Noaptea Muzeelor 2018 în Romania

Noaptea Muzeelor 2018 ilustratie realizat de Mura

Noaptea Muzeelor 2018 în Romania
19 Mai, 17:00 – 07:00

Europa dedică anul acesta seara de sâmbătă, 19 mai, muzeelor și culturii, iar mii de instituții de pe continent își deschid porțile vizitatorilor până la ceas târziu de noapte. România se alătură din nou cu sute de muzee, parteneri și evenimente așa că vă invităm pe toți să ne bucurăm împreună de ce ne va oferi Noaptea Muzeelor 2018.

Iniţiată de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa și patronată în prezent de Consiliul Europei, de UNESCO şi de Consiliul Internaţional al Muzeelor, Noaptea Muzeelor este un eveniment de succes european desfăşurat la nivel internaţional şi aflat anul acesta la a 14-a ediţie.

Mii de muzee şi instituţii culturale din 37 de ţări europene își aprind luminile și își deschid porțile în aceeași noapte. Milioane de europeni sărbătoresc cultura ieșind pe străzi în aceeași noapte, însoțiți de prieteni și familii.

În România evenimentul este organizat de către Rețeaua Națională a Muzeelor, membră în conducerea celei mai mari rețele pan-europene a muzeelor Network of European Museum Organisations.

 

Iată o serie de evenimente și acțiuni culturale care au anunțat deja programul pentru Noaptea Muzeelor 2018

Noaptea Muzeelor la UAUIM 2018Muzeul Universității de Arhitectură și Urbanism “Ion Mincu
7 PM – 12 AM
str. Academiei nr. 18-20, 010014, București, România
link

 

Muzeul Național de Artă Contemporană – MNAC
Strada Izvor 2 – 4, Palatul Parlamentului, aripa E4, București
6 PM – 2AM
link

Romanian Design Week 2018Romanian Design Week – Expoziția Centrală
7 PM – 12 AM
Palatul telefoanelor, Calea Victoriei , nr 35, București 010061
link

Casa Experimentelor la Noaptea Muzeelor 2018Casa Experimentelor
Calea Vitan nr 242 – Intrarea prin Splaiul Unirii, sector 3, București
8 PM – 2 AM
link

 

Castelul Stirbey – Muzeul Sinaia
strada Carol I, nr. 28 (Aleea Serei, in spatele hotelului New Montana), Sinaia 106100
fb link

 

Adevărații VeloPrieteni în Noaptea Muzeelor (ediția a 7-a) – Rondul Biciclistilor din Parcul Izvor
Ora de întâlnire 7 PM  // Ora de plecare 7:30 PM
Traseul: (va fi anuntat din timp, dupa aparitia listei muzeelor participante la eveniment)
fb link

 

Muzeul de Paleontologie-Stratigrafie
7 PM – 1 AM
M. Kogălniceanu nr. 1, Cluj-Napoca 400084
fb event

 

Opera Comică pentru Copii
7 PM – 12 AM
Calea Giulești, nr. 16, București
fb link

 

Complexul Muzeal Arad
8 PM – 2 AM
George Enescu Sq 1, Arad 310131
Palatul Cultural, Muzeul de artă și Sala Clio – Arad
Muzeul Orașului Lipova – Lipova
Muzeul Memorial Ioan Slavici și Emil Monția, Sala Capitulării – Șiria
fb link

Lista este deschisă, așa că dacă știți ceva sau auziți despre un eveniment conex să ne lăsați link-ul într-un comentariu.

Noaptea Muzeelor 2018 logo realizat de MuraDin programul de anul trecut amintim câteva locuri unde am vrea să ajungem, însă lista cu participanții de anul acesta urmează a fi publicată după 7 Mai.

Muzeul Național de Artă al României – MNaR (Sediul Central)
Calea Victoriei 49-53, București

Muzeul Colecțiilor de Artă
Calea Victoriei 111, București

 

Muzeul Național al Aviației Române
Strada Fabrica de Glucoză nr. 2-4, sector 2, București

Muzeul Național Cotroceni
Bulevardul Geniului 1, București

Muzeul Național de Istorie Naturală ”Grigore Antipa
Șoseaua Pavel Dimitrievici Kiseleff 1

Muzeul Național de Geologie
Șoseaua Kiseleff, nr. 2, București

SonoMania: DRAWINGS @ Muzeul George EnescuMuzeul Național ”George Enescu
Calea Victoriei nr. 141, sector 1, Bucureşti

Muzeul Național al Literaturii Române
Strada Nicolae Crețulescu nr. 8 (în spatele Bisericii Albe de pe Calea Victoriei)

Muzeul Național al Pompierilor – Foişorul de Foc (observator al incendiilor şi turn de apă)
Bd. Ferdinand I, 33, sector 2, București 21381

Muzeul Național al Satului “Dimitrie Gusti
Șoseaua Pavel Dimitrievici Kiseleff 28-30, București 011347

Muzeu Național Tehnic prof. ing. Dimitrie Leonida
Strada Candiano Popescu nr. 2, sector 4, București

Muzeul Național al Țăranului Român
Strada Monetăriei nr. 3, București

Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi
Strada Londra, nr. 39, sector 1, București

Cimitirul Bellu
Calea Șerban Vodă, nr. 249, sector 4, București

Muzeul de Artă “Vasile Grigore pictor și colecționar”
Strada Maria Rosetti 29, București

Muzeului Militar Național “Regele Ferdinand I
Str. Mircea Vulcănescu nr. 125-127, sector 1

Muzeul Căilor Ferate – CENAFER
Str. Calea Griviței, Nr. 193 B, București

Muzeul de Istorie și Cultură a Evreilor din România
Sinagoga Unirea Sfanta – Str. Mamulari nr. 3 (Piața Unirii, Piața Sf. Vineri), Sinagoga Mare- Str Vasile Adamache nr. 11 (actualmente Pta. Alexandru Safran), Templul Coral- str. Sf. Vineri nr. 9

Muzeul de Artă Populară “Doctor Nicolae Minovici” – Muzeul Municipiului București
Str. Doctor Nicolae Minovici, nr.1, sector 1, București

Casa Filipescu-Cesianu – Muzeul Municipiului București
Calea Victoriei 151, București 010072

Muzeul Frederic Storck și Cecilia Cuțescu Storck – Muzeul Municipiului București
Strada Vasile Alecsandri 16, București

Muzeul George Severeanu – Muzeul Municipiului București
Str. Henri Coandă nr. 26, București

Muzeul “Ligia și Pompiliu Macovei” – Muzeul Municipiului București
Str. 11 Iunie nr. 36-38, sector 4, București.

Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” – Muzeul Municipiului București
Bd. Lascăr Catargiu nr. 21, sector 1

Palatul Suțu – Muzeul Municipiului București
Bulevardul Ion C. Brătianu 2, București


Muzeul Theodor Aman – Muzeul Municipiului București

Str. C.A. Rosetti nr. 8, sector 2, Bucureşti

Muzeul Victor Babeș – Muzeul Municipiului București
Str. Andrei Mureșanu nr. 14 A, sector 1, București

Muzeul de Artă Veche Apuseană „Ing. Dumitru Furnică – Minovici
Strada Nicolae Minovici 3, București

Casa memorială „Liviu și Fanny Liviu Rebreanu
Bd. Dr. Gheorghe Marinescu nr. 19, etaj 2, ap. 11, interfon 6, sector 5, București

Casa memorială „Tudor Arghezi – Mărțișor
Str. Mărțișor nr. 26, sector 4, București

Casa memorială „Ion Minulescu și Claudia Millian
Bd Dr. Gheorghe Marinescu nr. 19, etaj 2, ap. 12, interfon 5, sector 5, București

Casa memorială „George și Agatha Bacovia
Str. George Bacovia nr. 63, sector 4, București

Centrul Cultural Palatele Brâncovenești, Mogoșoaia
Str. Valea Parcului nr. 1, Mogoșoaia, Ilfov

Prietenii Nopții Muzeelor din București

Arhivele Naționale ale României
Bd. Regina Elisabeta nr. 49, sector 5, București

A.R.C.E.N.
Școala Centrală – str. Icoanei nr. 3-5

ARCUB Hanul GarbroveniARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București
Str. Lipscani 84-90, Bucureşti, sector 2

Biblioteca Centrală Universitară ”Carol I
Calea Victoriei, nr. 88

Galeria Galateca
Str. C. A. Rosetti nr. 2-4

EFdeN 4C
Str. Pache Protopopescu, Nr. 66, București

 

Lista cu toți participanții de anul acesta și evenimentele care vor avea loc la cea de a 14-a ediție Noaptea Muzeelor în România urmează să fie publicată după 7 Mai.

lists feeder.ro

 

Leave a reply (we review all comments)