Job @ Save or Cancel / feeder.ro

job feeder save or cancel

keywords: editor, front-end developer, fotograf, job, arhitectură, design, artă, patrimoniu, save or cancel, feeder.ro

Din 2008, Save or Cancel este un mediu de comunicare și propagare a artelor și culturii, promovând și facilitând rolul acestora în societatea contemporană. Fără a adera la un manifest sau la o nișă, colectivul și-a mărit treptat aria de acțiune prin evenimentele și inițiativele demarate.

Dintre activitățile curente și trecute, amintim:
Teatrul de vară CAPITOL 2008 și MMIX – reactivare temporară
Cinema / Teatrul de vară CAPITOL2016, proiect cultural produs în cadrul candidaturii București 2021 orașul_in-vizibil, în parteneriat cu ArCub.
Parcul Natural Văcărești – proiect premiat în cadrul Anualei de Arhitectură București 2016, secțiunea “Viziuni și cercetare prin arhitectură”
hub cultural Cinema / Teatrul de vară CAPITOL 2017-2018, în parteneriat cu AFCN, Teatrul Mic, CNDB, ArCub.
feeder.ro – “agenția de știri a națiunii alternative”, un site ce publică, de peste 12 ani, ştiri şi articole din zona urbană, evenimente alternative, artă contemporană, sporturi extreme, muzică, publicitate, design, tehnologie, internet, street art. Save or Cancel a preluat activitatea platformei din Martie 2014, dezvoltând conversația cu cititorii și noi proiecte editoriale, feeder insider web & print, feeder sound, cu seriozitatea și entuziasmul caracteristice presei independente.

Am vrea să te invităm să ne fii alături, participând activ la schimbări, atât în cadrul save or cancelfeeder.ro dar și în viitoarea etapă a proiectului hub cultural Cinema / Teatrul de vară CAPITOL 2017-2018.

Pe tine te căutăm?


Editor

  1. Editor: design, arhitectură, patrimoniu
  2. Editor: culinar

Dorești să creezi conținut editorial relevant și remarcabil? Ești interesat/ă de arhitectură, artă, design, patrimoniu, cinematografie, teatru, dans contemporan, gastronomie? Ești familiar/ă cu activitatea Save or Cancel și cu site-ul feeder.ro?

Dacă vrei să lucrăm împreună, îți trebuie multă curiozitate și entuziasm. Știi de ce dacă vrei să încalci regulile, trebuie să le cunoști.

Abilități
– comunici excelent, mai ales în scris, în română și engleză; franceza, rusa și/sau germana sunt bine-venite;
– faci research, folosind mai multe surse;
– folosește cu succes Word. Excel; basic HTML;

Trăsături personale:
– gândire creativă; problem-solver;
– pasiune pentru varii domenii creative, lectură, scris și mediul online;
– organizare și meticulozitate: capacitatea de a prioritiza activitățile, de a respecta termenele limită, atenție la detalii și calitate;

Ce ar trebui să faci?

Atribuții & responsabilități:

  • redactezi, editezi și formatezi comunicate de presă, articole și raportări
  • distribui articole pe canalele media save or cancel, feeder
  • redactezi newsletters
  • realizezi calendare de conținut editorial
  • cercetezi oferta editorială actuală în raport cu nevoile publicurilor save or cancel și feeder.ro
  • propui noi subiecte pentru articole, argumentând recomandările
  • analizezi impactul conținutului produs de tine și de colegi, investigând și experimentând constant noi metode de creștere a interacțiunii cu cititorii

Cerințe:
– ai dispoziție și mult entuziasm pentru ocazionale activități pe teren – vernisaje, lansări de film, piese de teatru, conferințe, etc.;
– ai una dintre următoarele specializări: arte vizuale, arhitectură, design, film, teatru, comunicare și PR, jurnalism, filologie, litere, marketing, etc.;
– nivel studii: facultate / master in curs / auto-didact;
– internship-ul durează 30 de zile, în funcție de experiența ta. Nu este remunerat și are ca scop identificarea in/compatibilităților dintre tine și echipă, dar și a nivelului de implicare în raport cu cel de salarizare + beneficii;
– program de luni până vineri, 4 ore/zi, între 11:00-15:00; în situații excepționale, poți contribui de oriunde la activitățile redacționale.


Front-end developer

Vrem ca site-ul feeder.ro să fie cât mai user-friendly și, ca totul să meargă smooth pentru cititorii noștri, căutăm un front-end developer să ne ajute să îndeplinim acest obiectiv. Pe lângă  proiecte aleatorii, noul nostru coleg ne va ajuta să realizăm noul site Cinema / Teatrul de vară Capitol, în Iunie – Iulie 2017.

Abilități

  • cunoștințe avansate HTML, CSS, PHP
  • folosești cu succes platforma WordPress
  • faci research, folosind mai multe surse

Trăsături personale:
– gândire creativă; problem-solver;
– organizare și meticulozitate: capacitatea de a prioritiza activitățile, de a respecta termenele limită, atenție la detalii și calitate;

Ce ar trebui să faci?

Atribuții și responsabilități

  • să realizezi / optimizezi site-urile din portofoliul Save or Cancel: saveorcancel.tv, feeder.ro, Cinema / Teatrul de vară Capitol & more
  • să creezi o experiență plăcută pentru utilizatorii site-urilor iar informația să fie prezentată astfel încât fi ușor de citit și relevantă
  • să te asiguri că site-ul se încarcă rapid și corect în browsere diferite, sisteme de operare diferite și device-uri diferite

Cerințe
– portofoliu recent;
– perioada de probă durează 30 de zile, în funcție de experiența ta. Nu este plătită și are ca scop identificarea in/compatibilităților dintre tine și echipă, dar și a nivelului de remunerație.
– program de luni până vineri, 4 ore/zi, între 11:00-15:00; în anumite situații, poți contribui de oriunde la activitățile redacționale.


Fotograf

Dorești să petreci mult timp pe afară, să fotografiezi oameni remarcabili, produse și să participi la evenimente recomandate de feeder.ro? Ești interesat/ă de Artă, Design, Muzică, Fotografie, Cinematografie, Teatru, Dans Contemporan, Evenimente? Ar fi perfect dacă ai avea un portofoliu simpatic de imagini – online, dar mai ales o bună cunoaștere a mediului artistic și cultural, a muzicii electronice, cinematografiei și teatrului, arhitecturii sau design-ului. Știi de ce dacă vrei să încalci regulile, trebuie să le cunoști.

Abilități
– fotografiezi cu entuziasm; cunoști reguli de compoziție și încadrare; poate ești pasionat(ă) de fizică;
– faci research, folosind mai multe surse;
– folosești cu succes Word și poate Excel;

Trăsături personale:
– gândire creativă; problem-solver;
– atitudine relaxată; outgoing;
– pasiune pentru varii domenii creative și pentru mediul online;
– organizare și meticulozitate: capacitatea de a prioritiza activitățile, de a respecta termenele limită, atenție la detalii și calitate;

Ce ar trebui să faci?

Atribuții & responsabilități:

  • redactezi, editezi și formatezi articole și reviews, corecte din punct de vedere gramatical, logic și jurnalistic și te poți ocupa de traducerea lor în engleză sau română;
  • distribui imaginile pe canalele save or cancel și feeder.ro;
  • realizezi calendare de lucru și estimează timpul alocat fiecărui proiect;
  • propui subiecte pentru articole;
  • organizezi și indexezi arhiva de imagini, optimizându-le pentru web & print;

Cerințe:
– te entuziasmează activitățile pe teren – vernisaje, lansări de film, piese de teatru, dans contemporan, party-uri, etc.
– perioada de probă durează 30 de zile, în funcție de experiența ta. Nu este remunerată și are ca scop identificarea in/compatibilităților dintre tine și echipă, dar și a nivelului de implicare în raport cu cel de salarizare + beneficii;
– de luni până vineri, 4 ore/zi: programul îl stabilești singur(ă), repectând prioritățile redacționale: parteneriate save or cancel și feeder.ro, photo sessions cu artiști.

 

Dacă te regăsești în descrierile de mai sus, așteptăm portofoliu + CV + scrisoare de intenție, pe adresa feeder@feeder.ro, până pe 10 Ianuarie 2017.

1 Comment
  1. […] Job at Save or Cancel / feeder.ro […]

Leave a reply (we review all comments)

CONTACT US

Send us an email and we'll get back to you, asap. Thank you! ⭐️

Sending

© feeder 2016

Log in with your credentials

or    

Forgot your details?