Remains of the Feast – Mixed media installation @RDW & Noaptea Muzeelor 2018

Remains of the Feast

Remains of the Feast – Mixed media installation @RDW & Noaptea Muzeelor 2018

Când ultimul copac va fi tăiat, când ultimul pește va fi prins și ultimul râu va fi otrăvit, doar atunci vom realiza că nu putem mânca bani.”

Remains of the feast” este o instalație interactivă în care bijuteria contemporană și noile media devin oglinzi ale unei societăți de consum și risipă. Organizat în perioada 19 – 27 mai în cadrul Galeriei Galateca, evenimentul face parte din traseul oficial Romanian Design Week și Noaptea Albă a Muzeelor 2018. Expoziția este organizată de Assamblage – Asociația Națională a Autorilor și Designerilor de Bijuterie Contemporană, cu sprijinul Carrefour România și implicarea Simplu.MakerShop, Nespresso și Tohani România.

Proiectul are ca tematică legenda Regelui Midas, a cărui dorință de a transforma tot ceea ce atinge în aur îi aduce pieirea. Aceasta este poate una dintre cele mai reprezentative metafore pentru societatea contemporană. Reluând masa mitică a lui Midas, într-un decor luxuriant, auriu, descoperim ceea ce lăsăm în urma unui “ospăț” în care am epuizat toate resursele.

Într-un prezent în care fast-fashion a devenit a doua industrie poluatoare la nivel global dupa cea a petrolului, în care cheltuim mai mulți bani pe diete decât ar fi nevoie să hrănească toată populația înfometată a planetei și în care nivelul de poluare este în continuă ascensiune, proiectul ridică întrebări despre responsabilitate și acțiune. 20 designeri, artiști vizuali și arhitecti explorează semnificația și sensul materialelor și tehnicilor de producție și potențialul designului de a adresa întrebări despre sustenabilitate, reciclare și consum responsabil.

Unul din acești designeri este Cleopatra Coșuleț care semnează o colecție unicat de bijuterii, powered by Carrefour realizată 100% din materiale reciclate precum pet-uri, doze, sticlă, carton, deșeuri electronice și electrocasnice provenite de la stațiile de reciclare SIGUREC, prezente în cele 21 de parcări ale hipermarketurilor Carrefour, din țară.

Grija pentru comunitățile în care suntem prezenți este o preocupare constantă pentru noi și face parte dintr-un angajament mai amplu al Carrefour România: acela de a reduce impactul pe care îl are asupra mediului, de a lupta împotriva risipei de resurse și de a juca un rol important în tranziția către un consum și o producție sustenabilă. Parteneriatul cu Assamblage, care ne permite utilizarea deșeurilor reciclabile provenite de la stațiile SIGUREC și transformarea acestora în accesorii de purtat, reprezintă o oportunitate de a atrage atenția asupra modului în care utilizăm resursele, printr-o formă de expresie artistică. Ne propunem ca prin acest proiect să promovăm un comportament responsabil față de mediu în rândul tuturor celor care vizitează expoziția.”, a declarat Florin Căpățână, Director Dezvoltare Durabilă și Relații Instituționale Carrefour România.

Carrefour România promovează o dezvoltare sustenabilă prin proiecte de responsabilizare a clienților și angajaților, contribuind astfel la crearea unui mediu mai sănătos pentru comunitățile în care este prezent. Prin intermediul proiectului SIGUREC, dezvoltat în parteneriat cu Green Group început în anul 2013, clienții Carrefour au colectat, până în prezent, în total peste 16 milioane bucăți deșeuri PET, doze și sticlă, peste 900 de tone deșeuri de echipamente electrice, electronice și aprox. 800 tone deșeuri de carton.

————————–

Proiect cultural semnat de: Assamblage – Asociația Națională a Autorilor și Designerilor de Bijuterie Contemporană în colaborare cu Galeria Galateca și susținut de Carrefour România

Parte din traseul oficial: Romanian Design Week, 24 H în Cartierul Creativ și Noaptea Albă a Muzeelor.

Parteneri: Simplu.MakerShop, Nespresso și Tohani România

Curator expoziție: David Sandu

Arhitect expoziție: Alexandra Hoinarescu

Proiecții multimedia semnate de Mediaholic Studio

Display design: Vera Davidescu

Designeri expozanți: Anca Croitoru, Andreia G. Popescu, Arina Nitulescu, Cleopatra Cosulet, Diana Tobosaru – Anayd Blu, Diana Vasile – Temper, Elena Crisan, Gabriel Popa – Hemfard Jewellery, Gena Tudor – Joyellissimo, Grigore Mitrea – WoodRepublic, Luiza Teodorescu – Malute, Mihaela Caravan, Mihaela Ciocalteu – Semper Argentum, Miruna Belicovici, Mona Velciov – Monotip, Monica Iacovenco, Razvan Popa, Roxana Hodorog, Tana Enedi – Life in Mono, Teodora Rus – Juls.

Parteneri media: Igloo, Zeppelin, Modernism.ro, Designist.ro, Revista Atelierul, Feeder.ro, IqAds

————————–

Assamblage – Asociatia Nationala a Autorilor si Designerilor de Bijuterie Contemporana, lansata în luna mai a anului 2015 în cadrul Romanian Design Week, este urmarea unui proiect în derulare de 7 ani de sustinere, dezvoltare si structurare a domeniului emergent al bijuteriei contemporane. Assamblage este în prezent principala si cea mai activa platforma din România dedicata bijuteriei de autor, contribuind în contextul cultural al ultimilor ani la cresterea evidenta a activitatii în zona designului de bijuterie, în strânsa legatura cu domenii conexe precum arhitectura, designul de produs, zona de fashion si arte vizuale. Mai multe pe www.assamblage.org

Leave a reply (we review all comments)