Atelier de bune maniere şi etichetă în societate

curs bune maniere

Din 23 ianuarie, găsești în programul Fundației Calea Victoriei un Atelier de bune maniere şi etichetă interactiv şi aplicat pe situaţii practice care să te ajute să fii mereu o prezenţă plăcută în societate, să-ți însuşești eticheta de la mesele festive şi regulile care fac mai armonioasă relaţia de cuplu.

Sună complicat? De fapt, e foarte simplu, odată ce înțelegi de unde vin și care e povestea din spatele unor gesturi și convenții gândite să ne facă viața în mijlocul celoralți mai lină. Istoricul Monica Neațu, lectorul cursului, îți va fi ghid în acest domeniu delicat.

Uitate şi neînţelese de la o generaţie la alta, evocate cu nostalgie atunci când admirăm rafinamentul străbunicilor noştri, bunele maniere par dificil de aplicat ”ca la carte” în galopul cotidian.

Ce s-a păstrat din complicatele codificări de acum un secol şi cum adaptăm aceste obiceiuri la stilul nostru de viaţă, fără să generăm momente penibile şi gafe monumentale?

Atelierul la care va invitam este interactiv şi relaxat, cu multe exemple uşor de reţinut şi aplicat. La final vom privi cu mai multă relaxare, îngăduinţă şi tact diversele provocări cotidiene.

La cele trei întâlniri vom vorbi despre coduri vestimentare, arta conversației, bunele maniere în relațiile profesionale și de cuplu, masa festivă – dineu, prânz de afaceri, cocktail, garden-party – și vom trece în revistă câteva reguli simple mereu valabile atunci când mergem în vizită.

Atelierul de bune maniere și etichetă începe joi, 23 ianuarie, la 19.00, la sediul Fundației Calea Victoriei: str. C. A. Rosetti, nr. 47, et. 1. Găsești pe www.victoriei.ro detalii despre cost și locul desfășurării, iar înscrierea o poți face pe mail, la contact@victoriei.ro.

Leave a reply (we review all comments)