BUCHAREST SHORT FILM FESTIVAL 2017, a-II-a ediție BSFF se întâmplă între 2 și 6 Decembrie 2017!
5 zile de festival de film: 87 de filme de scurt-metraj, excepționale, premiate la cele mai mari festivaluri de film din lume și proiectate în perioada 2-6 Decembrie, la Cinema Muzeul Țăranului, din București.
BSFF pune accent și anul acesta pe diversitatea categoriilor de selecție. Categoriile incluse în program – narativ, experimental, documentar, animație, student, drepturile omului – își propun să acopere o gamă cât mai largă de producții din piața internațională de scurt metraj.
Scurt-metrajele prezentate în cadrul BSFF 2017 provin din 35 de tări și au fost selectate dintre cele peste 1000 de filme înscrise în competiție: Albania, Algeria, Argentina, Australia, Austria, Belgia, Brazilia, Canada, Republica Coreea, Croația, Elveția, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Islanda, India, Italia, Iran, Japonia, Liban, Macao, Marea Britanie, Namibia, Olanda, Reunion, Republica Cehă, România, Rusia, Sierra Leone, Spania, Statele Unite ale Americii, Suedia, Tunisia, Turcia.
Selecția filmelor prezente, anul acesta, la BSFF include scurt metraje selectate și premiate în festivaluri de renume din întrega lume – Bafta, Berlinale, Cannes Film Festival, Chicago International Film Festival, Flickerfest, Krakow Film Festival, Locarno Festival, Sao Paolo International Short Film Festival, Sarajevo Film, Sydney Interantional Film festival, Stockholm International Film Festival, Toronto International Film Festival, USA Film Festival, Vancouver International Film Festival, Venice International Film Festival, etc.
Juriul BSFF 2017 este format din: Caroline Gombé [actriță de film, televiziune și teatru si director artistic al festivalului www.carolinegombe.com], Sorin Baican [editor de film, producător audio-vizual www.studioset.tv], Daniel Șerbănică [director de imagine vimeo.com/user1604311], Ștefan Crișan [producător muzical și editor de sunet], Bogdan Filip [director de imagine și fotograf], Octavian Chiriac [animator 2D & 3D, www.fatfox.ro], Alex Doiciu [animator 3D, www.fatfox.ro], și Radu Munteanu, regizor de film, inițiatorul și directorul festivalului BSFF.
Mai multe informații despre membrii juriului și despre programul festivalului și filmele selecționate în cadrul BSFF 2017: Eveniment Facebook, www.facebook.com/BUCHARESTSHORT & www.bucharestshort.ro
Biletele pentru BSFF 2017 sunt disponibile în avans şi pe toată durata festivalului, prin www.eventbook.ro, punctele partenere Eventbook.ro, iar, pe perioada festivalului, și la Cinema Muzeul Țăranului [începând cu o oră înaintea primei proiecții a zilei]: eventbook.ro/program/bucharest-short-film-festival
BUCHAREST SHORT FILM FESTIVAL este un eveniment anual, gândit cu și pentru artiști, pentru a le oferi acestora o platformă de exprimare liberă, independentă.
BSFF este un festival de film de scurt metraj care prezintă și premiază unele dintre cele mai bune noi filme internaționale de scurt metraj, în categoriile: Animație, Documentar, Drepturile omului, Experimental, Film Narativ, Fashion, Stop Motion, Student, Video-clip, acordând prioritate filmelor independente, întotdeauna. De ce?
INDEPENDENT, acesta este cuvântul cheie pentru BSFF. Pentru că festivalul este fondat și organizat de către profesioniști independenți din domeniul filmului și se concentrează asupra artiștilor independenți din cinema, din întreaga lume.
BSFF reprezintă o alternativă artistică față de ceea ce se prezintă în alte festivaluri din România, având ca scop recunoașterea, prezentarea și răspândirea celor mai profesioniste, mai inovatoare și mai interesante noi scurt metraje internaționale, dând prioritate filmelor independente, întotdeauna. BSFF prezintă publicului un conținut excepțional.
În direcția artistică a festivalului unul din cele mai importante criterii de selecție ale BSFF este calitatea performanței vizuale, “the visual statement” al producțiilor selectate. Festivalul invită în România artiști străini în premieră, artiști cu o voce nouă și curajoasă, artiști care reflectă, prin ceea ce creează, perspectivele generațiilor noi. Prima ediție a Festivalului, BSFF 2016, a dovedit autenticitatea acestor afirmații. Sala cinema-ului a fost plină sau aproape plină, 5 seri la rând, și aplauzele fervente ale publicului au însoțit aproape toate filmele proiectate în cadrul BSFF 2016.
Motivația noastră este pasiunea pentru filmul bun, într-adevăr.
#BSFF2017