Începe Arte în București, ediția a 8-a: 2 săptămâni de artă cu familii de artiști, peste 100 de lucrări, unele expuse pentru prima dată, 50 de artiști expozanți
- Arte în București 2018, eveniment organizat de Uniunea Artiștilor Plastici din România și susținut de Primăria Municipiului București prin Expo Arte, debutează astăzi, la UNA Galeria;
- Până pe 19 decembrie, bucureștenii vor putea vedea o o selecție de peste 100 de lucrări din creația a 50 de artiști bucureșteni – familii, cupluri, companioni în artă – dintre care aproape jumătate expuse în premieră;
- Evenimentul Arte în București 2018 se va desfășura în galeriile Uniunii Artiștilor Plastici din București și în alte spații de expunere consacrate, iar accesul publicului va fi gratuit;
Arte în București, eveniment conceput să aducă arta și cultura mai aproape de locuitorii Capitalei, va fi inaugurat astăzi, 6 decembrie, ora 16.00, la UNA Galeria, prin masa rotundă „Amoruri și genealogii artistice”, la care vor participa criticii și istoricii de artă Ruxandra Garofeanu, Magda Cârneci, Călin Stegerean și Ioana Marinescu. Discuția va încerca să răspundă mai multor întrebări printre care: în ce măsură procesul creativ este stimulat în cuplu, există o „moștenire artistică” care se transmite noilor generații?
Publicul va putea vizita expoziția din cadrul UNA Galeria începând de astăzi, iar de mâine, vineri, 7 decembrie, bucureștenii vor putea fi vizita toate galeriile ce vor găzdui expoziții în cadrul Arte în București 2018: Căminul Artei, Orizont, UNA Galeria, Galateca, Mobius Gallery – UnSpațiu, și Lavacow.
Evenimentul Arte în București – ediția 2018 este coordonat de Ioana Ciocan, Vicepreședinte al Uniunii Artiștilor Plastici din România, iar curatorul ediției din acest an este Călin Stegerean.
Cuplurile de artiști, în centrul expozițiilor
Pentru prima dată în cadrul unui astfel de eveniment, lucrări selectate din creația unor familii de artiști, cupluri sau companioni în artă au fost selectate într-o singură expoziție. Tema acesteia, „Cupluri, Companioni, Familii”, a fost inspirată de amplele dezbateri care au animat societatea românească în această toamnă pe tema familiei și a cuplului. În opoziție cu demersurile artistice deconstructive, de sesizare a disparităților și contrastelor, expoziția va comunica un mesaj despre coeziune, solidaritate, despre arta care unește oamenii.
Lucrările unor artiști ca Ion Grigorescu, Victoria și Marian Zidaru, Florentina Voichi și Mircea Roman, Viorel Mărginean, Ștefan Pelmuș vor fi expuse acum pentru prima dată.
„Compusă prin alăturarea unor lucrări care provin din „familiile” cele mai cunoscute ale artei românești contemporane cum sunt Grigorescu, Nicodim, Blendea, Mărginean, Neamțu, Anghel, Paștina, Pelmuș expoziția prezintă și lucrări ale unor cupluri de artiști foarte tineri cum sunt Cătălin Bădărău – Bianca Mann sau Andreea Florean – Radu Rodideal. Totodată, în galeriile Lavacow, Mobius și Galateca, prezentăm în format medalion creațiile unor cupluri de mare notorietate din generația matură de artiști: Marian și Victoria Zidaru, Mircea Roman și Florentina Voichi, Elena și Marcel Scutaru. O prezență particulară este reprezentată de lucrările grupului subReal, Călin Dan și Iosif Kiraly ”, declară Călin Stegerean, curatorul Arte în București 2018.
Artiștii care vor expune lucrări în cadrul Arte în București 2018:
- Marian Zidaru – Victoria Zidaru
- Viorel Mărginean – Olga Morărescu-Mărginean – Alexandru Mărginean
- Cătălin Bădărău – Bianca Mann
- Elena Scutaru – Marcel Scutaru
- Ion Nicodim – Ariana Nicodim
- Giorgiana Cozma – Dumitru Cozma
- Florentina Voichi – Mircea Roman
- Ion Anghel – Gh. I Anghel
- Ion Grigorescu – Ruxandra Grigorescu – Adela Petrescu – Octav Grigorescu – Georgeta Năpăruș
- Marin Gherasim – Alina Gherasim – Amelia Gherasim
- Cela Neamțu – Costin Neamțu – Lisandru Neamțu – Mălin Neamțu
- Ana Zoe Pop – Cristian Pentelescu
- Aurel Vlad – Elena Vlad
- Horea Paștina – Ovidiu Paștina
- Adriana Blendea – Maria Blendea – Constantin Blendea
- Ștefan Pelmuș – Maria Pelmuș- Bogdan Pelmuș – Magda Pelmuș – Theodor Pelmuș
- Dan Popovici – Radu Popovici
- Cristiana Russu – Liviu Vladimir Russu
- Călin Dan – Iosif Kiraly
- Reka Csapo Dup – Darie Dup
- Silvia Radu – Vasile Gorduz
- Andreea Florean – Radu Rodideal
Lista galeriilor participante la Arte în București 2018:
- UNA Galeria (Băiculești 29, Combinatul Fondului Plastic)
- Lavacow (C.A. Rosetti nr. 5)
- Galateca (C.A. Rosetti 2-4)
- Orizont (Bulevardul Nicolae Bălcescu 23A)
- Căminul Artei (Biserica Enei 16)
- Mobius Gallery – UnSpațiu (Sfinții Apostoli 44)
Despre Arte în București
Arte în București are două mize importante, culturală și educativă, ţintind să fie un reper în dezvoltarea direcțiilor viitoare culturale. În fiecare an, Arte în București a reușit să aducă arta vizuală mai aproape de publicul larg.
Ediția din 2016 a stat sub semnul generic „In – variabil” și a centrat resursele de creativitate pe explorarea micro – teritoriilor urbane, rezultate din fragmentarea structurală a orașului în care trăim.
Conceptul ediției a VI-a, din 2015, a fost „Omul împotriva vieţii”, un proiect cu angajament social/politic declarat, un proiect manifest, cu caracter protestatar.
Expoziția ARTE în București, a V-a editie, din 2014, a fost organizată în 4 galerii de artă și 6 spații neconvenționale, în perioada 4 – 25 septembrie.
Ediția a IV-a, 11 septembrie – 9 octombrie 2013 a avut ca instituții partenere UAPR şi Primăria Municipiului Bucureşti, desfășurându-se în spaţiul expoziţional al Filialei de pictură: Centrul Artelor Vizuale (CAV).
Mai multe despre eveniment: https://www.facebook.com/ArteinBucuresti/