Artist in the Studio – David Sandu
Primul atelier – la bloc, la etajul 4, cu vecini care băteau în țeavă și eu băteam cu ciocanul.
În atelier…
Atelierul de ucenic
Primul atelier în care am lucrat a fost atelierul lui Vlad Gherghiceanu. Nu împlinisem 14 ani când am început să merg o dată pe săptămână la el. Se întâmpla într-un demisol și de atunci am tot reiterat demisolul în schema atelierului meu. Era la sfârșitul anilor ’80 când am început lucrul cu Vlad și primul lucru pe care mi l-a spus a fost că nu am voie să spun nimănui că iau lecții de la el, că el are un atelier de bijuterie, că deține scule – mai ales cuvântul laminor era tabu – cu un laminor, securitatea presupunea că poți tipări manifeste și era un utilaj aflat pe o listă controlată de regimul de atunci…
Primul atelier

Am început să adun scule și să îmi încropesc un atelier cu strictul necesar: la bloc, la etajul 4, cu vecini care băteau în țeavă și eu băteam cu ciocanul…
Atelierele de grafică și pictură
Am crescut în atelierele de grafică și pictură pe care le frecventa fratele meu mai mare – sau cel puțin, am fost în preajma atmosferei din acele ateliere. Ai mei sperau să îmi treacă ideile legate de bijuterie, credeau că e un mimetism legat de modelul fratelui mai mare. Dar nu a fost așa, lucrul cu metalul a devenit repede un mod de a mă echilibra și centra pe ceva concret, mai ales în lumea aceea închisă și cu perspective sumbre a finalului de dictatură.
Scurtă istorie a atelierelor lui David Sandu
Nu a fost niciodată o alegere pe de-a-‘ntregul…a fost mereu o adaptare și un răspuns la necesitățile unui moment care corespundea întotdeauna cu „așa nu se mai poate”.
Nu am mai putut lucra la etajul 4 și am găsit de închiriat în 1994 un loc pe strada Sirenelor, o stradă care a rămas în picioare doar pe jumătate în perioada demolărilor din zona Uranus. Numerele fără soț au scăpat fără a fi demolate și acolo, în curtea doamnei Covacz, am avut atelierul până în 2000. Am și locuit acolo o perioadă în condiții precare, cu cișmea în curte și toaleta în fundul curții.

Au urmat apoi alte adrese, pe strada Gârlei, în Băneasa, apoi în Cotroceni, pe strada Elefterie, la un demisol inundabil și inundat 3 ani la rând, apoi am avut parte de o experiență extenuantă, am mutat atelierul pe Baicului, la fosta întreprindere Electronica Industrială și m-am confruntat cu foștii activiști de partid ai întreprinderii deveniți administratori…a fost oribil.
A urmat apoi atelierul de pe strada Smârdan, unde am asistat la escavarea străzilor, pavarea lor și boom-ul comercial al restaurantelor și bodegilor din tot Centrul Vechi. Am plecat de acolo atunci când pe același palier cu noi, la etajul 1, s-a deschis un club de petreceri private. În fiecare dimineață măturam seringi pe hol și în toaletă și am decis să plec și de acolo. De atunci, ne aflăm în Cotroceni și nu aș mai pleca de aici. Dar estimez că în maxim 14 luni va trebui să ne găsim o altă adresă de atelier, școală, asociație și magazin de scule. Sper că tot în Cotroceni.
Așadar, alegerile au fost întotdeauna făcute doar pe jumătate, cealaltă jumătate a venit la „impuse…”.
Codul spațial al atelierului
Am fost „dresat” să nu am sensibilități și preferințe, Să mă mulțumesc cu ce am în acel moment și să nu mă gândesc la ce îmi lipsește. Din contră, să dau maximum cu ce am și să judec ulterior ce trebuie să îmbunătățesc. Un fel de formulă spartană auto-coercitivă în care nu ai voie să te plângi de nimic. Așa că am ignorat – eronat – multă vreme ideea că aș putea alege, că aș putea decide în favoarea confortului, a armoniei sau a liniștii unui loc privilegiat.

Nici până acum nu am un loc stabil, al meu, în atelier. Migrez de la un banc de lucru la altul în funcție de ce am de făcut și confortul meu are de suferit, desigur. Nu m-am gândit până acum cu atenție la ce însemna asta și de ce fac așa…știu însă, că în următorul atelier o să îmi recapăt spațiul pe care îl aveam când lucram de unul singur. Am învățat să lucrez cu instrumente, nu cu instrumentele mele. Cred ca am făcut un scop din asta și scopul a fost atins.
Atelierul ideal
Atelierul ideal? Un fel de Valhala a bijutierilor? Ar avea mai multă lumină și timp nesfârșit pentru deadline-uri. Am avea pauză de masă, o cameră numai pentru desen și documentare și nu ne-am abate de la planurile pe termen lung pentru a rezolva chestiunile imediate.
David Sandu – Antreprenor în industrii creative
Trecerea de la designer la antreprenor
Trecerea de la designer la antreprenor nu a fost o linie de demarcație precisă sau un anumit moment dat. A fost vorba întotdeauna despre a merge înainte, despre a avansa, a crește. Am învățat greu și plătind prețuri mai mari decât s-ar fi cuvenit. A fost o înaintare lentă și grea pentru că așa mi-am imaginat eu că sunt lucrurile pe lumea aceasta. Abia acum îmi dau seama că parcursul meu este un construct pe care de unul singur mi l-am proiectat.
Momentul de echilibru a venit în 2006 odată cu asocierea cu Ioana Andrei cu care lucrez și astăzi în aceeași formulă. Iar cooptarea din 2015 a Valentinei Buzămurgă ca membru fondator în Asociație a fost de asemenea un moment care a avut consecințe importante.
Fondatorul Școlii de Bijuterie Contemporană Assamblage
Școala de Bijuterie Contemporană Assamblage are peste 600 de absolvenți și s-a făcut cunoscută internațional prin participările designerilor români la concursuri, târguri și conferințe internaționale. Assamblage a comemorat 100 de ani de la încheierea Primului Război Mondial cu prezența expoziției Camera Lucidă la Sediul ONU din New York.
Destul de rar mă întâlnesc cu certitudinea că există o convergență între toate elementele unui proiect și de data aceasta s-a întamplat. Ceea ce a contat într-un mod hotărâtor și a contribuit la succesul acestui proiect a fost prezența în toate etapele desfășurate a celor de la Simplu. De la susținere financiară la solutii de producție, productia propriu-zisă, transport, montaj, demontaj – și asta la New York, adica un efort uriaș. Expoziția-instalație de la New York a fost, cu siguranță, o sinteză și o reușită a Asociației Assamblage ca organizator de evenimente.

Designeri români peste hotare cu Assamblage
Designerii români au fost primiți foarte bine la nivel internațional și au surprins de multe ori prin creațiile lor. Primul mare proiect expozitional a fost în 2016 la London Fashion Week, unde Assamblage a reprezentat România prin expoziția Found.Lost.Found. Acolo, Otilia Mihalcea – Oval a fost câștigătoarea primului premiu dedicat designului de accesorii din istoria evenimentului.

Au urmat Bruxelles, Lisabona, Milano, Barcelona, Praga, Viena, Varsovia, Atena și multe altele. Fiecare loc cu particularitățile și publicul lui, fiecare proiect, fiecare designer și fiecare obiect cu povestea lui. Poate unul dintre cele mai importante momente a fost expoziția așa cum spuneam, Camera Lucidă, care a marcat aniversarea Centenarului României la sediul ONU din New York. A fost foarte apreciată și sperăm că a pus România pe harta mondială a designului.

Lectorul David Sandu
Viața de lector vine la pachet pentru mine cu ceva proaspăt, permanent proaspăt. Nu m-am întâlnit încă cu rutina sau senzația că văd lucruri în reluare atunci când reluam un curs. Emoții am la fiecare început de curs cu oameni noi pe care urmeaza să îi cunoaștem.
Sfatul cel mai de preț pentru un designer de bijuterie
Nu am ajuns la înțelepciunea necesară pentru a da un sfat cu adevărat viabil. Un lucru important, însă, este să ajungi să te cunoști pe tine ca designer, ca structură particulară, ca mod de funcționare și interacțiune cu ideile și materialele. Să știi când să te pui sub presiune sau când să îți acorzi timp de decantare și clarificare, când să ai răbdare cu tine și când să fii al naibii și neiertător.

Adică să reușești ca designer să ai dialog cu tine și cu ideile tale. Imaginea, pe termen lung, a unui șir nesfârșit de momente „inspirate” mă face să mă îndoiesc de orice urmă de viabilitate profesionala. Inspirația nu își atinge potențialul fără sistem și sistemul trebuie să ajungă să dialogheze cu inspirația și să o provoace.
Mai multe detalii despre cursuri și despre evenimentele Assamblage găsiți aici.
Prima ediție Romanian Jewelry Week
Anul acesta se împlinesc 10 ani de existență Assamblage și prima ediție Romanian Jewelry Week.
ROJW este ideea și efortul unei echipe. Nu am ajuns de unul singur la nevoia de a organiza acest eveniment anual. Nevoia principală cred că a constat în a oferi absolvenților școlii un spațiu de expunere și de exprimare ca artiști și designeri. Apoi ne-am dat seama că acest spațiu trebuie să fie unul deschis oricărui autor sau designer de bijuterie contemporană.
Și în mod firesc, continuând raționamentul, am înțeles că punând împreună artiștii locali cu cei internaționali creăm un spațiu de dialog și întâlnire cu publicul care să fie cu adevărat relevant și care să aducă impact și consecințe semnificative.
Curatorul Romanian Jewelry Week
Criteriul de selecție a bijuteriei de autor nu este unul unic și este vorba mai degrabă despre un algoritm care reunește profesionalism, creativitate, originalitate/viziune și conținut cultural-idee, mesaj, concept.
Un lucru inedit de la ROJW
Inedit va fi formatul complex al evenimentului și conținutul care va fi comunicat pe durata unei săptămâni de bijuterie contemporană la București: expoziții în locații multiple, vernisaje, tururi ghidate, întâlniri cu designeri, două zile de târg de bijuterie contemporană, conferințe, lansare de carte, workshopuri.
O surpriză de la ROJW
O singură surpriză? Totul va fi o surpriză! Cred că foarte semnificative sunt ocaziile de a asculta prezentările, conferințele și dezbaterile pe care le vor susține artiști consacrați și lectori/ profesori cu nume relevante în breasla internațională a creativilor bijutieri.
Programul și mai multe detalii despre Romanian Jewelry Week găsiți aici.
David Sandu – Chestionar de Designer

Prima piesa creată a fost…un fel de obiect/ broșă din alamă, fără nici o funcționalitate și foarte inexpresivă.
Sunt mândru de proiectul/ piesa…Floating Fragments, ultimul meu proiect. (detalii mai jos)
Mentorul meu este…mai mulți – Mircea Ciobanu-tatăl meu, Vlad Gherghiceanu – maestrul de bijuterie, Matei Șerban Sandu – fratele meu, Kanji Tsushima – maestrul de kendo. Ei sunt cei patru bărbați-copii care mi-au marcat modul de a înțelege lucrurile.
Materialul-provocare pentru mine este…hârtia.
Experiența la Casa Regală a fost…o șansă paradoxală pentru a înțelege mai bine ce îmi doresc și ce reprezintă pentru mine în general certitudinile.
O amintire cu regele…am lucrat puțin la restaurarea uneia dintre coroanele Reginei Maria, iar Majestățile lor Regele și Regina au stat în acea încăpere în liniște și au urmărit ceea ce făceam. Și în timpul acesta își zâmbeau unul altuia.
Trei artiști preferați…Pina Bausch, Hieronymus Bosch, Pablo Casals.
Mă relaxez cand…trag cu arcul, când desenez, când plănuiesc un nou proiect, când râd ca prostul.
Încheiem cu un teaser în premieră a colecției Floating Fragments – David Sandu.

Teaser Floating Fragments, 2019
Călătorim. Căutăm. Colecționăm. Clasăm. Subliniem și punem bife. De multe ori, fără să înțelegem clar valoarea sau sensul unor lucruri, le păstram pentru un timp viitor în care vom înțelege și analiza ce era important în întalnirea cu acea idee, formă sau obiect.
Text: Alexandra Bujeniță
Imagini © Ștefan Vartolomei, Bogdan Paraschiv, Andrei Argaetic și alți autori.
Artist in the studio este un proiect editorial extras din studiul de cercetare Spațiul de creație ca spațiu de intervenție artistică (teză de disertație CESI) realizat de Bujeniță Alexandra.
Pingback: Romanian Jewelry Week 3.0 - 190 designeri de bijuterie contemporană • feeder.ro
Pingback: Încep pregătirile pentru cea de-a doua ediție Romanian Jewelry Week • feeder.ro