Instagram că ai început să te concentrezi și pe pictură. Cum simți această tranziție? Este doar un experiment sau ai în plan mai multe picturi în perioada următoare?

Skinny Bunny: Mulțumesc frumos, totuși e straniu faptul că multă lume consideră pictură-pictură cea pe canvasuri, în fond și la Omnia și înainte de asta eu am tot pictat. Mă concentrez pe pictură de foarte mult timp, am făcut și câteva școli despre asta (a trebuit să dezvăț multe chestii din școli, sunt o bază ok, sunt și nocive), vin dintr-o familie cu pictorițe și pictori în istoric și mi-am făcut ucenicia pictând pe orice altceva decât pe canvasuri (hârtii, cartoane, haine, textile, mobilă, sticlă, obiecte etc). Apoi, adevărul-adevărat e că am evitat acest format cu încăpățânare până l-am regăsit, e complicat de explicat.

Ce este minunat pentru mine la pictatul pe canvasuri e că mă pot concentra aproape exclusiv la ceea ce pictez și mult mai puțin la suportul pe care pictez, după foarte mult timp când a fost exact invers. Sigur, forma canvasului determină într-un fel desenul, chiar îl dictează câteodată. Tocmai faptul că nu este un suport mega experimental îmi oferă cea mai mare libertate de până acum. Cu siguranță nu o să mă opresc din pictat și învățat pentru încă foarte mult timp, indiferent de format.

f: Poate printre cele mai cunoscute dintre activitățile tale creative sunt designurile de tricouri și textile. Spune-ne câteva cuvinte despre cum îți alegi modelele, materialele, ce te inspiră în acest sens.

Skinny Bunny: Momentan, designul vestimentar este un domeniu în care eu nu mă mai regăsesc. E totuși posibil să revin cu un proiect de haine utile, dar până atunci această latură a profesiei mele intră într-o hibernare lungă și sănătoasă.

Designul textil mă preocupă momentan ca parte integrată a unor proiecte mai mari, intervenții, decoruri sau proiecte de amenajare interioară. De obicei, aleg să folosesc materiale reciclate sau cupoane de material și forma/textura materialului determină de multe ori desenul. Folosesc fie vopsea textilă, fie clor pentru a desena manual modele repetitive sau un model central. Depinde foarte mult de context și de scopul în care va fi folosit materialul.

f: Faci și costume design pentru filme, teatru, performance-uri. Împărtășește cu cititorii feeder.ro câteva impresii despre ce înseamnă să lucrezi în acest domeniu și cu cine ți-ar plăcea să colaborezi în viitor – de la regizori la actori, performeri etc.

Skinny Bunny: Fratele meu, Ioachim, și cu mine am avut marele noroc să ne naștem într-o familie care lucra deja de câteva generații în film/teatru, știam cam ce ne așteaptă. Ai noștri ne-au lăsat să alegem și ne-au încurajat întotdeauna aptitudinile, fără să ne pună vreodată pile (cred că ne-ar fi și descurajat dacă nu eram potriviți pentru munca asta).

Eu am avut norocul să mă nasc înfrățită cu regizorul meu preferat, iar atunci când lucrăm împreună e diferit de lucrul cu alți regizori/regizoare pentru că avem referințe și repere foarte multe și personale pe care ne putem baza pentru construirea costumelor personajelor. De obicei, pentru costumele filmelor lui începem întotdeauna să construim de la actorul din rolul respectiv care e foarte important, apoi avem o referință personală foarte clară și multe sub-referințe ce evoluează pe parcurs. Apoi, se mai întâmplă să căutăm variante variate de haine și obiecte, dar să împrumutăm personajelor lucruri de la cunoscuți sau chiar ale noastre pentru că ele au altă semnificație și autenticitate, sunt un fel de cameo-uri discrete. Producătorul nostru, Claudiu Mitcu, de exemplu, știe ce înseamnă metoda aceasta pentru că i-am „furat” rucsacul un film întreg atunci când am filmat „Noiembrie”. Țin să îi mai mulțumesc pe această cale lui (și întregii noastre echipe fabuloase de producție) în special pentru toată susținerea constantă și tuturor celor care ne-au împrumutat lucruri până acum, pentru înțelegere.

Pe cât posibil, încerc să împletesc referințele personajelor respective cu referințe personale și în colaborări cu alte regizoare/regizori pentru mai multă autenticitate, cel puțin autenticitatea asta foarte bizară din filme. Ar mai fi de povestit, însă, pe scurt, rolul meu este să ajut cu hainele potrivite actorii să devină personajele respective, având întotdeauna grijă ca toată lumea sa fie perfect comodă în costumele pe care trebuie să le poarte personajul.

În vara aceasta vom lucra în această formulă un nou film regizat de Ioachim și produs de Wearebasca despre care pot deocamdată să vă spun doar că are un scenariu în care cred foarte mult și va avea o echipă minunată. Iar în viitorul ceva mai îndepărtat aștept să termine de scris un alt scenariu o bună prietenă, Stela Pelin, regizoarea multpremiatului „Date Night” (tot o producție Wearebasca😊) și sigur o să mai apară proiecte, dar e încă devreme în an. M-aș bucura să revin la teatru sau performance dacă se găsește timp sau vin propuneri de proiecte interesante. Mi-ar plăcea, de exemplu, să lucrez costume și pentru un spectacol de dans pentru că asta chiar nu am încă în CV. Iar lista de oameni pe care îi admir/cu care mi-ar plăcea să colaborez este prea lungă și rămâne în viitor deschisă.

 

f: Te-au interesat dintotdeauna arta și designul? Ce te-a determinat să urmezi acest parcurs artistic și să-ți transformi pasiunile în realitate de zi cu zi?

Skinny Bunny: Cred că ele s-au interesat de mine și asta m-a determinat să muncesc și să îmi aleg cu încăpățânare profesia în domeniul vizual.

f: Dintre interesele personale, ești o mare iubitoare de muzică și cânți la acordeon. Ce muzică asculți când lucrezi? Cum te influențează muzica în ceea ce faci? Pe când un performance cu tine cântând la acordeon?

Skinny Bunny: Haha, mulțumesc, nu știu, e foarte multă muzică de ascultat, încerc să fiu la curent. Muzica este importantă și pentru că mă ajută să percep spațiul mai bine și, deci, să desenez mai bine. Acordeonul m-a ajutat să înțeleg lucruri despre muzică și să mă coordonez.

La Omnia am găsit pe jos o hârtie mică pe care scria în creion „Vioara 1”, lucru amuzant pentru că în copilărie eu am vrut să cânt la vioară, ai mei m-au dat la balet, apoi am început să desenez și nu m-am mai oprit până am ajuns să privesc hârtiuța aceasta confirmatoare. Totuși, atunci când schițez sau transcriu, ascult muzică (nu pot face liste, nu pot 😊), dar atunci când desenez direct nu prea ascult muzică pentru că trebuie să „aud” desenul, adică nu aud voci sau ceva bizar, doar că, de obicei, previzualizez ce urmează să desenez, câteodată complet, câteodată fragmente cu câteva secunde înainte de a le desena și o altă muzică ar scurtcircuita/interveni în acest proces. Însă sunt foarte multe legături clare între muzică, desen și pictură, poate despre asta o să fie performance-ul. 😊

 

f: Revenind la Un-hidden Bucharest, ai câștigat primul open call al proiectului. Intervenția ta artistică s-a desfășurat la Sala Omnia, al cărei trecut ca anexă a sediului Comitetului Central al PCR și intrarea în administrarea CNDB te-au inspirat pentru tematica aleasă. De ce te-ai axat pe ferestrele clădirii în această intervenție și cum a fost pentru tine să lucrezi în acest spațiu?

Skinny Bunny: Eu apar într-o fotografie făcută absolut sau poate deloc întâmplător încă din 2009, în care trag de mânerul (existent atunci al) ușii principale de la Sala Omnia. Nu știam în momentul respectiv ce fusese acolo și nici nu am făcut conștient legătura atunci când am aplicat la open call. Aș vrea să vă pot spune că m-am documentat temeinic, dar a fost invers, întâi am văzut imediat foarte clar ce trebuie să desenez: niște portrete deconstruite de dansatori care sunt tot timpul observați și nu pot vorbi liber și atunci se exprimă prin mișcare. Apoi, desigur, m-am documentat și lucrurile au început să aibă chiar un pic prea mult sens pentru că, de fapt, clădirea are și o semnificație personală.

În clădirea asta a lucrat și unul dintre bunicii noștri, care nu era Ceaușescu, dar era comunist și pe care nu am apucat să îl cunosc foarte bine pentru că a murit când aveam 5 ani. Familia noastră a fost tot timpul extrem de diversă politic și am învățat devreme să înțeleg lucrurile din mai multe perspective, fără să ader la vreuna. Intervenția m-a și împăcat cu ideea că dacă bunicul nu ar fi fost prea încântat de pictarea geamurilor de la anexa CC-ului, poate s-ar fi bucurat că am reușit să stăm o vreme „de vorbă” în felul aceasta. Open call-ul s-a nimerit într-un moment cu foarte mult stres posttraumatic pentru mine, m-a ajutat să mă simt puțin câte puțin mai în siguranță iar și percep acum câștigarea concursului ca pe un punct de cotitură spre o direcție corectă.

Proiectul inițial pentru Omnia se axa pe geamurile pasarelei cu desene pe geamuri, plus o perdea interactivă franjurată foarte lungă aplicată exteriorului pasarelei și pe fațada clădirii, cu niște bannere mari aplicate. Dar în etapa premergătoare intervenției am realizat că unele geamuri nu sunt neprietenoase pentru pictură și orice aș fi adăugat clădirii în rest nu s-ar fi potrivit. Regret că nu am putut aplica totuși perdeaua franjurată pasarelei pentru că ar fi fost un element interactiv foarte amuzant. Astfel, am hotărât să mă axez exclusiv pe a picta geamurile fațadei principale. După ce am curățat cu toții geamurile (mulțumesc), lucrul efectiv a fost destul de fizic și complicat pentru că a trebuit să pictez totul invers în câte 5 straturi succesive de vopsea și lac pentru fiecare vitraliu. În rest, era suprarealist să ajung în fiecare zi acolo, să urc la etaj, să deschid toate geamurile, să privesc în spate la sala mare de unde veneau discursurile pe vremuri. Apoi, mă apucam de lucru cu toate energiile alea suprapuse, cu tot praful antic și cu asistenții mei – pescărușii, gândacii puturoși și păianjenii. Ajunsesem să știu și orarul avioanelor din zonă de atâta privit în sus.

Am primit vizite de lucru ce m-au bucurat, am avut o echipă grozavă la CNDB și s-au purtat discuții despre șansele României ca echipă de fotbal cu domnii paznici, care au fost 3 din 4 de treabă și înțelegători cu desenatul meu straniu. Mai serios, pe lângă rămășitele teatrului de operetă și propsurilor istorice amuzante împrăștiate prin sală și coridoare, am perceput și foarte multă tristețe în clădire. Acest fapt m-a determinat să las unele vopsele să curgă ca niște lacrimi. A fost foarte frumoasă însă impresia că mă aflu și pictez pe un spațiu suspendat de legătura între interior și exterior. De fapt, am vrut să creez prin vitralii și o legătură între clădire și exterior. Desenele nu sunt monocrome, în funcție de unde sunt privite și de anotimpuri, ele își schimbă culorile/textura și lasă niște umbre interesante în interiorul sălii la prânz, în plin soare, și seara/noaptea, în plină lună.

În concluzie, intervenția a fost pentru mine o bucurie complicată, un fel de cadou la momentul potrivit și o simbioză bizară cu un loc plin de semnificații. Am avut impresia că lucrez exact ce trebuie să lucrez și pictez exact ce ar trebui să pictez în momentul acela. De-abia aștept să văd cum se va transforma clădirea în 2021 și le urez celor de la CNDB toată bafta și bucuria posibilă cu multe performance-uri extraordinare în acest spațiu mult așteptat.

Un-hidden Bucharest Skinny Bunny Sala Omnia CNDB

f: Intervenția ta la Sala Omnia a făcut parte din turul alternativ ghidat de Paul Dunca. Ce reacții la lucrarea ta te-au surprins atunci? Dar ulterior?

Skinny Bunny: Intervenția asta mi-a dăruit/redat foarte mult și orice reacție la lucrare este binevenită pentru că mă ajută să înțeleg mai bine cum percep ceilalți lucrurile. M-a surprins varietatea reacțiilor și interpretărilor de la „Uite un pește”, „Asta ești tu”, „Tot nu înțeleg, domnișoară, dar mulțumesc că mi-ați explicat”, „Ăsta e un coș?” la aprecieri sincere de la oameni din domeniu, ignore-uri la fel de sincere și încurajări vesele de la prieteni.

Mi-a plăcut prezentarea făcută de Paul intervenției mele la începutul turului pentru că a fost foarte simpatic și inventiv în a explica celor prezenți ce urma să desenez eu acolo când de-abia începusem să pictez primul vitraliu.

Aș fi curioasă să îmi povestiți voi ce reacții a mai adunat lucrarea completă în al doilea tur.

 

f: Invităm, la rândul nostru, cititorii să povestească impresiile lor de la tururi.

Referitor la clădiri și nu numai, unde în București ți-ar plăcea să mai ai astfel de intervenții artistice? Te-ai vedea abordând pictura murală ca un nou mediu de lucru?

Skinny Bunny: În cinematografe, amfiteatre și grădini de vară mai ales mi-ar plăcea să intervin, poate așa nu ar dispărea demolate toate, rând pe rând. Și în orice spațiu ce ar putea fi astfel redat comunităților ca spațiu incluziv pentru comunicare și socializare.

Pe viitor, m-ar interesa mai mult să ofer context prin intervențiile mele, să ofer un cadru pentru colaboare și creație colectivă. Îmi place să lucrez și proiecte pentru și cu copii, au niște reacții și idei incredibile. Mi-ar plăcea, de exemplu, să pictez o cortină de cinema/teatru care să fie și un fel de mesagerie sau caiet de impresii, ar rezulta ceva interesant cred. Desigur, mă vor interesa intervențiile artistice interactive ce ar oferi context oamenilor cu sindrom posttraumatic să se exprime, să se reintegreze în comunitate, să se simtă văzuți/înțeleși și mai puțin singuri. Și sigur sigur voi mai aborda pictura murală și cea pe sticlă, posibil în combinație cu cea textilă, în funcție de cerințele proiectelor următoare. Am foarte multe idei. 😊

 

f: Dacă ai reprezenta capitala într-un t-shirt design, cum ar arăta, ce personaj/personaje sau temă ai alege?

Skinny Bunny: Bucureștiul ar arăta ca un fel de acrobată jucând „statuile” în echilibru pe un soclu improvizat dintr-o cărămidă.

Skinny Bunny

Pe Skinny Bunny o puteți urmări pe Instagram, Facebook, Behance și Tumblr.

Acest articol face parte din seria de interviuri Un-hidden Bucharest, publicate săptămânal pe feeder.ro, în care vom sta de vorbă cu artiști locali implicați în street art și graffiti. Vom descoperi împreună universul lor artistic și cum orașul poate fi regenerat prin intervenții artistice în spațiul public.

Fiți cu ochii pe feeder.ro, publicăm în curând interviuri noi. Discutăm cu iZZY iZVNE, Maria BălanJohn Dot S, Livi PoRobert Obert, J.Ace, KSELEQOQYNQYSHY, Primitiv Print, Livia Fălcaru, Irina Marinescu, Kero, Lost.Optics, Obie Platon, Serebe, Alina Marinescu, CAGE, Maria Duda, ILUC, Boeme1, Pisica Pătrată, Alexander Blot și nu numai.

Interviu de Emilia Cazan

Imagini © Skinny Bunny & feeder.ro (Alex Iacob)

Proiectul de street art Un-hidden Bucharest este organizat de Save or Cancel, prin feeder.ro, co-finanțat de AFCN. Programul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul programului sau de modul în care rezultatele programului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Organizator: echipa Save or Cancel compusă din Cristina Popa (random) – designer social, editor și manager cultural, și Andrei Racovițan (ubic) – arhitect, editor și manager cultural, alături de public, artiști, colaboratori și parteneri.

Partenerii proiectului: CNDB, Lente, Dizainăr, Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, Zeppelin, IQads, Urban Collectors, Igloo, Urban things, România Pozitivă, IQool

Despre Save or Cancel
Din 2008, Save or Cancel este un mediu de comunicare și propagare a artelor și culturii, promovând și facilitând rolul acestora în societatea contemporană.
Programele multidisciplinare auto-inițiate de Save or Cancel au ca scop identificarea oportunităților sustenabile și adaptabile de (re)valorizare a existentului prin proiecte de arhitectură, culturale și editoriale.

Vizitează pagina proiectului Un-hidden Bucharest pentru a fi la curent cu noile activități programate:Un-hidden Bucharest logo

1 Comment
  1. […] faină de la Dizainăr și un popas la Sala Omnia, care găzduiește lucrări de John Dot S și Skinny Bunny. Totodată, pe drum ne-am „întâlnit” și cu intervenții diverse ale artiștilor […]

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

© 2004 - 2019 feeder.ro

CONTACT US

Send us an email and we'll get back to you, asap. Thank you! ⭐️

Sending

Log in with your credentials

or    

Forgot your details?

Create Account