Colecția igloobest, a editurii igloo, revine într-un nou format cu o selecție a celor mai frumoase Stadioane din România
Noul album din colecția igloobest, Stadioane din România 2022 prezintă opt proiecte de arene sportive, dintre cele mai frumoase din România, într-o grafică excepțională.
Vorbim despre clădiri care au transformat orașul și care oferă funcțiuni noi și mixte comunității, de la spectacole și turnee sportive de mare anvergură, concerte internaționale, până la sesiuni de antrenament, iar gestiunea tuturor acestor nevoi diferite ale evenimentelor organizate se reflectă în arhitectura cu caracter flexibil, eficient și spectaculos în același timp.
Arenele sportive au, istoric vorbind, funcția de a coagula comunități extinse, îmbogățind identitatea și spiritul locale. Pentru arhitectură, însă, acestea reprezintă o provocare intensă, prin multiplele funcțiuni cu care jonglează: de la fluidizarea unei mase de zeci de mii de oameni într-un timp scurt, la asigurarea de diverse facilități și catering, dar, poate cel mai important, la a oferi spectatorilor o experiență spațială memorabilă și o panoramă impresionantă asupra spectacolului.
De aceea, editura igloo și-a propus să dedice un album inedit stadioanelor din România, în contextul în care ultimii ani au pus pe harta sportului o serie de arene sportive remarcabile, racordate la standarde internaționale.
Din cuprins:
- Arena Națională, cu o arhitectură de gmp, Architekten von Gerkan, Marg und Partner în colaborare cu Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, București și Graphic Studio
- Stadionul Steaua, proiect de Graphic Studio
- Cluj Arena – Dico și Țigănaș
- Stadionul „Tudor Vladimirescu” din Târgu-Jiu – un proiect Dico și Țigănaș
- Stadionul Național de Rugby „Arcul de Triumf” – Dico și Țigănaș
- Stadionul Rapid-Giulești – Graphic Studio
- Stadionul „Ion Oblemenco”din Craiova – Dico și Țigănaș
- Stadionul CFR Cluj, proiectat de Dico și Țigănaș
Tu comanzi albumul, noi te ducem să faci baie printre palmieri
Și dacă vorbim de stadioane, de ce nu am face-o cu un pachet estival? Dacă comanzi albumul până în 10 august poți câștiga, prin tragere la sorți,* 10 vouchere de 2 persoane la Therme București (3h, acces la zona premium Elysium).
*Livrarea albumului se face începând cu data de 1.08.2022, iar tragerea la sorți va avea loc în perioada 10-15 august 2022.
Igloo media poate fi urmărit pe Facebook, Instagram și igloo.ro, cât și pe noua pagină Facebook de produs.