Street Delivery București – Shared spaces | 15 – 17 septembrie 2023
Închidem strada pentru mașini și o deschidem pentru oameni (și unicorni)!
Street Delivery București revine după perioada pandemiei pe strada Pictor Arthur Verona, în weekendul 15-17 septembrie. La cea de-a 18-a ediție, aducem în discuție restabilirea rolului străzii ca spațiu public, dar și trecerea de la festival la politică publică.
În plus, pregătim un scurt moment de magie: în noaptea de sâmbătă, 16 septembrie, timp de 15 minute, între 22:00-22:15, vom relua traversarea Bulevardului Magheru pe amprentele trecerii de pietoni desființate în anii ‘70 – o traversare simbolică, o reconectare a fragmentelor străzii Arthur Verona, o rețesere, cât o clipită, a zonei Icoanei de zona Ateneului.
(Traversarea se va face controlat, temporizat, sub îndrumarea echipajului de poliție de la Brigada Rutieră. Participanții la traversare vor purta obligatoriu veste reflectorizante și se vor deplasa grupați și însoțiți de voluntari.)
Street Delivery 2023 – Shared Spaces
Pentru că ne dorim orașe sustenabile și incluzive, pentru că spațiul public nu poate fi doar al omului șofer, anul acesta am ales ca temă de lucru Shared Spaces. Timp de trei zile, vom reda spațiul public omului pieton, omului copil, omului biciclist și tuturor oamenilor care își doresc să trăiască, nu doar să tranziteze orașul. Astfel, strada Arthur Verona va deveni o machetă locuibilă în care vom descoperi cum ne putem construi viitorul într-un oraș pentru oameni, nu doar pentru mașini. Cum ne speculăm viitorul? Vino să descoperi alături de noi!
“În 17 ani de recurență, festivalului Street Delivery și străzii Arthur Verona li s-au alăturat diverse alte manifestări similare – Strada Armenească (2014-2019), Block Party pe strada I.L. Caragiale (2018, 2019), Femei pe Mătăsari, Bărbați pe Mătăsari, Via Sport, Promenada urbană pe Calea Victoriei (2018 – 2019), Străzi Deschise (2020 – 2023). Cu toate acestea, pietonizarea temporară este, legislativ vorbind, încadrată la categoria eveniment/ festival, și nu văzută ca un instrument de planificare urbană sau politică urbană a gestionării spațiului public. Am invitat la dezbaterile publice din cadrul Street Delivery profesioniști din domeniu, administrația publică, societatea civilă și investitori, pentru că e necesar să discutăm împreună, în cadrul deschis și democratic al străzii, cum ne guvernăm orașul în scopul binelui comun: Cât (ne) costă disparițiile orașului? și Cât (ne) costă patrimoniul?.”
– Maria Duda, arhitect BAZA. Deschidem orașul, curator Street Delivery 2023
Deschidem prima dezbatere despre Cât (ne) costă disparițiile orașului? vineri, 15 septembrie, abordând chestiunea conștientizării costului disparițiilor din rândul spațiului public, verde, pietonal, al plintei urbane, al reperelor construite. Un oraș viu este un oraș care își planifică dezvoltarea, cântărind și negociind deciziile în baza primatului binelui comun.
În cea de-a doua zi de festival ne întrebăm Cât (ne) costă patrimoniul?, punând de această dată accentul pe balanța dintre costurile comune ale pierderii patrimoniului prin distrugere, abandon, bune intenții greșit puse în practică, ignorare a riscurilor și costurile individuale ale întreținerii, conservării, restaurării, refuncționalizării clădirilor istorice și patrimoniale.
“Am ales să deschidem la Street Delivery 2023 – Shared Spaces acele spații comune care formează agora și țesuturile adânci ale societății noastre, proiecte și concepte care răspund la întrebări simple ale oamenilor de pe stradă despre calitatea vieții în oraș — împreună, nu separat. Am invitat alături de noi grupuri de inițiativă civică, comunități energetice, organizații pentru pace, asistenți sociali, urbaniști și arhitecți care văd întâi de toate oamenii, apoi clădirile, activiști pentru climă, natură și drepturile omului, muzicieni și artiști ai străzii, pe toți cei care cred în dragoste, nu în război.”
– Cristian Neagoe, cofondator Street Delivery
Program
Printre elementele de festival cu care v-am obișnuit pe stradă, am selectat din apelul de proiecte 10 idei care ilustreaza aspecte sociale, culturale, arhitecturale, urbanistice, ecologice sau identitare ale spațiului stradal:
- Colivia – instalația-experiment a Centrului de Resurse Juridice
- No man’s land în inima orașului – un proiect al Grupului de Inițiativă Civică Icoanei-Ioanid
- Recuperăm strada prin arta colectivă – instalație Alternative Bucharest & Săfițicuminți
- Civic Design Lab: Orașul Nostru, Soluțiile Noastre – workshop conceput de Marinela Rață – Panaite
- Vecini cu aripi. Descoperă păsările sălbatice din București – un proiect propus de Societatea Ornitologică Română
- Plastic Comics Cube – proiect de street art propus de artiștii Maria Bălan & Robert Obert
- Transparență în imagini: Galeria cererilor și răspunsurilor în accesul la informații publice – propus de Asociația Corupția Ucide
- Totul pentru endorfine. Ateliere pop-up de mișcare și dans contemporan – susținute de Centrul Naţional al Dansului Bucureşti
- Ateliere de lectură și creație pentru copii susținute de Atelierul de păpădii
- Armonia naturii: conectare cu natura în tumultul urban – instalație propusă de artista Andr0meda / Andra Bularca
Dintre proiectele invitate amintim laboratoarele “Plimbări Performative” ale Developing Art și “Street Delivery în mișcare” susținut de Areal | spațiu pentru dezvoltare coregrafică, care abordează intersecția dintre corp și oraș prin dansul contemporan, dar și discuțiile în jurul patrimoniului construit – despre vulnerabilitatea seismică a spațiilor și clădirilor din București împreună cu echipa Re:Rise și despre instrumente de alertare împotriva intervențiilor agresive asupra patrimoniului bucureștean în cadrul platformei 112 Patrimoniu (un instrument dezvoltat de Grupul de Lucru al Ordinului Arhitecților București). La acestea se adaugă expozițiile “Memorialul lui Ursu” la Blocul ARO (Re:Rise) și “Expoziția Bune Practici – relevee și studii istorice asociate” la casa Mincu (112 Patrimoniu).
“Ordinul Arhitecților din România sprijină Street Delivery de 18 ani ca proiect strategic de democratizare a spațiului public. Deschiderea străzilor pentru oameni pavează drumul pentru orașe locuibile, iar accesul la spații publice de calitate este un drept cetățenesc pe care evenimentul îl revendică. OAR recunoaște că arhitectura este despre obiect în aceeași măsură în care este despre spațiile neconstruite și susține întâlnirile între actorii necesari schimbărilor sistemice.”
– OAR, co-organizator Street Delivery
Sâmbătă avem alături de noi vecinii Institutul Francez și Ambasada Republicii Libaneze, parteneri culturali care au ales să își deschidă porțile pentru a celebra împreună spațiul public, cu tururi ghidate și istorii povestite, proiecții de film, dansuri și mâncare tradițională.
Street Delivery București este organizat de Fundația Cărturești și Ordinul Arhitecților din România, proiect strategic OAR finanțat prin #TimbrulDeArhitectură. Street Delivery București – Shared Spaces este un eveniment curatoriat de BAZA. Deschidem orașul. Identitatea vizuală a ediției este semnată de George Roșu.
Parteneri: ExpoArte, ARCUB, Primăria Municipiului București, TIAB S.A.
Sponsor: BCR
Parteneri media: Scena9, Vice România, Curatorialist.ro, igloo, feeder.ro, plăcut de Radio Guerrilla