NETCAST: București – Paris, performance-uri transmise live în cele două capitale
WASP Studios prezintă luni, 5 noiembrie 2018, începând cu ora 20:00 (ora locală), evenimentul Memory of the Future, care include performance-uri live susținute în București și Paris și transmise simultan prin intermediul tehnologiei în ambele capitale, la WASP Working Art Space (România) și Cabaret de la Performance (Franța). Evenimentul face parte din proiectul cu deschidere internațională NETCAST: București – Paris și este organizat în parteneriat cu Asociația 4Culture, Cabaret de la Performance și Universitatea Națională de Arte București.
Coordonate de artistele Marilena Preda Sânc (România) și Wanda Mihuleac (Franța), cele două programe live implică participarea mai multor artiști români și francezi ale căror interpretări integrează patru concepte cheie ce definesc proiectul NETCAST: dialog, ascultare, explorare, asimilare:
- În București:
▪ Marilena Preda Sânc prezintă, împreună cu Olivia Nițiș, Artist vs Curator. Sweet Art, un performance manjabil ce tratează, în cheie ironică, procesul creației intermediat de curator / critic de artă și gustat de către public.
▪ Ilinca Hărnuț explorează mass-media și consolidarea figurii liderului-patriarh în performance-ul solo Daddy Dearest.
▪ Mihai Plămădeală și Irinel Anghel abordează în Micro Fields relația dintre aleator și voința artistică în context postumanist. O compoziție muzicală de factură postminimalistă, realizată în timp real în buclă, într-un context de mișcare și lumină.
▪ Performance-ul Mapping Maps, propus de Cosmin Păulescu, face parte din ciclul extins de lucrări “hARTA – teritorii portabile” și reprezintă o introspecție a stării de fapt actuale din Comunitatea Europeană, în contextul noilor provocări cu care se confruntă în ultima perioadă.
▪ Patricia Teodorescu (performance și concept) și Adrian Budrițan (invitat); Patricia ne propune o călătorie între două lumi paralele în performance-ul RITUAL – cea a identității personale, intime, creative și cea a identității colective.
- În Paris (reprezentații transmise în direct la București, prin Skype):
▪ Wanda Mihuleac reactualizează performance-ul colectiv realizat în 1976, în România, Desen – contact de semn, împreună cu Amélie Pironneau, Julius Deep și Olivier Chebab.
▪ Davide Napoli & Bonnie Tchien Hy prezintă peformance-ul Linia dreaptă, în care intervenția textului recitat determină o profunzime filozofică a acțiunii.
▪ François Poyet produce în direct o poezie sonoră, în spiritul grupului letrist din care a făcut parte, alături de Isidor Isou.
▪ Alexandra Loewe testează dimensiunea spațială a corpului uman în performance-ul 1,7m2.
▪ Ada Tudor propune un performance cu o temă sociologică, inspirată dintr-o realitate paradoxală – “sologamia” – căsătoria cu sine.
Evenimentul Memory of the Future se va încheia cu proiecția filmului Lapsusul vidului, realizat de Elodie Lachaud și Davide Napoli.
Dezvoltat de WASP Studios, NETCAST: București – Paris reprezintă un demers de conectare a comunităților și artiștilor din orașe diferite din România și Europa, prin intermediul mediilor artistice variate. La nivel extins, programul explorează soluții tehnologice inovatoare în relație cu abilitatea creativă de a produce și prezenta instalații și live performance. Acesta activează un segment insuficient explorat încă în zona multimedia transdisciplinară a artei contemporane în România și mută accentul de la live-art performance la virtual-art performance, investigând spațiul intim / public, identitatea artistului și a operei de artă.
***
Detalii Netcast: București – Paris // 05.11.2018 // 20:00
▪ București, WASP Working Art Space and Production, Str. Ion Minulescu 67 – 93, corp E, etaj 2
cu Marilena Preda Sânc & Olivia Nițiș, Cosmin Păulescu, Ilinca Hărnuț, Mihai Plămădeală & Irinel Anghel, Patricia Teodorescu & Adrian Budrițan
▪ Paris, Cabaret de la Performance, 52 Rue Jean-Baptiste Pigalle
cu Ada Tudor, Alexandra Loewe, Bonnie Tchien HY, Davide Napoli, François Poyet și Wanda Mihuleac, împreună cu Amélie Pironneau, Deed Julius și Olivier Chebab
Intrarea liberă
***
Producător Netcast: bucurești – Paris: WASP Studios
Co-producător: Asociația 4Culture
Proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN)
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
Parteneri: Cabaret de la Performance (Paris), Universitatea Națională de Arte București
Cabaret de la Performance este o organizație independentă creată de artista – performer Bonnie Tchien Hy, de origine franco-taiwaneză, împreună cu un grup de artiști, scriitori, muzicieni și dansatori internaționali, cu sediul în cartierul Pigalle, din Paris. Cabaret de la Performance organizează “lunea performance-ului” în fiecare zi de luni a fiecărei luni, în care sunt tratate teme de actualitate, și participă la evenimente culturale pariziene precum “Primăvara poeților”, “Food Art Week”, “Noaptea Albă” și “YIA fair”.
Parteneri media: Radio România Cultural, Modernism, Zeppelin, Revista Arta, Feeder