Fundaţia Calea Victoriei te îndeamnă să evadezi seară de seară prin subiectele tale preferate, alături de lectori charismatici şi cu un grup de oameni care împărtăşesc aceleaşi pasiuni ca tine: Actorie, Scenaristică, Diplomaţie, Artă, Istorie şi multe altele.
Apropierea prin idei nu este periculoasă, aşa că de oriunde te-ai afla – în capitală, în provincie sau în diaspora – participă ONLINE la cursul tău preferat din programul lunii aprilie. Şi pentru că avem atâtea opţiuni şi vrem să te bucuri de cât mai multe din ele, al doilea curs ales este la jumătate de preţ. Cumperi un curs şi ai 50% reducere la al doilea curs pe care îl vrei, ambele din programul lunii aprilie.
Promoţia se desfăşoară în perioada 8-16 aprilie 2020.
Cum beneficiezi de promoţie? Intri pe pagina cursurilor pe care ţi le doreşti şi accesezi butonul „Înscrie-te”. Reducerea de 50% e aplicată automat cursului cu cost mai mic. Poţi face plata direct de pe site, cu cardul sau prin transfer bancar. Scrie-ne pe contact@victoriei.ro, dacă ai nevoie de alte detalii.
Care curs îţi place mai mult?
- DIVINA COMMEDIA – pelerinul, călăuza şi drumul, din 8 aprilie,cu Dana Barangea
- Atelier de ACTORIE, din 9 aprilie,cu Karina Nagy
- CASE BOIEREŞTI din Bucureşti, din 9 aprilie,cu Anita Sterea
- MEDIEREA CONFLICTELOR în familie şi la job, din 10 aprilie,cu Dana Tudose-Tianu
- Atelier de SCENARISTICĂ – Cum se scrie un film, din 13 aprilie, cu Vlad Trandafir
- Curs de DIPLOMAŢIE şi Relaţii Internaţionale, din 13 aprilie, cu Cristian Diaconescu
- Istoria „Sărutului”. Introducere în universul lui BRÂNCUŞI, din 13 aprilie, cu Luigi Bambulea
- Cum să îţi îmbunătăţeşti STIMA DE SINE?, din 14 aprilie, cu Alice Cornea
- Sfintele Paşti – Sărbătoarea sărbătorilor, în 15 aprilie, cu Victor-Lucian Georgescu
- Introducere practică în metoda BULLET JOURNAL – PLANNING PERSONAL şi time management, din 16 aprilie, cu Mădălina Preda
- VECHI MITURI despre noi începuturi, din 16 aprilie, cu Mario Barangea
- Introducere în MAGIA POPULARĂ ROMÂNEASCĂ, din 22 aprilie, cu Antoaneta Olteanu
- STIL VESTIMENTAR MASCULIN: de la garderoba de bază la moda actuală, din 23 aprilie, cu Valentina Bălaşa Ario
- Arta Renaşterii italiene: Botticelli, Leonardo da Vinci, Michelangelo, din 23 aprilie, cu Cosmin Ungureanu
- Introducere în DESIGN INTERIOR – Stiluri şi principii decorative, din 24 aprilie, cu Raluca Mocanu
- CUM ALEG UN VIN BUN? Curs online, din 25 aprilie, cu Roxana Nicolaescu
- G. Jung şi CARTEA ROŞIE – Curs online, din 29 aprilie, cu Ştefania Gubavu
- Atelier online de GÂNDIRE CRITICĂ, din 30 aprilie, cu Andrei Simionescu-Panait
*Oferta este valabilă doar pentru cursurile din această listă, achitate în perioada 8-16 aprilie 2020. Reducerea se aplică la costul întreg al cursului cu o valoare mai mică şi nu se cumulează cu alte promoţii sau beneficii. Locurile sunt limitate.