Omul darama locul

  • by

omul darama locul

“Omul dărâmă locul”
– O campanie iniţiată de Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional –

Bucureştiul este singura capitală din Europa care a demolat pe vreme de pace un număr echivalent de clădiri pierdute de alte capitale pe vreme de război. Cartierul Uranus este doar unul dintre cartierele demolate de monstruosul elan urbanistic din perioada regimului comunist.

Pe termen lung, distrugerea unor case precum cea de pe strada Maria Rosetti 38, cea de pe strada Visarion nr. 8 sau cea de pe Aviatorilor nr.8 nu poate fi oprită decât prin vindecarea deprinderii maligne de a pierde sub demolări identitatea culturală a oraşelor în care trăim.

„Omul dărâmă locul” este o campanie iniţiată de Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional în vederea schimbării percepţei publice asupra patrimoniului construit.

Scopul campaniei este de a sublinia faptul că promovarea şi conservarea patrimoniului construit depinde, în primul rând, de crearea deprinderii de a sancţiona public orice proiect de demolare sau de mutilare a caselor şi a zonelor construite.

Cele trei săptămâni de campanie sunt dedicate înţelegerii faptului că memoria culturală şi chipul frumos al oraşelor sunt distruse nu doar de proiectele investitorilor imobiliari, ci şi de indiferenţa şi pasivitatea cotidiană a celor care locuiesc în spaţiul urban.

Programul in imaginea de mai jos (click pt zoom):

omul darama locul program

Tags:

Leave a reply (we review all comments)