Pune-ți o ceașcă bună cu suc de dovleac, o halbă de bere de la The Prancing Pony sau un pocal cu mied și instalează-te confortabil în fotoliul preferat. Din 2 decembrie, pornim într-o călătorie fabuloasă în lumea animalelor fantastice din literatura universală.
E vorba de cursul online De ce iubim animalele fantastice? De la dragoni la lumea reală, pe care Ioana Bâldea-Constantinescu îl susține la Fundația Calea Victoriei.
Pornim în căutarea animalelor fantastice, de pe muntele Olimp, în proza lui J.K Rowling şi în fanteziile Dreamworks. Nu e doar un curs, ci mai mult o aventură care să presupună reprezentări, hibridizări, plimbări prin Narnia, pe la Hogwarts şi prin Comitat.
Trecem în revistă filme, cărţi, clipuri publicitare străbătute de păsări Phoenix, hymere, Yeti, centauri, hobbiţi, unicorni. Încercăm să aflăm de unde vin aceste animale fantastice şi ce le ţine în viaţă în imaginaţia atâtor generaţii de copii şi părinţi, născuţi şi crescuţi în secole diferite.
Temele cursului despre animale fantastice în literatură sunt:
1. Călătorii mitologice – de unde vin animalele cu puteri magice care fie ajută, fie subminează devenirea eroului? Cum călătoresc ele prin imaginaţia colectivă, cum se impregnează de clişee culturale, de realităţi politice şi, în cele din urmă, de tehnologie?
2. Reprezentări animaliere, de la bestiariile medievale, la animaţiile Pixar. Semnificaţii şi modificări, dialoguri culturale traduse în solzii unui dragon sau în legendele ţesute în jurul licornei, în tapiseriile de la Cloisters şi Cluny.
3. Renegocieri semantice, psihologice şi mitologice ale animalului magic în contemporaneitate. Explorări cinematografice. Literatura adiacentă, pentru copii şi oameni mari, culturologi şi neofiţi, pasionaţi şi sceptici deopotrivă.
Cursul începe din 2 decembrie și are loc săptămânal, în seri de miercuri, de la 19.00. Întâlnirile sunt live, online, interactive. Poți plăti online taxa de participare – 240 de lei.
Cu o zi înainte de data începerii, primești pe mail linkul unde vei urmări cursul. Dacă ai întrebări, scrie un mesaj pe contact@victoriei.ro.