Însemnările unui nebun, Prizonierul din Manhattan și Indianul vrea în Bronx se joacă în luna noiembrie la ARCUB
Noiembrie, București
Avem teatru, chiar și spectacole gratuite, haideți să vedem.
Joi, 5 noiembrie și vineri, 6 noiembrie, ora 20.00 (ARCUB Gabroveni – Str. Lipscani 84-90)
ÎNSEMNĂRILE UNUI NEBUN de N.V. Gogol; Regia: Felix Alexa; Scenografia: Diana Ruxandra Ion; Cu: Marius Manole şi Alexander Balanescu
„Însemnările unui nebun” este un spectacol unic, în care umorul şi drama se întrepătrund pe măsură ce nebunia, creatoare de lumi paralele, acaparează mintea personajului principal, măcinat de tristeţe şi frustrări.
Când singurătatea şi lipsa de perspective ajung să ne chinuie, unica posibilitate de evadare din realitatea ostilă rămâne imaginaţia. Astfel putem construi un nou univers, în care totul este posibil, iar graniţa dintre lumea reală şi cea plăsmuită devine fragilă, aproape insesizabilă.
«Participăm la un vis ludic, tragi-comic, atemporal, dar atât de actual, vorbind despre coşmarurile noastre de zi cu zi. Un spectacol visceral despre condiţia umană căreia i s-a furat misterul într-un timp desacralizat.
Această montare ilustrează creator poetica unui regizor cu personalitate şi stil. Felix Alexa aduce valori de emoţie şi de gândire în citirea lui Gogol şi a epocii noastre. (…) “Însemnările unui nebun” se impune ca un moment de vârf al stagiunii, pe care vi-l recomandăm. » (Ludmila Patlanjoglu – Cotidianul.ro)
Duminică, 8 noiembrie, ora 19.00 (ARCUB Gabroveni – Str. Lipscani 84-90)
PRIZONIERUL DIN MANHATTAN după Neil Simon; Regia: Iarina Demian; Scenografia: Adriana Grand ; Cu: Tiberiu Păun, Afrodita Androne, Sorin Cociş, Jeanine Stavarache, Magda Catone, Mariana Dănescu.
New York, metropola de vis în care oamenii par să trăiască o viaţă lipsită de griji şi probleme, ascunde dincolo de aparenţe acelaşi tumult existenţial, pe care îl trăim toţi. Nesiguranţa zilei de mâine, facturi restante, vecini zgomotoşi, certuri în cuplu, rude băgăcioase şi tot soiul de neplăceri se adună în casa soţilor Mel şi Edna. Şi, ca şi cum toate acestea n-ar fi fost de ajuns, cei doi se confruntă şi cu alte momente dificile.
«Remarc încă o dată autenticitatea felului de a spune regizoral povestea. Rezultatul este un spectacol născut, nu făcut, o savuroasă şi profundă istorie de viaţă în care amarul şi situaţiile comice coexistă şi se completează bogat şi variat. » (Răzvana Niţă – PORT.ro)
Spectacol găzduit // Intrare liberă:
Duminică, 1, 15 și 22 noiembrie, ora 20.00 (ARCUB Batiște – Str. Batiște nr. 14)
Duminică, 8 noiembrie, ora 20:00 (ARCUB Gabroveni – Str. Lipscani 84-90)
INDIANUL VREA ÎN BRONX de Israel Horovitz; Regia: Iarina Demian; Scenografia: Iuliana Gherghescu; Light design: Bogdan Gheorghiu; Ilustrația muzicală: Gelu Ionescu și Alexandra Petrescu; Cu: Paul Ipate, Anghel Damian, Liviu Topuzu.
„Indianul vrea în Bronx” este un text contemporan care pare să se fi născut pe străzile din New York. De fapt, piesa îşi are rădăcinile în Anglia unde autorul (Israel Horovitz) a studiat la începutul anilor ’60 Academia Regală de Artă Dramatică. Legile muncii din Anglia acelor ani erau absurd de părtinitoare, erau împotriva străinilor”.
În acea perioadă, Israel Horovitz lucra câte 45 de ore pe săptămână şi primea echivalentul a 35 de dolari, bani care îi ajungeau să plătească chiria. Mânca la cantină de câteva ori pe săptămână, “o mâncare uşor expirată”, iar această stare de spirit l-a ajutat să conceapă “Indianul vrea în Bronx”.
Prima reprezentaţie pe Broadway i-a avut în rolurile principale pe Al Pacino şi pe John Cazale, spectacolul primind, în anul 1968, premiul Obie, unul dintre cele mai importante distincţii în industria teatrului din New York.
Drama lui Israel Horovitz se desfăşoară într-un spaţiu relativ mic, într-o staţie de autobus/metrou, unde aşteaptă trei persoane.
“Două dintre ele nu au unde să se ducă, iar al treilea nu ştie cum să ajungă la destinaţie. În spatele fiecăruia dintre personaje este o poveste dură pe care ne-o putem imagina. Victime ale unui sistem care a pierdut controlul asupra lor, Murph (Anghel Damian) şi Joe (Paul Ipate), doi adolescenţi abia ieşiţi dintr-o casă de corecţie, declanşează în mod gratuit împotriva unui indian un întreg arsenal de acţiuni violente şi de tirade obscene. Nu întâmplător personajul asupra căruia acţionează Murph şi Joe este indian. Problema rasismului, care este atât de actuală şi în zilele noastre, devine una dintre componentele agresivităţii celor doi.”
Biletele pot fi achiziţionate de la Casa de Bilete ARCUB (Str. Batişte nr. 14) şi online pe bilete.arcub.ro.
Preţ: 35 lei (Categoria I) şi de 25 lei (Categoria II). Elevii şi studenţii care se prezintă la Casa de bilete ARCUB cu legitimaţiile pot achiziţiona bilete la preţul de 15 lei.
Detalii pe ARCUB