Lansare Arte & Meserii 2 @ Tago Mago

  • by

Vineri, 27 august, în jur de ora 21.00, în Club Tago Mago, Asociaţia Paspartu dă un refresh sfârşitului de vacanţă cu noul număr al revistei Arte & Meserii, cu filme de scurt şi mediu metraj şi un party (ne)ţinut în frâu de Toné.

Din meniul de filme veţi gusta „Captivi de Crăciun” şi „Vineri în jur de 11” regizate de Iulia Rugină, precum şi „Ela” şi „Nunta lui Oli”, filme în regia lui Tudor Jurgiu. Seara va continua cu un party marca Toné (Dubstep.ro, Hey! Events, Basics), iar intrarea este liberă.

După 3 luni de vacanţă, revista Arte & Meserii revine cu un număr plin de surprize. Veţi putea citi un cover story cu şi despre Alexandrina Hristov. Matei Branea vă va explica de ce, comercial vorbind, sexul vinde şi Laurenţiu Bănescu vă va povesti despre primele sale întâlniri cu teatrul. Nu în ultimul rând, veţi afla mai multe despre experienţa Ideo Ideis, despre proiectele lui Andrei Haţegan (The Amsterdams), vă veţi putea bucura de fotografiile Alexandrei Sandu şi Iulian Tănase vă va împărtăşi relaţia lui cu poezia.

Tags:

Leave a reply (we review all comments)