”Il maestro” Fabrizio Acquafresca conferinta internationala
Assamblage – Scoala de Bijuterie Contemporana, in colaborare cu Institutul Italian de Cultura Bucuresti, va invita la conferinta internationala “Chasing si Repousse – de la Renastere la bijuteria contemporana“, sustinuta de renumitul artist si profesor italian Fabrizio Acquafresca. Conferinta va avea loc pe data de 14 Septembrie 2017, la ora 19:00, la sediul Institutului Italian de Cultura din Bucuresti (Aleea Alexandru nr 41, sector 1, Bucuresti).
Fabrizio Acquafresca – “Il Maestro”, asa cum este cunoscut in comunitatea artistica din Florenta, Italia, este expert renumit la nivel mondial in “Chasing” si “Repousse”, doua tehnici traditionale de prelucrare a metalului, pastrate in traditia artistica a familiei Acquafresca inca din perioada Renasterii Florentine, si transmise in linie dreapta din generatie in generatie, pana astazi.
Aflat pentru prima oara in Romania in calitate de profesor, Fabrizio Acquafresca va preda in perioada 11-14 septembrie in cadrul Assamblage Scoala de Bijuterie Contemporana bazele tehnicilor “Chasing” si “Repousse” in stil Italian. Rezultatele acestui prim workshop vor putea fi admirate intr-o mica expozitie organizata pe durata conferintei.
Intrarea este gratuita in limita locurilor disponibile, pe baza de confirmare prealabila.