Strategii de adaptare la schimbare – Atelier online

adaptare la schimbare curs online

De ce mă sperie schimbările? Cum să îmi păstrez calmul și să iau decizii echilibrate în situații neprevăzute? Dacă ți-ai pus măcar o dată una dintre aceste întrebări, atelierul online Strategii de adaptare la schimbare este pentru tine.

Atelierul este susținut de trainerul Alice Cornea și e organizat online de Fundația Calea Victoriei în două seri consecutive: joi 4 și vineri 5 iunie, de la 19.00.

În realitatea în care trăim, schimbările apar la tot pasul. Nu le poţi opri şi pe majoritatea nici nu le poţi influenţa. Singurul lucru care este în totalitate alegerea ta este atitudinea în faţa schimbărilor: „Nu poţi opri ploaia. Dar poţi învăţa să dansezi în ploaie”.

La atelierul strategii de adaptare la schimbare vei înțelege mecanismul schimbărilor şi cum sunt ele percepute de către creier. Mai mult, conştientizezi modul în care ai abordat până acum schimbările (mai mult sau mai puţin conştient).

Identifici convingerile productive şi limitative în ceea ce priveşte schimbările pe care le-ai experimentat până acum. Prin exerciții, găseşti resursele tale interioare care să te susţină în găsirea strategiilor mai productive de adaptare.

Cu ajutorul lectorului, identifici strategii noi şi concrete de flexibilitate şi adaptare la schimbările din viaţa ta curentă.

Temele celor două întâlniri sunt:

1. Ce este schimbarea şi cum o recunoaştem. Resursele mele în faţa schimbării. Recunoşti calităţile, abilităţile şi valorile pe care te poţi baza în continuare în perioade de schimbare

2. Iniţiază schimbarea în viaţa ta. Convingerile tale legate de schimbare. Identifici credinţele pe care le-ai moştenit, sau pe care le-ai implementat singur prin repetiţie, de-a lungul timpului, despre schimbare. Acelea dintre ele care nu te mai servesc vor constitui baza exerciţiilor de dezactivare şi înlocuire pe care le vom desfăşura în cadrul grupului. Împreună cu grupul găsim strategii noi de a te adapta perioadelor de schimbare.

Ca să participi la curs, plătește online, direct de pe site, taxa de participare – 145 de lei. Apoi, cu o zi înainte de data începerii, primești pe mail linkul unde poți urmări, live, cursul. Dacă ai întrebări, trimite un mesaj pe contact@victoriei.ro.

Leave a reply (we review all comments)