Cum s-a văzut protestul din 10 August din perspectiva participanților și a jurnaliștilor

Dan Perjovschi - Protest 10 August 2018

Dan Perjovschi – 10 August 2018

 

Cum s-a văzut protestul din 10 August din perspectiva participanților și a jurnaliștilor

 

Vineri 10 August, locuitorii Bucureștiului și participanții la protestul anti-corupție, au fost abuzați de jandarmeria română.


HotNews.ro


PressOne
Timelapse al protestului din 10 august, de la orele 16 până către miezul nopţii, după ce Jandarmeria evacuase complet Piaţa Victoriei.

Pe filmuleţ se observă fiecare moment în care jandarmii îi dispersează pe oameni cu gaze lacrimogene, precum şi detaliile operaţiunii de evacuare de la ora 23.10. (Imagine: Mircea Gherase)

 


Recorder
Am fost în Piața Victoriei pe toată durata protestului de ieri și am văzut ceva mai șocant decât lacrimogenele jandarmilor și descinderea violentă a huliganilor din galerii: am văzut furia cetățeanului de rând, căruia i-a ajuns cuțitul la os de atâta frustrare și nu mai vrea să plece din piață nici atunci când e alungat cu gaze și tunuri de apă.

Spre miezul nopții, când Piața Victoriei arăta ca un câmp de război, iar jandarmii i-au izolat pe membrii galeriilor în zona bulevardelor Titulescu și Mihalache, protestatarii pașnici au rămas lângă Muzeul Antipa și spre Piața Română, cerând un singur lucru: vrem să rămânem în fața Guvernului și să protestăm. În semn de răspuns, jandarmii au intrat cu scuturile în ei și i-au lovit cu picioarele.

(Dacă vreți să susțineți Recorder, o puteți face aici: https://recorder.ro/sustine)

 


Passport Productions
<<10 august: Jandarmeria intră în mulțime >>

Aici vedeti cum au intrat jandarmii cu forța în mulțime în Piața Victoriei ieri, 10 august.

Acțiunea a diferit mult de cea mai recentă situație comparabilă, cea din 1 Februarie 2017, când intentia Jandarmeriei de a interveni în forță a fost clar comunicată (prin vorbe nu prin semnale luminoase), iar infiltrații au fost izolați.
Ieri, la protestul la care s-a anunțat diaspora nu a facut nici un efort pentru a ii izola pe cei câțiva violenți, și probabil infiltrați (vom reveni cu un material despre asta). În loc să indepărteze câțiva oameni violenți, Jandarmeria Română a ales să dea undă verde atacurilor asupra celor între 100.000 și 200.000 de protestatari, atacuri cu gaze diverse, flashbangs, bastoane, garduri, tunuri de apa, gloanțe de cauciuc etc, așa cum tratezi inamicul într-un război civil. Peste 500 de persoane, din datele pe care le avem până acum, au fost ranite, iar spitalele au fost aseară pline de protestatari, adulți și copii deopotrivă.

Vom reveni în curând cu mai multe materiale. Între timp, dacă ați filmat sau fotografiat persoane care au provocat violențe în piață, care a fost pretextul Jandarmeriei să acționeze așa cum au facut-o, va rugam să luați legătura cu noi.

 

Vlad Ursulean – Casa Jurnalistului
clasic
#diaspora #muiepsd

 

DOR – Decât o Revistă
Protestele din 10 august: pasageri israelieni smulși din taxi de jandarmi

 


Rezistenta TV 

 

3 minute

Lovitura cu pumnul in cap, pe la spate, de la un mascat!

 

Epoch Times Romania
Mitingul Diasporei: Jandarmii calcă în picioare demonstranți așezați pe caldarâm.

 

Ionut Ghită
Ce fac jandarmii cand nu exista camere de filmat, injura, bat..
Au dat cu bata intr-un om nevinovat.
SHARE, SA VADA SI POPORU IN CE TARA TRAIM !

 


Romel Alexandru Birjoveanu
Uitati-va la acest clip, filmat de mine, la ora 20.30, in timp ce protestam pașnic alaturi de ceilalti. Eram la o distanță mare față de jandarmi. Nimeni nu-i agresa, nu le forta cordonul. Cu toate astea, au aruncat cu grenade lacrimogene in mijlocul mulțimii, rănind câțiva tineri.
De ce? Pentru că carmen dan, poate!

 

Daniel Nicolăină
ATENTIE! LIMBAJ OBSCEN SI COMPORTAMEMT AGRESIV!
Acesti derbedei care poarta uniforme si arme de foc sunt imaginea Ministerului de Interne al Romaniei!
Acesti roboti cu doi neuroni sunt platiti din banii publici sa apere drepturile si libertatile cetatenilor!
Priviti si ascultati cu atentie – JANDARMERIA ROMANA! ✌

 

International perspectives:

 

AJ + – Romanians Stand up Against Corruption
Riot police fire tear gas and spray water cannons at protesters.
Over 450 people wounded.
This is the reality in Romania.

 

DWOpinion: What is happening in Romania is not democracy

BBCRomania protests: Thousands hold fresh rallies after clashes

The New York TimesViolence Erupts as Tens of Thousands Protest Corruption in Romania

Leave a reply (we review all comments)