41 de foste și actuale cinematografe în București

41 de foste și actuale cinematografe în București (2017)

În perioada 1911-1913, în București funcționau aproximativ 40 săli de cinema sau spectacol (multifuncționale – film, teatru, muzică) deținute de artiști, producători sau investitori particulari. Pentru anul 1990, Institutul Național de Statistică indică existența în capitală a 77 de săli de cinema funcționale, aflate în proprietatea statului. În prezent, majoritatea dintre acestea nu mai funcționează și se află într-o stare avansată de degradare.

Pe plan local, nevoia acută de spații independente dedicate culturii este accentuată de existența numeroșilor artiști și promotori ai artei care inițiază activități auto-generate în spații neconvenționale, dar mai ales de recenta închidere a unui număr mare de spații culturale din clădiri cu risc seismic, în special cinematografe, teatre și galerii de artă, ca urmare a legii 282/2015.

Studiul „Cartare infrastructură la nivelul municipiului București, spații potențiale pentru activități culturale/creative”, realizat de UAUIM,  au fost identificate drept Spații potențiale – Clădiri de interes public, în București, 6 cinematografe abandonate care au primit temporar funcțiuni social-culturale. Acestea sunt: Cinematograful Viitorul (fostul Cinematograf Dichiu), Cinema Melodia, Cinemascop Floreasca, Cinema Festival, Cinematograful Favorit, Cinema / Teatrul de vară Capitol.

Articolul prezintă un studiu fotografic și nu exhaustiv, asupra situației actuale a fondului cinematografic construit, în București.

 

 

 

Cinema Teatru Bulevard Palace / Auditoriu Sillas, Institutul Cervantes

Denumire inițială: Teatru Cinema Bulevard Palace
Adresa: Bd. Elisabeta 38
Stare actuală: altă activitate / sală multifuncțională

Sala multimedia se află la parterul clădirii Gambrinus, are o capacitate de 112 persoane și o suprafață de 157,20 mp. Este destinată organizării de conferințe, expoziții, proiecții de film, recitaluri de muzică și reuniuni, în general.

 

Cinema Capitol

Denumire inițială: Teatru Cinema Clasic
Adresa: Bd. Elisabeta 36
Stare actuală: închis

Sâmbătă, 26 mai 1912, ziarul Rampa anunță inaugurarea Cinema Clasic. În 1923, cu ocazia schimbării proprietarului și a reluării programului de proiecții după o pauză cauzată de primul război mondial, Cinema Clasic își face deschiderea în fața publicului cu filmul în 5 acte, ”Țigăncușa de la iatac”, la care, conform unei intervenții asupra afișului, se pare că au participat Regele și Regina României. La câțiva ani după schimbarea numelui în Capitol, aparatul de intrare și foaierul sunt radical transformate prin intervenția realizată de arh. Henrieta Delavrancea Gibory, în stilul modernist Bauhaus. Fațada se poate observa și astăzi din Bulevardul Elisabeta la nr. 36, însă doar cunoscătorii știu că dincolo de aspectul dezolant și anonim pe care îl emană, cinematograful a fost la vremea lui unul dintre cele mai elegante din București. Fațada a suferit diverse agresiuni pe parcursul timpului iar sistemul de afișaj pentru posterele de film, inedit în perioada interbelică, acum nu mai este funcțional.

În spatele cinematografului se află Teatrul de vară Capitol, inițial numit Alhambra, cu intrarea și “ieșirea prin Sărindar“, actuala stradă Constantin Mille. Ambele clădiri sunt monumente istorice, cu relevanță locală.

Ca urmare a acțiunilor de reactivare din 2008 – 2016, Save or Cancel propune în 2017 – 2018 o campanie de conștientizare și de sensibilizare față de patrimoniul cultural național, cu aplicație pe Cinema / Teatrul de vară Capitol, relevând potențialul de hub cultural independent al ansamblului.

 

Cinema Festival (Regal) / Kristal Club 

Denumire inițială: Cinema Festival (fost Regal)
Adresa: Bd. Elisabeta 34
Program: V-D 23:00-06:00
Stare actuală: altă activitate
www.clubkristal.ro

Cinema Festival și Cinema Vezuviu au împărțit pentru o perioadă același număr de stradă pentru ca apoi să se unească sub numele de Cinema Festival. Astăzi găsim în spațiul respectiv noul Kristal Club.

 

Cinema Lumina / Club Quetesh

Denumire inițială: Cinema Lumina
Adresa: Bd. Elisabeta 32
Stare actuală: altă activitate
www.clubqetesh.ro
www.facebook.com/ClubQetesh

Cinema Lumina făcea parte din lanțul cinematografelor de pe Bulevardul Elisabeta. Astăzi, urmărind fotografiile de epocă descoperim că fațada a fost modificată, motiv pentru care pot apărea confuzii când vine vorba de localizarea fostului cinematograf.

 

Cinematograful Trianon (București)

Denumire inițială: Cinema Trianon
Adresa: Bd. Elisabeta 26
Stare actuală: închis

Imobilul lipit de Cercul Militar Național este trecut în lista monumentelor istorice sub numele Cinema București și este datat din prima jumătate a secolului 20. În 1925, aici funcționa Cinematograful Trianon, schimbându-i-se numele în 1948, și făcea parte din lanțul de cinematografe de pe Bulevardul Elisabeta. Ultima proiecție de la Cinema București a avut loc în 2004, ca mai apoi sala din centrul Capitalei să devină depozit de mobilă veche, iar apoi complet închisă.

 

Cinema ARPA / Sala Cinema, Cercul Militar Național 

Denumire inițială: Cinema ARPA
Adresa: Bd. Elisabeta 20
Stare actuală: altă activitate
www.cmn.ro/Sala-Cinema.html

Cinema ARPA, aflat în Cercul Militar Național, a fost înființat în 1929 de către Asociația Română pentru Propaganda Aviației. Astăzi sala este dedicată evenimentelor și ceremoniilor.

 

Cinema Corso

Denumire inițială: Cinema Corso
Adresa: Bd. Elisabeta 27
Stare actuală: închis
www.ucin.ro

În 1934, pe B-dul Regina Elisabeta 27 s-a deschis Cinematograful Corso, numit Victoria în perioada comunistă. Micul Corso avea o capacitate de 273 de locuri și a fost renovat în 2009. În prezent este închis.

 

Cinema Doina / Terra – Terasa Doamnei

Denumire inițială: Cinema Doina / Terra
Adresa: Doamnei 9
Program: L-D 10:00-02:00
Stare actuală: altă activitate
www.terasadoamnei.ro

În locul filmelor, la fostul Cinema Doina (ulterior numit Terra) puteți lua masa în cadrul restaurantului tradițional românesc Terasa Doamnei.

Cinema Roxy / Teatrul de pe Lipscani 

Denumire inițială: Cinema Roxy
Adresa: Lipscani 53
Stare actuală: reconvertit în sală de teatru
www.teatruldepelipscani.ro

În actualul Teatru de pe Lipscani funcționa inițial Cinema Roxy. Clădirea a fost realizată în 1912 de inginerul Tiberiu Eremie și considerată prima construcție pe cadre din beton armat din Capitală. În 1940, Cinema Roxy devine Cinema Paradis, urmând ca după anul 2000 să găzduiască Teatrul de Revistă Constantin Tănase. În prezent, Teatrul de pe Lipscani este probabil cel mai mare teatru independent din România, după cum este declarat pe site-ul oficial.

 

Cinemateca Eforie

Denumire inițială: Cinema Gaumont Palace
Adresa: Eforie 2
Program: L-D 9:30-21:30
Stare actuală: activ
www.anf-cinemateca.ro

La Sala Jean Georgescu a Cinematecii Române, publicul cinefil se poate delecta cu proiecții ale filmelor preferate, într-o atmosferă inedită ce amintește de vechiul București. Cinemateca se declară locul perfect pentru cei care doresc să redescopere savoarea trecutului, împărtășind în același timp, o pasiune pentru arta cinematografică actuală.

 

Cinemateca Union

Denumire inițială: Cinema Union, sala Paul Călinescu
Adresa: Ion Câmpineanu 22
Program: Ma-D 10:00-22:00
Stare actuală: activ
www.anf-cinemateca.ro

În 1969, Cinemateca Română se mută în Sala Union-Paul Călinescu din Str. Ion Câmpineanu nr. 21. Sala are 130 de locuri şi instalaţie de sunet Dolby Stereo. Aici rulează, în special, filme vechi, care fac parte din Arhiva Naţională de Filme Cinemateca Română, instituţie înfiinţată în 1957.

 

Cinema Luceafărul / Cinema PRO 

Denumire inițială: Cinema Luceafărul
Adresa: Ion Ghica 3,  I.C. Brătianu 6
Program: L-D 12:00-21:30
Stare actuală: activ
www.cinemapro.ro

În 2005, Cinema Luceafărul devine Cinema PRO. Beneficiază de două intrări, un foaier spațios, o sală cu o capacitate de 540 de locuri, și găzduiește adesea premiere.

Cinema Elvire Popesco

Denumire inițială: Cinema Elvire Popesco
Adresa: Bd. Dacia 77
Program: L-V 18:00-21:00; S-D 11:00-21:00
Stare actuală: activ
www.facebook.com/CinemaElviraPopescu
www.institutfrancais.ro/ro/bucarest-ro/cinema-ro-bucarest-ro/saptamana-aceasta/cinema-elvire-popesco-2

Deschisă în 1974, sala Elvire Popesco este una dintre puţinele săli de cinema istorice care încă funcţionează în Capitală. Ea face parte din rețeaua Europa Cinemas și este administrată de Institutul Francez din Bucureşti. În 2012, sala a fost complet renovată după planurile cabinetului de arhitectură Lundi et Demi, câştigător al premiului Bienalei de Arhitectură de la Bucureşti din 2008 pentru cel mai bun design interior, scenografie şi spaţiu public.

Cinema Miorița / Cinema Europa 

Denumire inițială: Cinema Miorița
Adresa: Calea Moșilor 127
Program: L-D 13:00-19:00
Stare actuală: activ
www.facebook.com/cinemaeuropa
www.romaniafilm.ro/cinematografe/cinema-europa-bucuresti

Cinematograful Miorița a fost construit în 1935. În 1999 a intrat în reţeaua Europa Cinemas, primind finanţare prin Eurimages, programul Media al Uniunii Europene. Tot atunci i s-a schimbat și denumirea.

 

Cinema Cotroceni / Glendale Studio

Denumire inițială: Cinema Cotroceni
Adresa: Șoseaua Cotroceni 9
Program: L-D 12:00-21:00
Stare actuală: activ
www.glendale.ro

Glendale Studio a fost înființat în 1996, în locul în care cândva funcționa Cinema Cotroceni. Cinematograful cu o capacitate de 100 de locuri are primul sistem de proiecţie Christie şi prima sonorizare de tip DTS surround din țară. Se pare că aici a fost şi sediul clubului Star Trek din România, în primii ani de existenţă a Glendale Studio.

 

 

Cinema Muzeul Țăranului

Denumire inițială: sala de conferințe a Muzeului Partidului
Adresa: Monetăriei 3
Program: L-V 16:00-20:00; S-D 12:00-20:00
Stare actuală: activ
www.muzeultaranuluiroman.ro/past/cinema-muzeul-taranului.html

Studioul Horia Bernea a fost sala de conferințe a Muzeului Partidului, actualul Muzeu Național al Țăranului Român. În 2008 a fost înzestrat cu aparatură​, proiector pe peliculă de 35mm și un videoproiector Bluray,​ ​printr-un proiect PHARE al MNȚR. Atunci sala s-a transformat în cinematograf, urmând ca în 2015 să devină compartimentul cinema, de sine stătător, în cadrul muzeului. Astăzi, aici pot fi văzute filme românești, străine sau de festival.

 

Cinematograful Gloria

Denumire inițială: Cinematograful Gloria
Adresa: Bucovina 6
Stare actuală: în curs de renovare

În cazul Cinematografului Gloria, se poate vorbi despre o schimbare la față totală și definitivă a arhitecturii moderniste postbelice. Cândva aici era punctul de atracție al cartierului Titan. Primăria Sectorului 3 pare să facă pași rapizi pentru reincluderea vechiului cinematograf în circuitul public.

Cinema Excelsior / Studio Excelsior – Antena 1

Denumire inițială: Cinema Excelsior
Adresa: Bd. Ion Mihalache 174
Stare actuală: altă activitate
www.intactmediagroup.ro/despre-noi/locatii/studiouri-antena1-excelsior

În prezent, studiourile Excelsior aparțin grupului Intact Media, iar aici se filmează diverse emisiuni TV.

 

Cinema Savoy / Teatrul de Revistă Constantin Tănase

Denumire inițială: Cinema Savoy
Adresa: Calea Victoriei 33
Stare actuală: reconvertit în sală de teatru
www.teatrultanase.ro

În 1934, în locul Teatrului de Revistă Constantin Tănase funcționa Cinema Rio, apărut ulterior sub numele Cinema Savoy.

 

 

Cinema Pacea / Teatrul Masca

Nume inițial: Cinema Pacea
Adresa: Bd. Uverturii 14
Program: afișat pe siteul oficial
Stare actuală: reconvertit în sală de teatru
www.masca.ro
www.facebook.com/teatrulmascapagina

Masca este singurul teatru de gest, pantomimă și expresie corporală din România, cu spectacole unice de teatru nonverbal, gestual și de imagine.

 

Cinema Viitorul, fost Dichiu / Hermitage – urban spiritual hub

Denumire inițială: Cinema Dichiu
Adresa: Mihai Eminescu 127
Stare actuală: altă activitate
www.hermitageurban.ro

Cinema Dichiu a devenit Cinema Viitorul după al doilea război mondial, iar de-a lungul timpului a trecut prin mai multe transformări. Aici a fost Club Modern, gazda unor nopți lungi, pline de muzică și evenimente alternative. Pentru o perioadă, clubul a inițiat și un proiect de reconversie culturală, proiectând în fiecare lună câte un film vechi, acompaniat de muzică contemporană live. În prezent, pe Strada Mihai Eminescu 127 putem găsi un loc destinat meditației și practicii yoga denumit Hermitage – urban spiritual hub. Activitățile variază de la meditație dinamică și yogilates la dans indian.

 

 

Cinema Drumul Sării – Restaurant Atlantic

Denumire inițială: Cinema Drumul Sării
Adresa: Drumul Sării 8
Program: L-D 10:00-22:00
Stare actuală: altă activitate
www.restaurantatlantic.ro

Cinema Drumul Sării s-a transformat în Restaurant Atlantic, un restaurant rustic pe lângă care nu poți trece fără să observi căruța și calul din plastic de la intrarea pe terasă.

 

Billa (Cinematograful Florida)

Denumire inițială: Cinematograful Florida (ulterior Aurora)
Adresa: Bulevardul Ferdinand 118
Program: L-D 07:00-22:00
Stare actuală: altă activitate

Cinematograful Florida a fost redenumit în perioada comunistă Cinema Aurora. În 2008, clădirea este demolată pentru a se construi în locul ei un bloc rezidențial cu magazin la parter.

 

Cinematograf Modern / Profi

Denumire inițială: Cinematograf Modern
Adresa: Bd. Libertății 1 (Piața Regina Maria)
Program: non-stop
Stare actuală: altă activitate

 

Cinematograful Modern a fost construit în anii ’50 -’60, iar mai apoi i s-a demolat fațada pentru a-l integra în noul bloc construit. Astăzi, în acest spațiu funcționează un magazin.

 

Cinema Cultural / Carrefour Market Cultural

Denumire inițială: Cinema Cultural
Adresa: Bd. Alexandru Obregia 31
Program: L-D 08:00-22:00
Stare actuală: altă activitate

 

Cinemascop Floreasca / Biavati Events

Denumire inițială: Cinemascop Floreasca
Adresa: Serghei Vasilievici Rahmaninov 2 (în Parcul Cinematograf Floreasca)
Stare actuală: altă activitate
www.biavatievents.ro

Cinematograful Floreasca făcea parte din cartierul dat în folosință în 1957 de regimul comunist. În urmă cu câțiva ani, în incinta fostului cinematograf aveau loc petreceri organizate de Kristal Glam Club. Astăzi, aici funcționează tot un club, dar care găzduieşte doar evenimente private.

 

 

Cinema și Ateneu Vergu / Beluga Restaurant

Denumire inițială: Cinema și Ateneu Vergu
Adresa: Șos. Mihai Bravu 221
Program: L-D 10:00-23:30
Stare actuală: altă activitate
www.facebook.com/BelugaRestaurantBucuresti

Clădirea în stil art deco, care găzduia o sală de spectacole și cinema, a fost construit în 1939 după planurile arh. Marcel Iancu și făcea parte din programul de culturalizare inițiat de Regele Carol a II-lea. În prezent, aici se află un restaurant, iar clădirea nici măcar nu apare pe google maps.

 

Cinema Melodia / Melody Club 

Denumire inițială: Cinema Melodia
Adresa: Șos. Ștefan cel Mare 31
Program: J-S 23:00-05:00
Stare actuală: altă activitate
www.bellagio-club.ro

Numele fostului Cinema Melodia a luat o turnură proprie și timp de câțiva ani, melodiile clubului Bellagio au luat locul filmelor fostului cinematograf. În prezent însă, clubul s-a închis și în locul lui s-a deschis un nou club de manele, Club Melodia sau Melody.

 

 

Cinema Cosmos

Denumire inițială: Cinema Cosmos
Adresa: Aleea Pantelimon 357
Stare actuală: închis

În spatele unor blocuri de zece etaje se află fostul Cinema Cosmos, cu o arhitectură tipic perioadei comuniste. Mai exact, este situat pe Aleea Pantelimon, iar de la începutul anilor 2000 a devenit pe rând sediu al unei secte creștine braziliene și spațiu de depozitare. Potrivit datelor furnizate de Regia Autonomă a Distribuției și Exploatării Filmelor (RADEF), în a cărei administrație se află, cinematograful ar fi avut 150 de locuri și o suprafață utilă de 562 mp, iar astăzi găzduiește arhiva RADEF RomaniaFilm.

 

Cinema Pache

Denumire inițială: Cinema Pache (Popular)
Adresa: intersecție Matei Elina Voievod cu Mătăsari
Stare actuală: închis

La intersecția străzilor Matei Elina Voievod și Mătăsari se află clădirea care a adăpostit fostul Cinema Pache, devenit după 1948 Cinema Popular.

 

Cinematograf Giulești

Denumire inițială: Cinematograf Giulești
Adresa: Atelierele Noi
Stare actuală: închis

 

Cinematograful Arta

Denumire inițială: Cinema Milano
Adresa: Calea Călărașilor 153
Stare actuală: închis

La început de secol 20, a fost inaugurat Cinema Milano, situat foarte aproape de Hala Traian. În perioada comunistă, i s-a schimbat numele în Cinematograful Arta, Astăzi, deși figurează în lista monumentelor istorice, cod B-II-m-B-18406, clădirea este aproape abandonată, dacă luăm în calcul spațiul de la parter dat spre închiriere.

 

Cinema Libertății

Denumire inițială: Cinema Libertății
Adresa: 11 Iunie, la intrarea în Piața Libertății
Stare actuală: închis

Clădirea Cinematografului Libertății, din fața Parcului Carol, a fost construită în 1914. În prezent, este de nerecunoscut rolul deosebit de important pe care cinematograful l-a avut pe plan cultural.

 

Cinema Lira

Denumire inițială: Cinema Lira
Adresa: Calea 13 Septembrie 196
Stare actuală: închis

Istoria Cinematografului Lira este destul de încurcată, după cum o arată o investigație. Se știe că Lira era denumirea dată unui complex, din care făcea parte atât un cinematograf, cât și o grădină de vară, unde puteai vedea un film în aer liber. De asemenea, se poate ca în anii ’50, cinematograful să fi purtat numele activistei comuniste Olga Bancic, decapitată de naziști de ziua ei.

 

Cinema Marconi (Dacia)

Denumire inițială: Cinema Marconi
Adresa: Calea Griviței 137
Stare actuală: închis

Cinematograful Marconi (1930) de pe Calea Griviței 137, numit ulterior Alexandru Popov, iar apoi Dacia, este un monument istoric aflat în situația de a fi sau nu demolat. În prezent, are loc o campanie de sensibilizare lansată de Asociația Industrii Cultural Creative, iar panourile desenate de Pisica Pătrată sunt o intervenție artistică ce funcționează ca semnal urban, atrăgând atenția asupra clădirii și situației alarmante în care se află.

 

Cinematograful Favorit

Denumire inițială: Cinematograful Favorit
Adresa: Drumul Taberei 28
Stare actuală: închis

Cinematograful Favorit a fost amplasat în cadrul unui complex comercial ce trebuia să acopere nevoile culturale ale locuitorilor cartierului Drumul Taberei și nu numai. Clădirea a fost construită în anii ’70, iar sala de cinema se desfășura pe două nivele, având o capacitate de 944 de locuri. Zilnic, aici erau cozi imense. De altfel, Favorit era considerat al doilea cinematograf ca importanță din capitală pentru că filmele rulau prima dată la Patria, după care erau aduse aici. În 1997, cinematograful a fost închis și a intrat într-un proces rapid de degradare, oferind ocazia realizării diverselor proiecte culturale.

 

Cinematograful Flamura

Denumire inițială: Cinematograful Flamura
Adresa: Șoseaua Giurgiului 119
Stare actuală: închis

Cinematograful Flamura este un spațiu emblematic pentru zona Giurgiului – Piața Progresul și, probabil, singurul închis și nefolosit. În urmă cu câțiva ani, aici a funcționat restaurantul El Paradiso destinat închirierii pentru nunți, botezuri și alte evenimente, cu toate că spațiul de spectacole figura în proprietatea Regiei Autonome de Distribuţie şi Exploatare a Filmelor RomâniaFilm. De curând, există inițiative care propun reînvierea cinematografului prin consolidarea comunității din această zonă și redarea încrederii oamenilor în posibilitatea de a influența activitatea autorităților locale în funcție de nevoile lor.

 

 

Cinematograful Volga

Denumire inițială: Cinematograful Volga
Adresa: Bd. Iancu de Hunedoara 61
Stare actuală: închis

În incinta fostului Cinematograf Volga a funcționat din 1993 până de curând Studio Martin, scenă consacrată muzicii electro underground. În numărul 4 al revistei “arhitectura” din 1939 apar planurile cinematografului și câteva fotografii cu interiorul sălii decorată cu elemente art-deco. Spre deosebire de alte cinematografe de epocă, Volga a continuat să funcționeze sub același nume și după naționalizarea industriei cinematografice din 1948.

 

Cinema Studio

Denumire inițială: Cinema Studio
Adresa: Bd. Magheru 29
Stare actuală: închis

Cinema Studio este fostul sediu al Uniunii Cineaștilor din România, închis ca urmare a promulgării legii ce interzice organizarea de evenimente în spațiile cu risc seismic.

 

Cinema Patria

Denumire inițială: Cinema Aro
Adresa: Bd. Magheru 12-14
Stare actuală: închis

Situat pe Bulevardul Magheru 12-14, Blocul Aro este cunoscut bucureștenilor datorită Cinematografului Patria (fost Aro) aflat la parterul său. Acesta a fost inaugurat în data de 16 ianuarie 1935, și folosit nu doar pentru proiecții de filme, ci și pentru concertele Filarmonicii dirijate de George Enescu. Astăzi, deși întreaga clădire este considerată monument istoric, cinematograful este închis, iar blocul încadrat în clasa I risc seismic.

 

Cinema Scala

Denumire inițială: Cinema Scala
Adresa: Bd. Magheru 2-4
Stare actuală: închis

Blocul Scala din Bucureşti a fost ridicat în 1935 de Rudolf Fränkel, arhitect de frunte al avangardismului din Berlinul anilor ’30. Clădirea monument istoric adăpostește la parter o sală de cinema cu o capacitate de 860 de locuri. În prezent, Cinema Scala a fost retrocedată reprezentanților foștilor proprietari, conform datelor furnizate de Regia Autonomă a Distribuției și Exploatării Filmelor (RADEF).

 

 

Lista este deschisă și așteptăm sugestiile voastre.

 

Ce amintiri aveți cu aceste locuri?

 

Text Cristina Popa, Alex Iacob

Foto Alex Iacob, Paul Bricman (Cinematograf Giulești)

Despre Save or Cancel
Din 2008, Save or Cancel este un mediu de comunicare și propagare a artelor și culturii, promovând și facilitând rolul acestora în societatea contemporană.
Programele multidisciplinare auto-inițiate de Save or Cancel au ca scop identificarea oportunităților sustenabile și adaptabile de (re)valorizare a existentului prin proiecte de arhitectură, culturale și editoriale.
Acest articol face parte din campania “hub cultural Cinema / Teatrul de vară CAPITOL”.

 

 

 

Un proiect cultural co-finanțatAFCN

ParteneriArCubCNDBTeatrul MicCinema Marconi

Parteneri mediaZeppelinIQadsSmark

Contact: info@saveorcancel.tv

Articole cu teme similare:
22 de clădiri reabilitate care pun în valoare patrimoniul din România
despre feeder.ro și regenerare urbană prin artă – un interviu IQads cu Save or Cancel
Capitol Cinema / Summer Theatre history and future 1912 – 1920
Cinema / Teatrul de vară CAPITOL 2017-2018
Cinema / Teatrul de vară Capitol istoric și viitor 1912 – 2020

 

1 Comment
  1. […] culturii este accentuată de închiderea unui număr mare de spații culturale, în special cinematografe, teatre și galerii de artă, ca urmare a legii […]

Leave a reply (we review all comments)

CONTACT US

Send us an email and we'll get back to you, asap. Thank you! ⭐️

Sending

© 2004-2017 feeder.ro

Log in with your credentials

or    

Forgot your details?