Street Delivery Day 2

Last updated on June 27th, 2018 at 07:00 pm

BTLT: feeder.ro la Street Delivery Bucharest 2018, pe Arthur Verona

Pentru cel de-al zecelea an consecutiv, feeder.ro s-a bucurat să se alăture ca partener festivalului Street Delivery București pentru unul dintre cele mai colorate evenimente care animă spațiul public și viața culturală a Bucureștiului.

Timp de 3 zile, între 15 și 17 Iunie, Street Delivery București a transformat orașul într-un Smart City împreună cu Wanda Hutira, Livi Po, Ana Constantinescu, Graffete (Sandy Balasoiu, Irina Mocanu), Irina Giuglea, Laura Ionescu, Andreea, Mihaela Semeniuc, Ira Merzlichin, Kraser, Pisica Pătrată, Serebe, Telekom Electronic Beats, Decât o Revistă, Lea Rasovszky, Wood Be Fun, Casele Cu Ochi Închiși (Lucian Niță), DEVLA Accessories, Waha Festival, Cărturești, Simbio pe roți, EYEDROPS, Bully, THE IVORY BOY, Vinyl, Rum, Tapas & Wine, Alt Om, Calup și o mulțime de oameni drăguți.

Iată câteva galerii de fotografii care captează câteva fragmente din multitudinea de artiști prezenți și instalațiile lor vizuale fascinante.

Tema de anul acesta a fost Smart city iar crew-ul de street artiste compus din Wanda Hutira, Livi Po, Ana Constantinescu, Graffete (Sandy Balasoiu, Irina Mocanu), Irina Giuglea, Laura Ionescu, Andreea, Mihaela Semeniuc, Ira Merzlichin, v-au invitat să descrieți relația pe care o aveți cu orașul, completând textul din mural cu un cuvânt. Ați putut înscrie propuneri și vota pe site-ul https://amunoras.ro, care au fost proiectate seara pe desen

 

Un alt mural interesant, Ursus, aduce în discuție problema urșilor vânați în România, unde au fost emise 1.700 de permise de vânătoare pentru urși. Lucrarea este realizată de Kraser, un artist spaniol care reușește să incorporeze și să transmită mesaje cu dimensiuni sociale prin intermediul elementelor figurative și culorilor vesele. 🐻

 

Pisica Patrata și-a făcut apariția într-un mod tipic și discret pe acoperișul Cărturești Verona, unde a reîmprospătat calcanul cu o pisică care te invită să descoperi personaje și povești captivante în comic books, cărți, reviste și alte publicații.

 

Serebe a desenat un panou amplasat pe strada Arthur Verona, care ilustrează, în stilul ei caracteristic ADHD cromatic, o familie într-o ipostază actuală, amuzantă.

 

Unul dintre pereți este acum acoperit de Casele Cu Ochi Închiși, un mural pictat de Lucian Niță.

 

Calup Street Delivery Day 2

Un aspect super plăcut al festivalului este că ai ocazia să te plimbi pe toată strada Arthur Verona, transformată într-un pietonal plin de artiști, muzicieni, designeri, arhitecți, urbaniști, programatori, meșteșugari și vizitatori simpatici. Echipa Calup a redeschis Grădina Universitarilor, un spațiu minunat care sperăm că ar putea fi deschis cu program permanent în timpul zilei.

 

Echipajul Telekom Electronic Beats alături de Vinyl, Rum, Tapas & Wine au invitat câțiva DJ-i care au compus coloană sonoră perfectă pentru cele 3 zile de festival. Bully, THE IVORY BOY, Alt Om și Zicu au pus non stop numai viniluri, iar cu unele piese am văzut că v-ați lăsat duși de val și ați dansat cu multă energie. Nici nu mai erai realizai că ești pe stradă, între case, imobile și instituții. 🙂

 

Alte atracții care ne-au captat atenția sunt jucăriile Wood Be Fun sau DEVLA Accessories, expoziția Waha Festival, produsele Rod cu Cărturești, Școala de la Piscu – Caravana Meșteșugarilor, amicii de la Simbio pe roți unde ne-am energizat și concertul celor de la EYEDROPS. 

 

Lea Rasovszky Street Delivery Day 2

Într-un mod plăcut ne-a atras atenția noua copertă Decât o Revistă realizată în colaborare cu Lea Rasovszky, însă și mai mult ne-am bucurat când am descoperit sculptura Sleepless Codruța expusă pe stradă.

 

Este incredibil cât de mult se poate transforma un loc în care oamenii colaborează și socializează deschis. Are cineva idee câți participanți au fost la această ediție Street Delivery?

 

Află mai multe informații despre ediția de anul acesta – Urmărește acest video înregistrat de feeder.ro la Street Delivery Bucharest 2018

 

Text: Andrei Racovițan (ubic), Cristina Popa (random
Foto și video: Petre Ghiocel

Been there liked that feeder reviews icon

6 Comments
  1. […] one and it manifests through personal exhibitions (Bucharest, Varna); the participation at the Street Delivery Festival Bucharest 2018 with an awesome mural; a mural collaboration in Budapest with SUNSHINERS […]

  2. […] one and it manifests through personal exhibitions (Bucharest, Varna); the participation at the Street Delivery Festival Bucharest 2018 with an awesome mural; a mural collaboration in Budapest with SUNSHINERS […]

  3. […] one, and it manifests through personal exhibitions (Bucharest, Varna); the participation at the Street Delivery Festival Bucharest 2018 with an impressive mural; a mural collaboration in Budapest with SUNSHINERS […]

  4. […] Eye, care au augmentat și exteriorul spațiului expozițional. Vernisajul a fost acompaniat de VRTW Artist prin muzica mixată de Dj Bully, iar la after party a urmat The Rabbit King DJ Set. Vă invităm […]

  5. […] Află mai multe informații despre ediția de anul acesta – Been There Liked That (BTLT): Street Delivery Bucharest 2018 […]

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

© 2004 - 2019 feeder.ro

CONTACT US

Send us an email and we'll get back to you, asap. Thank you! ⭐️

Sending

Log in with your credentials

or    

Forgot your details?

Create Account