S-a lansat HTC ChaCha, primul telefon cu buton de Facebook

S-a lansat HTC ChaCha, primul telefon cu buton de Facebook

Ieri, Orange a lansat in exclusivitate smartphone-ul HTC ChaCha, primul telefon ce permite accesarea rapida a contului de Facebook printr-un buton dedicat.
ChaCha dispune de o tastatura fizica QWERTY, iar butonul Facebook se afla la baza ei.
Printr-o singura apasarea a acestui buton poti publica pe Facebook linkuri, status, foto, video etc

Feeder a primit un exemplar de HTC ChaCha pe care o sa-l testez pentru o scurta perioada. Un alt exemplar, nou-noutz isi va gasi apoi un stapan in urma concursului de mai jos.
Pentru a participa la concurs trebuie sa postezi un comentariu cu o poveste cat mai interesanta despre un moment in care ai avut urgenta nevoie de acces la Facebook.
Pe 7 iulie se alege castigatorul.
Nu uita sa-ti lasi in cometariu si adresa de mail.

Bafta!

HTC ChaCha este disponibil in exclusivitate la Orange incepand de la 49 euro (tva inclus)

14 thoughts on “S-a lansat HTC ChaCha, primul telefon cu buton de Facebook”

  1. Pingback: Campaniile saptamanii 4-9 iulie « Lung si la subiect

  2. Pingback: Castigatorul concursului Htc ChaCha si concluzii despre telefon | Feeder

  3. Acum cateva luni eram in Slovacia la snowboarding. Plecasem in gasca, 4 oameni, urmand sa ne vedem in Zverovka cu Ivan, un slovac foarte misto cunoscut la o tura de vara, acum cativa ani in muntii Tatra.

    Eu mi-am pus in rucsac si ceva echipament de muntzomanit, just in case, adica m-am gandit ca s-ar putea sa vreau o zi in care sa umblu un pic, sa le vad muntii si iarna, mai mult decat pe partie si pe langa hotel.

    Am ajuns in Zverovka si ne-am cazat la hotelul cu acelasi nume intr-o camera imensa in care am stat mai mult decat lejer 5 omuleti cu chef de powder si munte. Paradoxal in hotel telefoanele mobile nu aveau semnal, dar in afara lui totul era bine, 4 chiar cinci liniute, dar din fericire internetul era mai mult decat decent si wi-fi in tot hotelul. Asa ca am hotarat sa lasam laptopul pe care incarcam filmarile cu facebook-ul deschis, ca sa ne gaseasca lumea cat suntem tolaniti sau daca suntem la colindat.

    Doua zile ne-am dat si am filmat o groaza de material si a fost asa – suprem, foarte misto zona si oamenii si tipele din Polonia care erau tot cu placa 🙂

    In a treia zi s-a hotarat sa stam un pic sa ne mai odihnim, sa ne lingem ranile – o groaza de vanatai si cele mai multe pe Ivan ca a incercat sa le impresioneze pe gagici, sa ne uitam pe filmari si sa lenevim. Doar ca eu vroiam sa umblu sa vad cu ochii mei si ce n-am vazut din telescaun si le-am zis ca eu sunt zmeu si ca o sa ies cateva ore la un traseu scurt.

    Dupa o discutie de cateva minute la micul dejun, luat la doua dupa-amiaza, cu “ba, ai grija sa nu te ratacesti, vezi ca ursu aicea nu vorbeste romaneste” si alte glume simpatice am zis ca ne auzim la un telefon daca e sa intampin probleme. Ivan mi-a zis sa tin minte si asta, asa pentru orice eventualitate “prepáčte, ako sa dostať k hotelu sverovka” si am mai ras un pic ca cine stie ce injuratura o fi si ma iau la bataie cu oamenii de pe drum si dupa ce mi-am terminat ceaiul, m-am echipat, am verificat bateria la telefon si am plecat.

    Dupa cativa kilometri si cateva ore trecute de la plecare mi-am amintit “ca caramida mea” de telefon n-are net si am incercat sa-i sun sa le zic ca ar fi ok sa ma mai sune sa ma intrebe de viata sau sa isi verifice telefoanele de mesaje. Nimeni nu avea semnal si i-am injurat asa prieteneste ca nu s-au miscat din hotel. Era oarecum normal, dar aveam sa aflu motivul niste ore mai tarziu. Le-am dat un mesaj in care le-am zis “miscati-va si voi curu din cand in cand pe-afara ca poate primiti vreun sms in care va zic ca mi-am rupt gatu pe-aici :))” si-am continuat.

    Am bagat tare ca sa ajung la o cascada al carei nume l-am uitat, numai ca s-a cam inserat si n-am gasit nici cascada. Bineinteles ca destept cu sunt iesisem de pe traseu si acum ii sunam din noi ca sa aflu ca n-au semnal. Nu m-am panicat, doar ca m-am ofticat un pic ca nu am net sa intru pe facebook sa le zic vrute si nevrute ca ma lasa asa, da pana la urma eu am vrut sa plec si n-are rost sa ma plang. Asa ca am continuat pe unde imi aminteam eu, pana s-a intunecat de-a binelea si am sunat cativa oameni din tara sa ii intreb daca au prin apropiere ceva internet ca sa vorbeasca cu omuletii mei tolaniti de la cabana ca sa imi dea o mana de ajutor. Din pacate nu am nimerit bine ca toata lumea era plecata la drumuri, dar din fericire pentru ei, pe sosele cunoscute si nu aveau nevoie de net pentru asta.

    Dupa inca vreo doua ore in care aprindeam displayul telefonului, din cand in cand sa nu ii consum prea mult bateria, ca sa ma asigur ca nu dau in vreo gaura, am hotarat sa ma fac de ras si am sunat la salvamontul lor. S-au dumirit repede cu mine, asta dupa ce au trecut cateva secunde in care ei vorbeau slovaca si eu engleza si apoi au zis ca or sa ma localizeze si imi vor spune destul de repede cam cat timp o sa dureze toata povestea.

    In 4 ore eram la hotel si am descoperit si motivul lipsei de semnal al omuletilor mei. Erau in plina petrecere cocktail summer style cu polonoaicele, polonezoaicele sau cum s-o zice si da, m-am cam facut de ca***. dar oamenii de la salvamont au fost foarte misto si mi-au inteles dobitocenia, adica nu m-au injurat prea tare, sau cel putin nu intr-o limba pe care s-o inteleg, asta pentru ca eram echipat corespunzator, mai putin cu lanterna si busola.

    da acuma sunt viu si intreg, chiar si la minte 🙂

  4. Pana acum doua saptamani am locuit in apropierea aeroportului Baneasa. Vedeam foarte des avioane aterizand. Cateodata aveam impresia ca vin direct spre mine. Intr-o zi am vrut sa fac o farsa. Aveam in gand sa fac o poza cu avionul si sa o pun pe Facebook, insotita de un mesaj de adio, sa le spun prietenilor ca un accident urmeaza sa se intample in urmatoarele secunde, ca i-am iubit etc:D.A fost un moment in care aveam nevoie de acces la Facebook. Si ii mai simt nevoia cand ma duc la filme, am dorinta de a relata ce se intampla direct de pe scaunul din cinema.:)

    PS: tare concursl!

  5. Am avut nevoie de facebook atunci cand a fost postata o poza cu mine pe site-ul cocalarilor.Poza era destul de penibila, de la o petrecere.Eu eram la munte si daca as fi avut acces la internet as fi putut trimite un mesaj in care sa explic situatia, urmand sa fie stearsa poza respectiva.Bineinteles ca asta s-a intamplat cand am ajuns acasa, dar la momentul acela deja devenisem subiect de gluma in grupul meu de prieteni.

  6. Anul trecut, cam prin perioada asta de vara, terminasem sesiunea si imi cautam de lucru. O colega de facultate imi zisese ca firma la care lucreaza angajeaza oameni pentru un proiect cu durata de 3 luni, si daca ma intereseaza pot sa vin la interviu. Zis si facut.
    Mi-am facut temele de acasa, am aflat pe unde este sediul si cu ce pot ajunge acolo, am umblat un pic si prin site-ul lor in ideea de a ma familiariza un pic cu domeniul (salubrizare) si firma in sine, dar nu existau prea multe informatii.
    Punctuala cum sunt am ajuns acolo pe la 13.00, desi ora stabilita era 14.00. Primesc vestea nu foarte incurajatoare ca se tine o sedinta importanta si ca e posibil sa dureze mai mult decat anticipasera. Lucru care s-a si intamplat, abia la 15.30 au inceput interviurile. Ei, dar stand si asteptand la receptie am mai auzit una alta, si pe la ureche imi trece un nume cunoscut in online. Cum si-asa n-aveam ce face am scos telefonul si-am dat repede o cautare care a dezvaluit ca persoana in cauza se ocupa de partea de marketing online pentru firma, si ca existau de fapt conturi si de twitter si de facebook, cu activitate semnificativa. Am avut suficient material de citit, despre evenimentele la care participasera, campanii pe care le-au organizat, si multe alte proiecte in care activau si premiile castigate. Ce sa mai, stiam cam tot ce miscasera in ultimul an. Pana la urma s-a dovedit un avantaj, interviul l-am avut tocmai cu directorul de marketing si dezvoltare (fusesem pregatita pentru ceva scurt si lejer, cu un “viitor coleg”) si trebuie sa-l fi impresionat cu tot ce stiam daca m-au chemat inapoi. Insa nu pentru postul in cauza, ci pentru un loc permanent in departamentul de marketing.

    Pot spune ca a fost un mod fructuos de a descoperi intr-adevar facebook-ul. 🙂

  7. Noroc mare pe capu` meu ca a fost B`ESTFESTU si am ce va povesti. Asa deci: in a doua zi de B`fest am facut rost de o invitatie pentru un prieten. Urma sa vina duminica din Tg. Jiu la Bucuresti tocmai de dimineata incat sa aiba restul zilei pentru festival. Eu, fata parolista si prevazatoare cum sunt, am zis sa pastrez putina baterie de la telefonul meu antic pentru ziua de duminica, ca sa pot vorbi cu tanarul. Dar intamplarea a facut ca duminica m-am trezit cu apa pana la brau in cort si telefonul mort. Nu puteam ajunge acasa sa iau incarcatorul iar prietenii din oras urmau sa vina in Tunari abia seara tarziu. In fine, ma gandeam cum sa dau de sarmanul baiat care avea sa ajunga in Bucuresti. Numarul nu i-l aveam salvat pe SIM si niciun prieten comun nu se afla pe-aproape. Stiam doar ca exista cineva care il are la friends pe facebook si ar putea sa ia legatura cu el. Am sunat fata (al carei numar mi-l amintisem, fiind o prietena veche) dar nevinovata nu era acasa, asa ca nu putea sa afle numarul baiatului. Seara se apropia, la fel si concertul Pendulum (tinta principala a baiatului din Tg. Jiu). Incepusem sa ma simt vinovata ca nu pot lua legatura cu omul in cauza. Mi-as fi dorit nespus sa am un smartphone cu internet, facebook si o baterie rezistenta. In cele din urma situatia s-a rezolvat si am reusit sa vorbim doar ca sa aflu ca el nu mai vroia sa vina, satul fiind de nervii de peste zi (provocati de mine).

  8. Imi aduc aminte ca la un moment dat eu cu prieten am vrut sa mergem la un party psy si pana ne-am mobilizat s-a facut seara dar noi am zis ca este ok,noi pornim seara,o sa ajungem repede,party-ul era undeva langa brasov iar noi plecam din bucuresti.Plecam din bucuresti cu ocazia pana in ploiesti de acolo ajunjem in brasov iar de acolo luam un microbuz pana in ceva comuna,problema era ca dupa toate drumurile astea noi uitaseram in ce comuna este party-ul de fapt si nu stiam nici unde suntem,era foarte intuneric,in stanga case de tara in dreapta case de tara,in fata un drum lung,nimeni pe drum in afara de noi,asa ca pornim la drum,si mergem si mergem,si cainii latrau si noi incercam sa ne amintim unde era party-ul si ii sunam pe cei de acolo ,problema era ca ei nu aveau semnal.La un moment dat stiu ca m-am uitat la ceas si era 2 dimineata si noi eram pe drum si tot mergeam si cum am mers am intrat intr-un sat si am vazut un fel de discoteca,intram acolo si toti din incinta se opresc si se uita la noi,eu imbracata foarte colorat si avand dreduri iar amicul meu un creol cu parul foarte mare,afro,asa am intra noi in mijlocul unei manele party,intr-un loc unde erau mai multi gypsys de se distrau pe ritmurile lui guta,ne asezam la o masuta,noi foarte speriati,ne speriem si mai tare cand vedem ca unii din ei vin spre noi si se aseaza la masa noastra,ei se prezinta ,ne prezentam si noi,ne fac cinste cu bere si alune,ne povestesc ca un var de al nu stiu cui de acolo pleaca maine in italia si petrecerea e pt el,le spunem povestea noastra,ca ne-am pierdut,si ca este posibil ca pe langa ei sa fie un party psy,asa ca unul dintre ei se ofera sa ne duca cu masina sa cautam party-ul,dupa jumatate de ora de cautat in zadar ochim o alta masina care trecea pe langa noi foarte incet asa ca atunci scoatem capatanile din masina si incepem sa strigam la cei din cealalta masina,sa ii intrebam unde merg ei,aflam ca ei merg la party-ul ala,aleluia,asa ca fara sa intrebam daca putem sa mergem cu ei ,daca putem urca in masina lor noi deja eram in masina lor:)) dupa ce s-au invartit si ei jumate de ora ajungem spre dimineata la The party,deja prea tarziu si cred ca atunci a fost una din datile in care mi-as fii dorit foarte tare sa am facebook-ul la indemana,sa aflu party-ul la care am dat attending,sa aflu locatia si sa ajungem la timp,dar macar am avut ce povesti aici.:)

  9. …..hmmm era vara lui 2009 (cred) pe cand am descoperit acest f albastru…. nu ii prea vedeam eu rostul; pana una alta eram cu “domeniu” pe myspace si nu era sa ma mut cu toata hipstereala pe o alta retea de socializare…. eram prea cool pt asta :))) ei bine, a venit si toamna lui 2009 cand deja schimbasem 3 poze de profil, avem cateva zeci de prieteni si obligatoriu ferma virtuala….
    aratul ogorului sau culesul rosiilor nu a fost niciodata mai distractiv si mai obsedant!!!!!
    aveam dimineti cand alarma ceasului desteptator era pusa sa ma trezeasca pentru un singur scop: SA MULG VACILE!

    m-am extins rapid si am inceput sa am vecini cu care eram in competitie….aveam ganduri negre pentru caprele lor, asta era sigur!!!

    dar intr-o luni, am hotarat sa spun NU FERMEI si am inceput sa vad si dincolo de gardurile albe…acolo, se intindea un peisaj mult mai prietenos….AM DAT LIKE 😀

  10. Eu am nevoi urgente de Facebook in fiecare zi – de la momentele in care nu stiu ce melodii sa mai ascult la momentele in care nu ma aflu in fata laptopului si surprind ceva misto, pe care as vrea sa il impartasesc cu prietenii (ambalajul de ciorabi de dama cu mesajul “urmareste-ne pe Facebook”, de exemplu).

    Iar in topul momentelor (din ultimul timp) in care mi-ar fi prins bine sa am acces la Facebook a fost cand am prezentat un proiect la facultate cu tema “Retelele sociale in Romania”. Auzise profa de Facebook, dar nu stia de like-uri, wall, fani, pagini, Farmville etc. Si tare mult vroiam sa ii arat. I-as fi facut si un profil, acolo pe loc, daca aveam acces – ii trezisem interesul. 🙂

  11. Am o aversitate la valentele de “pitzi” a unor fete. Din pacate cum nu le poti ocoli pe toate, se face ca la un moment dat un amic bun de al meu umbla cu o fatuca de genul asta iar noi trebuia sa ii cam inghitim ifosele din cauza amicitiei.

    Amicul asta avea o casa de vacanta la munte cu un mic parau in fata, asa ca la invitatia lui de a “arde” un gratar am raspuns pozitiv gandindu-ma la racoarea unor beri transpirate si iesirea in natura. Din pacate urma sa vina cu fatuca dar m-am resemnat gandindu-ma ca nu are cum sa ma scoata asa de rau din minti.

    Dupa o zi intreaga de ifose pe domnisoara, “cum adica sa fac EU baie in parau draga?!” si “credeam ca ai asfalt in curte de aceea am venit cu tocuri, draga” m-am amuzat teribil cand ducand cu scarba o farfurie cu o ceafa la gratar uleioasa catre meseni, duduia a alunecat pe spate in singura balega disponibila de pe proprietatea amicului reusind sa se intinda toata in rahat. Ceafa de porc uleioasa aterizase pe pieptul ei ca o cireasa pe o inghetata racoroasa intr-o zi de vara.

    In momentul respectiv mi-as fi dorit un telefon sa ii fac o poza si sa o urc pe facebook, sa o tag-uiesc pe domnisoara si sa apara acolo langa pozele ei pline de rujuri si maieutze roz, intinsa in balega de vita si cu o ceafa de porc direct in poale.

  12. Toamna trecută mi-am luat bicicleta și am pornit spre Sarajevo cu un singur gând: mă ține să pedalez până acolo și-napoi? Aveam un cort și-un rucsac de conserve pentru drum, iar acolo trebuia să mă găzduiască o nemțoaică voluntară în Bosnia.

    Am stat pe drum o săptămână rupt de lume, cu mobilul închis, dormind în cort sau pe la săteni și pedalând opt ore pe zi prin munții Bosniei, încă minați de la războiul din ’92.
    În a șaptea zi am intrat victorios în Sarajevo, ud până la piele și cu genunchii în piuneze. M-am întâlnit cu nemțoaica într-o cafenea turcească și, toată un zâmbet, m-a informat că a doua zi se cară în Germania și nu mai poate să mă găzduiască.

    M-am trezit în stradă, fără bani, într-un oraș în care nu cunoșteam pe nimeni, înconjurat de munți și cu un genunchi cu care nu puteam să ajung nici până la colțul blocului.

    Așa că rămânea un singur lucru de făcut: m-am dus la mall-ul din centrul orașului, mi-am așezat rucsacul soios pe o canapea de piele și am deschis, în sfârșit, mobilul. Am intrat pe Facebook și am postat “Are cineva vreun prieten în Sarajevo?”
    Aproape instant s-a pus în mișcare telefonu’ fără fir. După juma’ de oră, aveam 6 (șase!) potențiale gazde. După o oră, mă trezesc că mă sună un american care locuia în Sarajevo și aflase de la doi prieteni comuni diferiți despre provestea mea.
    Așa am ajuns să stau o săptămână într-un apartament din cartierul de ambasade și să descopăr că Sarajevo e un oraș fabulos, nu cenușiu și dureros ca starea de spirit cu care am ajuns acolo.

    La întoarcere am oprit în fiecare oraș să postez update-uri despre călătorie, ca să poată dormi liniștiți toți oamenii care discutau de zor dacă am picat sau nu în vreo prăpastie. N-am picat, dovadă că am postat o poză cu bicicleta la mine acasă, cu un vitezometru pe care scria 1178 km.

  13. Se făcea că în anul 2009 eram la un concert şi după ce băusem câteva beri, trebuia să ajung şi acasă. Cum toată lumea plecase şi rămăsesem singură în acel club, am zis să încerc să dau un telefon, un mesaj sau să anunţ pe facebook să vină cineva să mă ducă acasă.

    Am realizat doar că mobilul meu înota undeva în bere şi că nu aveam cum să iau contact cu nimeni. Nu ştiam nicun număr de telefon şi îmi doream să găsesc pe cineva cu acces la internet ca să pot găsi pe facebook numere de telefon ale cunoscuţilor.

    Deşi am găsit pe cineva binevoitor care să îmi ofere un telefon să sun la prieteni, acesta nu avea acces la facebook şi a trebuit să merg singură pe jos până acasă (un drum interminabil, făcut în condiţii nu tocmai prielnice).

    Atunci chiar a fost un moment disperat, când aş fi dat orice să am un htc rezistent şi care să aibă acces la toate contactele din contul de facebook!

  14. Anul trecut eram intr-o noapte cu prietenii in club A. Nu cautam neaparat sa agat dar s-a intamplat sa ajung sa dansez cu o tipa. Dupa vreo doua melodii ne-am retras mai spre garderoba unde am inceput sa vorbim. 30 minute trec si prietenii cu care venisera ea au vrut sa plece asa ca ea s-a conformat. In momentul ala i-am cerut numarul de telefon. Nu a vrut sa mi-l dea si a plecat refuzandu-ma politicos (citez: esti dragut dar nu atat de dragut :D)
    Abia dupa ce m-am intors la prietenii mei si le-am spus de tipa mi-a picat fisa de la unul din subiectele de discutie cand eu faceam misto de cei care-si posteaza numerele de telefon pe facebook iar ea s-a atacat pt ca il avea public si nu intelegea pozitia mea.
    Neavand un smartphone, nici eu nici cei cu care veniseram, am batut clubul in lung si lat de vreo 4 ori incercand sa conving pe cineva sa ma lase sa intru pe facebook sa-i aflu numarul.
    Intr-un final am gasit pe cineva de la facultate cu care ma stiam din vedere si mi-a dat Iphone-ul cat sa intru. Ii stiam numele tipei si mai stiam si din ce oras era. I-am luat numarul, am sunat-o in aceeasi seara si am aflat ca ei de fapt se mutase in goblin.
    Cu cele cateva beri la bord nu mi-a fost foarte greu sa ma duc dupa ea.
    Pana la urma nu m-am combinat cu ea… ci cu o prietena cu care venise in seara aia in club 😀

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.