Tavane – Gheorghe Fikl

Tavane - Gheorghe Fikl

Tavane – Gheorghe Fikl

Joi, ora 18, sezonul de toamnă începe în forţă la galeria AnnArt, cu vernisajul expoziţiei personale Gheorghe Fikl: Tavane.
Selecţia reuneşte singurele şi cele mai recente şapte lucrări de pictură realizate de către artistul timişorean în anul 2018, un an ce urmează succesului internaţional remarcabil al expoziţiei care a ţinut afişul timp de trei luni la prestigiosul Muzeu National Ajud în Portugalia – un spatiu care a prezentat artisti de talia lui Joan Miro
sau Joana Vasconcelos. In Bucureşti, notorietatea lui Gheorghe Fikl a crescut spectaculos prin expoziţia de o noapte, din septembrie 2016 la Palatul Ştirbei, când un număr record de aproape 2.000 de vizitatori au văzut atunci lucrările sale din seria El Angel Exterminador.
Noile lucrări, din seria Tavane, prezentate în premieră la AnnArt şi în prezenţa artistului, marchează debutul unei noi serii de explorare reflexivă şi plastică.

…………………………………….

Fikl, cel al cortinelor de roşu neronian şi al candelabrelor opulente pe deasupra taurului negru-violet/violent de energii, îşi opreşte acum privirea ( = interesul consumptiv) spre iridescent aurii tavane masiv decorate. Cu o anume melancolie animistă decadenţă, pictorul nu renunţă la bestiarul solemnizat. E mereu o ancoră a teluricului, a mundanului, poate a sacrificialului de la originea
marilor opere civilizatoare.

Aurelia Mocanu, critic şi istoric de arta

Noul solo show este deschis pentru public, cu intrare liberă, de luni până sâmbătă, între orele 11 – 19, pe o perioadă de cinci săptămâni, în intervalul 13 septembrie – 20 octombrie 2018. Întreg fondul de lucrări este disponibil pentru vânzare prin AnnArt. Expoziţia Tavane va participa la Noaptea Albă a galeriilor, în 5 octombrie.

Leave a reply (we review all comments)