Jazzadezz @ Prometheus

  • by

Jazzadezz îşi lansează albumul de debut, Inimani Mal, în varianta CD, după ce la sfârşitul anului trecut l-au oferit publicului spre ascultare pe siteul trupei www.jazzadezz.ro. Evenimentul va avea loc vineri, 5 februarie, ora 20:30, în Club Prometheus, din Pţa. Naţiunilor Unite nr. 3-5. Jazzadezz îi va avea ca invitaţi pe Victor Popescu (Brazda lui Novac) şi Saşa Stoianovici, iar după concert, responsabil cu muzica va fi Lucian Ştefănescu.

“Jazzadezz vrea să mângâie, să atingă, să pună sub microscop simţiri pe care le avem cu toţii la un moment dat. Şi-aşa, probabil, mulţi se regăsesc în muzica noastră, care nu trânteşte chitara de zid, nu-şi rade părul pe margini, lăsând creasta pe mijloc, ci doar vrea să scoată untul din sufletul celor care au nevoie de ceva pe pâinea seacă din farfurie. Inimani Mal, albumul nostru de debut, este despre inimă. Inima care bate uneori prea tare, alteori aproape inexistent. Inima rea, care se-neacă în propriul ei suc gastric, inima care, însă, la un moment dat, ne scoate din animalul în care ne-am născut şi ne traduce într-un infinit de trăiri.” spune Dezdemona, vocalista formatiei.

Jazzadezz sunt Dezdemona Mihăescu – voce / Alin Zăbrăuţeanu – chitară, electronice, producţie / Călin Torsan – instrumente de suflat, alaturi de Vali Chinchisan-vizualuri originale, iar stilul lor este o fuziune de neofolk, dream pop, downtempo. Biletele se vor găsi la club în seara concertului şi vor costa 10 RON, iar albumul va putea fi achiziţionat la un preţ promoţional.

Tags:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.