Sigur că auzisem de muzică de cameră – prin cărțile cu cotorul ros de vreme și filmele nostalgice care zugrăveau fragmente ale delicateții unei epoci romantice, pierdute de demult. Și apoi am auzit muzica de cameră în Bucureștiul anului 2011, anul în care am descoperit SoNoRo.
Începutul poveștii mele cu SoNoRo a fost destul de exotic și de neobișnuit. Primul concert la care am fost s-a întâmplat să fie o premieră și pentru festival – era întâia oară când printre invitați se numărau muzicieni de jazz: violonistul Benjamin Schmid, contrabasistul vienez Georg Breinschmid și acordeonistul Stian Carstensen au făcut din acea seară una dintre cele mai frumoase și mai vii amintiri din toți anii pe care i-am petrecut în București. Interesanta propunere de artiști s-a potrivit perfect cu titlul ediției a 6-a, dar și cu perspectiva pe care mi-a deschis-o în mod personal: New Worlds.
Anul acesta SoNoRo a împlinit un deceniu de magie muzicală, prin perseverența și dedicarea lui Răzvan Popovici și a Dianei Ketler, cei doi directori ai festivalului. Într-o perioadă în care singurul festival de profil era Festivalul George Enescu, Răzvan Popovici a decis să demisioneze de la Orchestra din Munchen și, folosindu-se de experiența de 3 ani coordonând Festivalul Chiemgauer Musikfruhling din Traunstein, Germania, să demonstreze că muzica de cameră este nu doar accesibilă, ci și necesară pentru dezvoltarea vieții culturale românești contemporane. 10 ani mai târziu, SoNoRo și-a construit un public semnificativ, divers și încurajator de tânăr, dezvoltându-se într-o adevărată platformă culturală de talie internațională ce înglobează proiectul educativ Interferențe, seria de concerte SoNoRo Conac, turneul SoNoRo on Tour, cu apariții în reputate săli ale lumii precum Konzerthaus din Viena sau Wigmore Hall din Londra, precum și ediții restrânse ale festivalului în Arezzo sau Sofia. Nu întâmplător anul acesta a primit Înaltul Patronaj al Președinției României.
Prin SoNoRo, s-au readus în circuitul cultural locuri inedite și săli spectaculoase, festivalul nefiind limitat la un singur spațiu de concert. Ateneul Român, Catedrala Sf. Iosif, Banca Națională a României și Turnul Croitorilor din Cluj-Napoca sunt doar câteva exemple. Am sărbătorit această aniversare cu (doar) 3 seri de desprindere de realitate în care am simțit din plin tema acestei ediții a festivalului: The Dreamers.
Reîntâlnirea cu SoNoRo a avut loc pe 30 Octombrie la Palatul Cotroceni, în atmosfera somptuoasă și totodată intimă cu care ne-au obișnuit organizatorii. Concertul a debutat cu Franz Schubert (Trio cu pian în mi bemol major op.100), o piesă care, după spusele lui Răzvan Popovici, ar fi mai potrivită pentru închiderea unui festival decât pentru deschiderea sa, dar în spiritul care îl caracterizează, a preferat să înceapă în forță. Seara a continuat cu un Cvartet în do minor semnat de Gabriel Fauré, exudând romantism și reverie, iar Rapsodia Română nr. 1 a lui George Enescu a încheiat concertul într-o notă optimistă și promițătoare ce s-a propagat pe parcursul celor aproape 2 săptămâni de spectacol.
Următorul vis a fost în Sala de Marmură a Palatului Cercului Militar Național, pe 6 Noiembrie. Surpriza serii a fost prezența în premieră a unei întregi orchestre de cameră, spre deosebire de aranjamentele obișnuite cu 2-5 artiști; alăturându-se trupei elvețiene CHAARTS, Michel Lethiec și-a demonstrat din plin virtuozitatea la clarinet interpretând arii cunoscute din operele lui Rossini, Verdi, Puccini sau Wolf-Ferrari.
SoNoRo a încheiat etapa bucureșteană a celei de-a 10-a ediții la Palatul Bragadiru cu un spectacol bogat în improvizație, experiment și joie de vivre. „I think I hear a violin somewhere…”, ne-a atras atenția Răzvan Popovici, iar din capătul sălii și-a făcut apariția violonistul Gilles Apap, cântând tot drumul până la scenă, unde a dezlănțuit pasiunea tipică acordurilor irlandeze. Conform tradiției festivalului, i-am putut asculta apoi pe absolvenții cei mai talentați ai programului SoNoRo – Interferențe. Finalul i-a adus față în față pe Gilles Apap și pe acordeonistul virtuoz Srdjan Vukasinovic într-o „confruntare” muzicală energică, amuzantă și jucăușă ce și-a meritat din plin ropotul de aplauze.
SoNoRo continuă cu o seară muzicală în Arad, patru în Cluj-Napoca și una în Bistrița, încheind pe 16 Noiembrie cele două săptămâni și jumătate de concerte de muzică de cameră pe care le-a rezervat permanent în calendarul cultural românesc, dar și în inimile melomanilor și ale proaspăt inițiaților deopotrivă, pentru ca apoi, pe 30 Noiembrie, cântecul păsării SoNoRo să răsune în renumitul Carnegie Hall din New York. Felicitări, SoNoRo! Dream on!
All photos: SoNoRo