Protestele studențești de pe 24 decembrie 1968 – proiecție film
Aducem în atenția publicului un protest puțin cunoscut din timpul comunismului: demonstrația pentru libertate a studenților bucureșteni de pe 24 decembrie 1968. Aniversăm 50 de ani de la aceasta prin proiecția unui documentar unicat ce prezintă participanți, martori și istorici ai momentului respectiv. Ei rememorează atât desfășurarea evenimentului, cât și contextul în care acesta are loc. Proiecția este urmată de o discuție cu realizatorul filmului, Doru Ionescu. Anul 1968 este marcat la nivel mondial de mișcări contestatare ce depășesc granițele Războiului Rece. Tinerii hippie se opun ordinii prestabilite din Statele Unite până în Uniunea Sovietică. Lagărul socialist este martorul demonstrațiilor din Polonia și experimentului Primăvara de la Praga, înăbușit prin invazia Cehoslovaciei de către țările Pactului de la Varșovia conduse de URSS. România nu participă la operațiunea militară, iar Nicolae Ceaușescu o condamnă categoric și cere “să se pună capăt amestecului în treburili altor state”. Apare impresia că societatea noastră se deschide către Occident și, într-un anumit viitor, ne vom apropia de democrațiile vestice. În această atmosferă, studenții de la Politehnica și Universitatea din București participă pe 24 decembrie 1968 la un marș spontan, prin care cer libertate de exprimare și credință. Pentru a-și demonstra bunele intenții, vor să colinde conducerea țării în ajunul Crăciunului. Sunt împiedicați de trupe scoase în pripă, ce reușesc să spargă manifestația, iar cei mai vocali sunt arestați. Liderii comuniști nu avuseseră nicio intenție să se apropie de modelul democratic occidental. Doleanțele tinerilor hippie români vor fi obținute de o altă generație de protestatari abia 21 de ani mai târziu printr-o revoluție cu multe victime, pe care o comemorăm tot în decembrie. Vă invităm să aflați mai multe despre anul 1968 și demonstrația studenților bucureșteni într-un documentar ce aduce împreună participanți, martori și istorici. Intrarea și spiritul sunt libere. Vă așteptăm!