Mama, I’m a criminal
Actul performativ pe care urmează să vi-l descriu își propune să aibă trei teme centrale: dualitatea, repetiția, pierderea și reconfigurarea identității. Spectacolul se desfășoară în interior, iar intrarea în sală va fi despărțită în două căi de acces diferite. Pe scenă se vor afla următoarele: două mese cu câte patru scaune în părți diametral opuse, în mijloc un recipient transparent cu apă și o masă cu multe produse de înfrumusețare (machiaje), în spate, spre tavan, un spațiu de proiecție pentru un videoproiector, iar în zona dreapta-spate a scenei un lumânar (sau un cufăr de lemn în care să fie un strat de 10-15 cm de pământ) și un laptop la una dintre mese (opusă mesei cu machiaje).
Actrița care realizează actul performativ se va așeza în centrul scenei și se va lăsa machiată de grupa formată din cei patru spectatorii aflați la masa din dreapta. După finalizarea machiajului se va face o fotografie a actriței ce va fi proiectată. A doua grupă de spectatori, aflată la masa cu laptop, va fi invitată să editeze fotografia în orice formă doresc. Ulterior, se vor printa cinci fotografii: una cu fața inițială a actriței, una cu ea după machiaj, cea editată, una făcută spectatorilor (participanți) în timp ce se realizează machiajul și una făcută celorlalți în timpul editării. În final, actrița își va curăța machiajul folosind apa din vasul transparent și va rămâne la latitudinea participanților dacă și de câte ori vor relua procesului (atât al machiajului cât și al editării). În măsura în care ei hotărăsc că s-a terminat, actrița va lua cele cinci poze, le va îndoii și le introduce pe jumătate în pământul din lumânar, împungându-le cu o cruce în miniatură, iar acest proces se va repeta cu fiecare grupa de participanți constituită din restul spectatorilor. Ca element sonor, pe întreaga durată a spectacolului, în boxa vor fi redate replicile din Reconstituirea de Lucian Pintilie.
Scopul acestui act performativ este de a identifica momentul care declanșează oprirea, pauza, finalul, iar pe de altă parte, încercarea de a demonstra că fiecare modificare pe care o facem voluntar sau nu asupra celuilalt e, de fapt, una în legătură cu sinele propriu. Elementul funerar de la final sugerează existența unei esențe imuabile, un punct terminus ciudat, care apare ciclic în viețile noastre și le face posibile. De asemenea, împărțirea în grupe și utilizarea unor instrumente distincte, unul fizic și celălalt virtual, ilustrează modificarea problematicii dualității minte-corp în contextul transumanismul. În paralel, se studiază problema identității care nu e constituită drept o sumă a momentelor și aparențelor noastre și care dispare în momente pur statice. Astfel, în acest perpetuu joc generare-nimicire, există o stare de doliu patologic și repetitiv atât a celor modificați cât și a celor care modifică, derivând totul într-o artă fără autor.
- Tudora Crăciun