17 locuri noi unde găsești harta Un-hidden Bucharest

17 locuri noi unde găsești harta Un-hidden Bucharest

La lista celor 30 de locuri din capitală unde harta Un-hidden Bucharest II și-a găsit drumul către tine adăugăm 17 locuri noi care să-ți stimuleze creativitatea și să te conecteze la vibe-ul orașului.

De la spații în care visezi cu ochii deschiși 👀, te bucuri de performance-uri de dans 💃 sau de teatru 🎭 până la ieșiri cu prietenii să beți împreună o cafea de specialitate ☕ sau să mâncați ceva bun 🍰, în fiecare dintre aceste oaze ale Bucureștiului descoperi acum cele 56 de creații semnate de artiștii români și internaționali care au transformat orașul cu viziunea lor unică. Despre intervențiile urbane și creatorii lor poți afla mai multe săptămânal, în seria de interviuri Un-hidden Bucharest.

Te-am făcut curios/curioasă? Pornește, la început de primăvară, într-o plimbare relaxantă prin locurile preferate 👇 și lasă-te uimit/ă de pereții desenați care-ți ies în cale și de atmosfera pozitivă cu care ne învăluie capitala.

1. APOLLO111

Apollo111 este un proiect dedicat artei, dar mai ales artiștilor, care se va schimba în fiecare stagiune odată cu directorul său artistic. Și care promite să vorbească unui public căruia îi pasă de teatru. De artă. De universul nostru.
Apollo111 este un teatru, o sală de evenimente, un bar – un concept modular în care este explorată o diversitate de teme pe mai multe niveluri.

Program: Marți – Duminică: 17:00-1:00

Adresă: Palatul Universul, Actor Ion Brezoianu 23-25

Facebook

 

2. ARTICHOKE COFFEE SHOP

Situată în centrul Bucureștiului, Artichoke este o cafenea independentă unde micul dejun este disponibil întreaga zi și poți alege să savurezi cafea de specialitate din Londra, ceaiuri organice din Transilvania, sucuri homemade și prăjituri gustoase. Un loc în care creativitatea este alimentată de interacțiunile sociale, un loc menit să te inspire și un spațiu ideal pentru o întâlnire de business sau cu prietenii, precum și pentru pasionații de arte vizuale care se pot bucura de expozițiile de fotografie găzduite în locație.

Program: Joi – Duminică: 9:30-18:00

Adresă: Calea Victoriei 45

Facebook

 

3. ATELIER PINION

Descoperă un bike & coffee shop independent – cu echipamente și rețete proprii, și furnizori aleși de Atelier Pinion. De la theBarn din Berlin, cafeaua single origin își arată valențele de gust în espresso sau celelalte băuturi pe bază de espresso: latte, flat-white, macchiato sau cappucino, la care se adaugă metodele alternative de preparare a cafelei – cold brew sau Aeropress.
Și pentru că bicicliștii sunt activi de dimineață până seara, meniul include și o selecție de beri artizanale locale, de la gusturile amărui și foarte aromate până la diverse feluri de Pale Ales, nefiltrate și nepasteurizate.

Program: Marți – Sâmbătă: 10:00-18:00

Adresă: Blvd. Dacia 23

Facebook

 

4. BANDIT SPECIALTY COFFEE

Născut la inițiativa unui duo vizionar – Cosmin Mihailov și Kami Chirazi – Bandit Specialty Coffee este locul unde găsești unele dintre cele mai bad ass cafele de la prăjitorii de top din Europa.

Program:
Luni – Joi: 9:00-17:00
Vineri: 10:00-18:00
Sâmbătă – Duminică: 9:00-17:00

Adresă: George Vraca 7

Facebook

 

5. BEANS & DOTS

Coffee Shop & Concept Store, Beans & Dots este despre ceea ce bem, ceea ce mâncăm, ceea ce purtăm și ceea ce folosim.

Program: Luni – Duminică: 8:00-20:00

Adresă: Palatul Universul, Actor Ion Brezoianu 23-25, corp B, mezanin

Facebook

 

6. CASA M60

Casa M60 este restaurant, bar și cafenea cosy, cu meniu de prânz, brunch și cină, cu mâncăruri internaționale și preparate fără gluten, cafea de specialitate și băuturi artizanale. Accentul este pus pe produse locale și ingrediente proaspete, iar de neratat sunt sandvișurile!
Spațiul este conceput pentru familii, cupluri, freelanceri, iubitori de mâncare bună, organizatori de evenimente private. Animalele de companie sunt oricând binevenite.

Program:
Luni – Vineri: 12:00-00:00
Sâmbătă – Duminică: 11:00-00:00

Adresă: Domnița Ruxandra 7

Facebook

 

7. CNDB [Mărășești]

Înființat în mod autentic pentru sprijinul sectorului independent, în lipsa unui precedent instituțional dedicat dansului contemporan, Centrul Național al Dansului București este singura instituție publică de profil din Europa de Est și își asumă misiunea de a dezvolta cultura coregrafică în România și în străinătate.
CNDB încurajează cercetarea, experimentul și inovația în câmpul practicilor și teoriilor din arta contemporană și contribuie la crearea unui mediu favorabil dialogului, reflecției și dezbaterii.
CNDB este locul unde se conectează mișcarea, visurile, experimentele, cercetarea, vulnerabilitatea, dialogul, teoria, ideile curajoase, prietenii și libertatea.

Program: Marți – Duminică: 19:00-21:00

Adresă: Blvd. Mărășești 80-82

Facebook

 

8. CREAMIER

Creamier este punctul de întâlnire dintre cafeaua de specialitate și înghețata artizanală.

Program: Luni – Duminică: 9:00 – 22:00

Adresă: Benjamin Franklin 5

Facebook

 

9. FELLOW ONE

Dacă te plimbi prin centrul orașului, recomandăm o vizită la Fellow One pentru o cafea savuroasă.

Program:
Luni – Vineri: 8:00-18:30
Sâmbătă – Duminică: 10:00-18:30

Adresă: Calea Victoriei 143

Facebook

 

10. FRENCH REVOLUTION [Ateneul Român]

French Revolution este o cofetărie specializată în rețete autentic franțuzești care și-a propus să revoluționeze una din cele mai savuroase prăjituri din lume, eclerul.

Program: Luni – Duminică: 10:00-21:00

Adresă: Constantin Esarcu 1

Facebook

 

11. GRĂDINA FLOREASCA

De la concerte de jazz, seri de film și alte evenimente de neratat până la un meniu variat din care nu lipsesc burgeri preparați după rețete tradiționale americane întregite cu cele mai bune ingrediente din bucătăria lumii, totul completat de o piscină în care să te răcorești în zilele călduroase, Grădina Floreasca este the place to be pentru o experiență aparte.

Program: Luni – Duminică: 10:00-00:00

Adresă: Mircea Eliade 16

Facebook

 

12. MACAZ

Spațiul MACAZ – TEATRU BAR COOP. a apărut la inițiativa unui colectiv de artiste/ști și activiste/ști care au colaborat în proiecte precedente precum Platforma de Teatru Politic, CLACA și Gazeta de Artă Politică. Spațiul își propune dezvoltarea și promovarea unor proiecte și acțiuni artistice și politice – spectacole de teatru, ateliere, dezbateri și prezentări publice, proiecții de film, lansări de carte și revistă.
Teatrul MACAZ are ca obiectiv dezvoltarea și promovarea unui repertoriu de teatru politic angajat – oferirea unui cadru de desfășurare pentru demersuri care analizează critic dinamicile socio-politice contemporane și re-povestesc din perspective liberatoare istoria locală.

Program:
Luni – Joi: 18:00-00:15
Vineri – Sâmbătă: 18:00-5:00
Duminică: 18:00-00:15

Adresă: Moșilor 106

Facebook

 

13. MILU CAFÉ

Milu Café este cafeneaua simpatică din Bucureşti, care oferă o vastă gamă de cafea de specialitate, ciocolată caldă, ceaiuri și biscuiți în atmosfera anilor 70-80.

Program:
Luni – Vineri: 9:00-19:00
Sâmbătă: 10:00-16:00

Adresă: Bărăției 33

Facebook

 

14. ORIGO [Lipscani]

La Origo, atenția se concentrează pe un singur vis: dezvoltarea domeniului cafelei de specialitate în România, explorarea potențialului acesteia în gust, urmărindu-i întregul parcurs: de la fermă, la prăjitorie și în ceașcă.

Program:

Coffee hours
Luni – Vineri: 07:30-20:00
Sâmbătă – Duminică: 9:00-20:00

Bar hours
Luni – Miercuri: 20:00-1:00
Joi – Sâmbătă: 20:00-02:00
Duminică: 20:00-1:00

Adresă: Lipscani 9

Facebook

 

15. ORYGYNS

În fiecare săptămână, la Orygyns găsești noi varietăți de cafea de specialitate de la prăjitorii europene de top.

Program & adresă:

Jules Michelet 12
Luni – Vineri: 8:00-19:00
Sâmbătă – Duminică: 9:00-19:00
Facebook

Aviației 2
Luni – Vineri: 7:30-17:00
Sâmbătă – Duminică: 9:00-15:00
Facebook

 

16. STEAM COFFEE SHOP

Steam este un coffee shop care transformă rutina consumatorilor de cafea, aducând cât mai aproape de ei cafeaua de specialitate.

Program & adresă:

Uruguay 22
Luni – Vineri: 7:30-19:00
Sâmbătă – Duminică 8:00-18:00

Visarion 2 (Blvd. Dacia 19)
Luni – Vineri: 7:30-18:00
Sâmbătă – Duminică: 8:30 – 18:00

Facebook

 

17. SUENTO

Suento este o poveste frumoasă devenită realitate, un loc de întâlnire urban care sărbătorește prietenia, pasiunea și bucuria.
Suento se remarcă prin simplitate, savoare și experiența deosebită. Preparatele rafinate se îmbină cu mixuri originale pe bază de ingrediente de sezon. Toate ingredientele sunt atent alese și pregătite pe cât posibil in house. Nu lipsesc din meniu vinurile, berea artizanală și cocktailuri pentru toate gusturile.

Program: Luni – Duminică: 10:00-1:00

Adresă: Toamnei 101

Facebook

 

Noua ediție a hărții Un-hidden Bucharest, printată în tiraj de 1.000 de exemplare, poate fi comandată din magazinul online.

Varianta digitală a hărții conține peste 65 de intervenții artistice stradale și poate fi accesată gratuit aici:

Traseul cultural alternativ promovează explorarea urbană, accesează memoria colectivă și dezvăluie, strat cu strat, multi-culturalitatea și diversitatea istoriei locale, sporind sentimente de apartenență și de afecțiune pentru oraș.

Un-hidden Bucharest logo

Proiectul de street art Un-hidden Bucharest este organizat de Save or Cancel, prin feeder.ro, co-finanțat de AFCN. Programul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul programului sau de modul în care rezultatele programului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finanțării.

Organizator: echipa Save or Cancel compusă din Cristina Popa (random) – designer social, editor și manager cultural, și Andrei Racovițan (ubic) – arhitect, editor și manager cultural, alături de public, artiști, colaboratori și parteneri.
Partenerii proiectului: CNDB,  Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, Zeppelin, IQads, Urban Collectors, Igloo, Urban things, România Pozitivă, IQool

Despre Save or Cancel
Din 2008, Save or Cancel este un mediu de comunicare și propagare a artelor și culturii, promovând și facilitând rolul acestora în societatea contemporană.
Programele multidisciplinare auto-inițiate de Save or Cancel au ca scop identificarea oportunităților sustenabile și adaptabile de (re)valorizare a existentului prin proiecte de arhitectură, culturale și editoriale.

Vizitează pagina proiectului Un-hidden Bucharest pentru a fi la curent cu noile activități programate: https://feeder.ro/un-hidden

 

Listă de: Emilia Cazan

Imagini: Apollo111 & feeder.ro & Adi Bulboacă, Artichoke Coffee Shop, Atelier Pinion & Radu Tuță, Bandit Specialty Coffee, Beans & Dots & Cătălin Georgescu, Casa M60 & feeder.ro, CNDB & feeder.ro/ Alex Iacob & Counterbody de Simona Deaconescu & Alina Ușurelu, Creamier, Fellow One, French Revolution, Grădina Floreasca & feeder.ro & Concert Photography, Macaz & Nicu Lazur, Milu Café, Origo, Orygyns, STEAM Coffee Shop, Suento

Lists feeder.ro column logo

0 Comments

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

CONTACT US

Send us an email and we'll get back to you, asap. Thank you! ⭐️

Sending

© 2004 - 2019 feeder.ro

Log in with your credentials

or    

Forgot your details?

Create Account