feeder insider w/ Livia Coloji
Ilustratoare neastâmpărată şi zână a piticilor de pretutindeni, Livia Coloji aduce joaca şi voia bună în Timişoara cu fiecare mişcare a pensulei. Strat după strat, desenele ei creează lumi miniaturale şi poveşti nemuritoare cu nesfârşită grijă şi tandreţe faţă de universul simplu şi totodată magic al copilăriei. Printre concursuri, expoziţii şi festivaluri, Livia Coloji şi-a făcut timp să ne schiţeze conturul unei vieţi printre culori, pânze şi prieteni.
Keywords: indigo, pitici, supereroi, lubeniţă, pensulă
Ziua mea începe cu… un drum de vreo 30 de minute spre atelier.
Nopţile de vară… sunt mult prea calde.
Dacă lumea ar fi în numai 3 culori, ele ar fi… indigo, magenta şi oranj.
Cartea pe care aş ilustra-o cu cel mai mare drag este… despre sălbăticie, cu păduri întunecoase şi nesfârşite.
Nu mă pot abţine de la… a da sfaturi.
Tricoul meu preferat… de vre-un an nu mă mai încape.
Cel mai mult îmi place să desenez… cu multe culori.
Aş vrea să am mai multe… pensule noi.
Când doi se ceartă… al treilea îi împacă!
3 artişti pe care i-aş băga la Balamuc… Brecht Evens, ATAK şi Sophie Lécuyer.
Violeta Năzare: Hello, Livia! Mă bucur că putem avea această conversaţie, mai ales într-o perioadă atât de semnificativă pentru tine: tocmai ai fost selecţionată pe lista scurtă a World Illustration Awards, organizat de The Association of Illustrators (AOI). Cum te simţi şi ce ne poţi spune despre “Rozmarin”, proiectul personal care ţi-a adus nominalizarea?
Livia Coloji: Hey! Şi eu mă bucur şi vă mulţumesc tare mult! În ceea ce priveşte selecţionarea mea pentru lista scurtă a WIA 2015, mă simt, în continuare, la fel de surprinsă. Rareori particip la concursuri, este şi prima dată când propun ceva pentru WIA şi am făcut-o pentru că mă interesa părerea a 2 membri din juriu. Pentru că am trecut la următoarea etapă, nu pot decât să mă bucur şi să mă simt încurajată cu atât mai mult cu cât este vorba despre un proiect personal şi nu despre unul comercial, lucrat în echipă. Povestea “Rozmarinurilor” e spusă la mine pe site şi tot acolo am scos la vânzare o serie de reproduceri în editie limitată după cele două lucrări.
V.N.: Livia Coloji de astăzi este o ilustratoare de succes, ale cărei desene au înfrumuseţat ambalaje, felicitări, cărţi de copii, reviste, jucării şi proiecte publicitare, ajungând să fie prezentate chiar şi în expoziţii. Cum a început povestea ta ca ilustrator? Ce anume te inspiră să pui mâna pe pensulă?
L.C.: Povestea mea de ilustrator a început în 2005 când eram proaspăt absolvent de facultate şi lucram, în Timişoara, la un studio de design, Idea Design & Print. La Idea, cel mai tare mă bucurau proiectele în care puteam desena câte ceva, însă nu erau foarte multe proiecte de acest tip. Cam pe-atunci, din întâmplare, am găsit în www un portal dedicat ilustratorilor. Există şi acum, se numeşte illustrationmundo.com. În prezent, rareori îmi amintesc de el, dar în România lui 2005 mi s-a părut sursa supremă de informare şi de-acolo am aflat că există ilustratori de profesie. Am învăţat câte ceva de pe la cine am putut, mi-am construit un portofoliu numai bun de arătat pe la cine avea ochi să-l vadă şi, oricât de greu a fost la început, din 2007 până în prezent, am fost mereu ocupată.
Nu ştiu ce să spun legat de inspiraţie, sunt foarte sceptică în privinţa ei. O bănuiesc că nu există. Dacă totuşi există, habar n-am de unde vine şi încotro se duce.
V.N.: Cum ai descrie procesul tău de creaţie? Când preferi să lucrezi, pe ce suport, care e tehnica de lucru pe care o abordezi?
L.C.: Lucrez la… Balamuc, de obicei un program puţin mai lung, adică vreo 10 ore în loc de 8. Asta pentru că aşa îmi place şi pentru că uit de mine, nu neapărat pentru că trebuie. În felul ăsta îmi permit şi puţin mai multe vacanţe într-un an. Lucrez pe suporturi diferite, uneori digital, alteori pe hârtie sau pe pânză.
Lucrez cu markere, cu culori acrilice, cu acuarele sau tuşuri colorate, cu creioane colorate şi cu toate la un loc. Cu toate acestea, sunt foarte exigentă cu materialele pe care le folosesc pentru că partea tehnică, măiestria meştesugului, îmi este importantă.
V.N.: O mare parte din lucrările tale sunt ilustraţii pentru cărţi destinate copiilor. Ce te-a atras către acest segment?
L.C.: În mod evident, m-au atras culorile puternice, bulinuţele, inimioarele şi multe alte drăgălăşenii. Lasând gluma la o parte, segmentul de produse destinate copiilor este bine dezvoltat si foarte ofertant. În cei zece ani de când lucrez ca ilustrator de-abia am zgâriat suprafaţa şi ştiu că ilustraţiile pe care le fac pot (şi probabil vor) avea aplicaţii mult mai diverse. Când mă întreabă cineva ce fac, mereu spun că mă ocup de lucruri foarte serioase – desenez pentru copii!
La prima vedere nu pare deloc serios, dar desenele mele şi ale celorlalţi ilustratori sunt primul pas în educaţia unui copil, iar educaţia şi cultura sunt atuuri mari.
V.N.: Pe lângă orele dedicate desenatului, îţi petreci timpul participând la workshop-uri pentru copii şi predând ilustraţia liceenilor sau studenţilor la arte plastice. Care sunt temele pe care te concentrezi şi ce anume crezi că lipseşte din educaţia plastică a tinerilor din ziua de azi?
L.C.: Nu ştiu dacă lipseşte ceva din educaţia plastică a tinerilor şi nu prea cred că-i un aspect ce se poate generaliza. Ştiu ce mă străduiesc eu să ofer în atelierele pe care le susţin – încredere în sine şi o temă actuală la care aş lucra şi eu cu drag. Restul lucrurilor, felul în care împarţim munca pe şedinţe, metodele pe care le abordăm, tehnica de lucru, toate, sunt detalii. De când am terminat facultatea mi-am dorit să predau, dar nu s-a întâmplat şi a fost, până la urmă, spre binele meu căci, între timp, mi-am dezvoltat alte abilităţi. Acum sunt mult mai pregătită şi mă gândesc chiar şi la un curs pentru proaspeţii absolvenţi interesaţi de ilustraţie.
V.N.: One word: Timişoara. Ce influenţă a avut oraşul asupra stilului tău? Care consideri că sunt plusurile şi minusurile în ceea ce îi priveşte pe artişti, raportat la Bucureşti?
L.C.: Stilul cred că nu mi l-a influenţat foarte tare. Şcoala de artă de la Timişoara este renumită prin experiment, ori acest aspect nu se regăseşte în ceea ce fac şi este discutabil dacă şi cum se aplică el în ilustraţie. Cu siguranţă însă, Timişoara a influenţat felul meu de-a fi. Sunt foarte multe de povestit aici despre familie, despre şvabi, despre şcoală şi profesori, despre schimburi de experienţă în străinătate în România anilor ’90. Ca să fiu succintă, voi spune doar că am avut mereu legături puternice cu Vestul şi că şi el mi-a fost profesor bun. Ar fi fost la fel daca nu m-aş fi născut în Banat? Cred că nu pentru mine. Când vorbim de plusuri şi de minusuri, ele există doar în raport cu nişte obiective, deci mi-ar fi greu să vorbesc în numele celorlalţi artişti. Sunt de părere că avem beneficiul perioadei în care nu mai este nevoie să ne întâlnim cu cei cu care colaborăm. Prin urmare, chiar dacă majoritatea clienţilor mei din România sunt de la Bucureşti, faptul că eu nu locuiesc acolo nu afectează relaţia noastră.
Timişoara îmi place şi pentru că este un oraş suficient de liniştit încât pot să-mi aud gândurile, la Bucureşti poate că nu ar fi aşa. Sigur, când vine vorba de viaţă culturală si de spaţii de expoziţie, Bucureştiul este clar avantajat.
V.N.: Activitatea ta nu s-a rezumat la colaborări locale, iar lucrările tale au fost expuse atât în România, cât şi în Germania, Italia, Elveţia. Cum ai compara experienţa unei expoziţii în România cu participarea la un asemenea eveniment în străinătate?
L.C.: Mi-ar plăcea să am o experienţă bogată în acest sens, dar nu am. Încerc să-mi aloc mai mult timp pentru proiecte personale, însă adevarul este că nu-mi permit să fac aşa de multe pe cât mi-ar plăcea. Expun destul de rar şi, de obicei, în expoziţii de grup în a căror organizare sunt rareori implicată, deci experienţa mea în acest sens este destul de vagă şi de trunchiată. În timp sunt sigură că voi creşte numărul proiectelor personale şi al expoziţiilor, dar cred că vom putea vorbi despre asta de-abia peste 10 ani.
V.N.: . Împreună cu Ana Kun şi Răzvan Cornici, prietenii tăi de cursă lungă, ai înfiinţat Balamuc / loc de joaca ş-altele, atelierul ce serveşte drept hub creativ şi promovează ilustraţia şi zburdălnicia copilărească. Micul Dejun al Supereroilor şi Atelierul de kriptonită sunt doar câteva dintre evenimentele marca Balamuc; ce v-a determinat să iniţiaţi proiectul şi cum vedeţi evoluţia lui?
L.C.: Toti trei aveam mare nevoie de un atelier şi, pentru că suntem şi foarte norocoşi din fire, am ajuns în atelierul ce acum are viaţă şi identitate proprie. Pentru că este un spaţiu generos, îl folosim nu doar la munca noastră de zi cu zi, ci şi pentru a promova arta lowbrow şi ilustraţia. Acesta ar fi contextul general, iar de-aici încolo fiecare proiect are particularităţile sale. Cu Micul Dejun al Supereroilor, expoziţia de anul trecut, ne-am dorit să aducem în oraş artişti care sunt rareori prezenţi în Timişoara. Anul acesta vom fi parte din prima ediţie a bienalei Timişoara Art Encounters şi vom găzdui o expoziţie foarte diferită de cea de anul trecut, dar la fel de interesantă. Dacă totul va fi în regulă, vom continua în acelaşi ritm şi în anii ce vor urma cu câte un eveniment mai mare si încă unul, maxim 2 evenimente mai mici în fiecare an. În acest fel vrem să arătăm ceea ce facem, vrem să ne apropiem de publicul pe care îl avem şi să deconspirăm marele act al creaţiei!
V.N.: La ce lucrezi în momentul de faţă şi ce proiecte mai ai în plan?
L.C.: Tocmai am încheiat un proiect colectiv muncit cot la cot de Balamuc cu Super Smooth Studio, în parteneriat cu Marele Ecran şi Pelicula Culturală. Mai exact, ne-am ocupat de identitatea vizuală a festivalului Ceau Cinema!, inclusiv de o serie de produse pentru “cineshop”, adică traiste, tricouri, stickere si postere în ediţie limitată şi foarte limitată. Ne-au iesit fain şi ne-a bucurat foarte tare felul in care au fost primite de către public.
V.N.: De 11 ani, feeder.ro este agenţia de ştiri a naţiunii alternative, iar printre artiştii români prezentaţi pe site se numără Aitch, Pisica Pătrată, Kitră, Irlo, Bast şi Ghica Popa. Care a fost contactul tău cu feeder.ro?
L.C.: Îl ştiu de mic şi am aflat multe de pe feeder.ro, chiar si despre oameni pe care îi cunosc personal, deci are cel puţin două mari calităţi – este consecvent şi atent.
Feeder Insider explorează universul exterior muzicii şi artelor vizuale prin conversaţii deschise cu artişti locali şi internaţionali. Treci şi tu graniţa dintre uman şi tehnologic în fiecare săptămână, aici. Un proiect editorial co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.
Pingback: feeder insider celebrates International Women’s Day #BeBoldForChange | | Feeder.ro
Pingback: The adventures of the feeder insider bear in 2016 | | Feeder.ro
Pingback: feeder insider w/ 2016 | | Feeder.ro
Pingback: Noul J’ai Bistrot din Târgu Mureș, gazdă pentru ursul feeder | | Feeder.ro
Pingback: feeder insider #02 booklet | | Feeder.ro
Pingback: Bârlogurile ursului feeder în perioada iernii | | Feeder.ro
Pingback: BTLT: feeder insider @ Lente | | Feeder.ro
Pingback: BTLT: feeder insider pop-up gallery @ Kube Musette | | Feeder.ro
Pingback: CONCURS: Crăciun de pus în ramă | Feeder
Pingback: Cea mai simpatică surpriză, de la Livia Coloji | Feeder