Expoziție în premieră națională, la Muzeul Național al Banatului din Timişoara
Conferința de pace de la Passarowitz, desfășurată în urmă cu 300 de ani, s-a finalizat prin încheierea unui tratat care marchează începutul dezvoltării moderne a Banatului. În acest context, Muzeul Național al Banatului (MnaB) – cu sprijinul Forumului Cultural Austriac Bucureşti – aduce la Timișoara, în premieră națională, o expoziție dedicată acestui moment excepţional, realizată de Muzeul Universal Joanneum din Graz (Austria). Conferința de pace de la Passarowitz a contribuit în mod decisiv la punerea bazelor moderne ale diplomației în această parte a Europei. Pe lângă pace, tratatul a vizat reglementări comerciale și de navigație care, în final, s-au dovedit durabile și au generat principalele direcții de evoluție în domeniu.
Vernisaj
Vernisajul este programat joi, 27 iunie, la ora 21,00 în Mansarda B2 a Bastionului Maria Theresia din Timișoara, după încheierea programului artistic ce va fi prezentat în curtea edificiului. Expoziția va putea fi vizitată până în data de 31 iulie 2019.
Pacea de la Passarowitz
Pacea de la Passarowitz, momentul în care Timișoara și Banatul au jucat primul lor rol european important, va fi marcată de MNaB printr-un eveniment artistic și de reconstituire istorică, la inaugurarea expoziției tematice care readuce în atenţia publicului întregul contecxt al vremii. Spectacolul va avea loc în curtea Bastionului Maria Theresia, joi, 27 iunie, de la ora 20,00.
Participanți vor fi grupurile de păstrare a tradițiilor – Peregrinii (muzică istorică, interpretare, coregrafii, prezentare), Losonczy Istvan (reconstituire istorică – partea otomană) și Eugeniu de Savoya (reconstituire istorică- partea austriacă); naratorul evenimentului va fi Sergiu Galiș, jurnalist la Radio România Timișoara.
„Trimișii Sfântului Imperiu Roman de Națiune Germană, Damian Hugo, conte de Virmont, și ai Imperiului Otoman, Ibrahim Aga, cu suitele și gărzile lor personale, vor fi primiți la Bastion de mediatorul păcii, împuternicit din partea Marilor Puteri, Francesco, viconte de Colbier, sub corturi ridicate în acest scop. Cei doi plenipotențiari vor semna Pacea care consfințește trecerea Banatului și a Timișoarei, din nou, după 13 generații, sub stăpânirea unui principe creștin. Totodată, Pacea va fi semnată în numele serenissimului principe Carol al VI-lea, Împăratul Romanilor, și al puternicului stăpânitor Ahmed al III-lea Han, Sultan al Otomanilor. Salve de tun vor marca finalul ceremoniei oficiale și un spectacol va fi oferit de partea otomană în onoarea noilor prieteni. Numele de-acum trei secole al ansamblului muzical era Seyahatler. În limba de azi a ținutului, numele e Peregrinii”, precizează reprezentanții MNaB.