Festivalul Rocker’s @ Garnic – Caras-Severin

  • by
Festivalul Rocker's @ Garnic - Caras-Severin

Festivalul Rocker's @ Garnic - Caras-Severin

Festivalul Rocker’s @ Garnic – Caras-Severin

27-29 aprilie 2012

Agroturism amplificat

DOUA VORBE DE-NCEPUT

Soc cultural. In sensul bun. Dar totusi, soc cultural. Asta descrie cel mai bine prima senzatie pe care o ai cand ajungi la Garnic. Peisajul e absolut incantator. Dar ai mai vazut peisaje incantatoare, de ce sa nu recunosti. Aerul e, ca intotdeauna, mult mai curat decat in oras. Dar si asta ti s-a mai intamplat. Casele sunt fermecatoare de-a dreptul. Si totusi parca ai mai intalnit si alte case fermecatoare pan-acum. Culorile portului taranilor sunt vii si jucause si seducatoare intr-un fel in care parca n-ai mai vazut. Dar totusi parca ai mai vazut si asta. Ei, cu toate astea, tarani care te intampina in ceheste intr-un sat romanesc, probabil ca n-ai mai vazut. Iar daca ai mai vazut si asta, cu siguranta in satul ala nu gaseai si o scena amplificata de unde rasunau temeinic Zdob si Zdub, Toulouse Lautrec sau Melmac Riders – sarbii care mixeaza apocaliptic (si live, se-ntelege) hituri internationale. Nu e un festival, e o minivacanta cum nici nu-ti inchipuiai ca poate sa existe. Sau pe scurt, agroturism muzical.

GARNIC. SAU ROMANIA CEHEASCA.
Istorie, cultura, locuitori

Garnic e unul dintre satele cehesti din sudul Banatului romanesc, pe vremuri fosta zona de granita a Imperiului Austro-Ungar. Alaturi de satele Sfanta Elena, Ravensca, Eibental, Bigar si Sumita, sunt locul de asezare a 56 de familii de cehi din Boemia care au ajuns aici in 1827, plutind pe Dunare. Nu, n-au plutit asa de capul lor, ci in urma unei hotarari a conducerii imperiului de a-si popula propriile granite.

Comunitatea a reusit, de-a lungul timpului sa-si pastreze foarte bine limba, cultura si obiceiurile din tara de bastina. In sate se vorbeste si acum limba ceha, casele pestrite retin elemente arhitecturale specifice, gospodinele te imbie cu colaci traditionali cehesti iar seara batranii povestesc istorioare din trecuturi indepartate.

Zdob si Zdub (MD)

„Albumul ”Basta Mafia!” va cuprinde 13 piese, 11 dintre care sînt în engleză, iar 2 – în limba de stat. Toate piesele sînt scrise de “ Zdob şi Zdub”. În album nu vor fi coveruri sau piese folclorice. Am încercat să oferim un nou sunet formaţiei, motiv pentru care am şi decis să înregistrăm albumul în Germania, şi nu în Germania. Discul este în limba engleză şi este destinat Europei, însă am decis să facem o versiune specială pentru Moldova şi România, în limba moldovenească”, spune solistul formaţiei, Roman Iagupov. Acesta, de asemenea, a subliniat că artiştii vor prezenta primul single de pe noul album, intitulat „Running”, pentru care recent a fost filmat un videoclip la Barcelona (Spania). Albumul „Basta Mafia” va fi lansat la casa germană „Asphalt Tango”. Turneul „Zdob şi Zdub”, în susţinerea noului album, va începe la finele lunii februarie şi va cuprinde ţările din Estul şi Vestul Europei.

www.zdob-si-zdub.com

Trooper

La inceputul lui 2008 formatia pleaca in turneul national “Trooper 12 ani – Amintiri” In data de 4 august 2008 Trooper au fost alesi pentru a deschide concertul de la Bucuresti al trupei britanice Iron Maiden. În data de 28 noiembrie 2008, Trooper a lansat noul album Rock’n’roll pozitiv. “Discul a fost compus anul acesta și finalizat în ultimele 3 luni printr-o muncă asiduă de studio, care a presupus multe nopți nedormite și o selecție sângeroasă a pieselor și a variantelor acestora. Ajunși la cel de-al patrulea album al carierei, Trooper au pregătit fanilor un material prin care își declară dependența de rock’n’roll și care va fi lansat pe 28 noiembrie printr-un concert special la Clubul Old School Preoteasa din București. ” În Noiembrie 2008 Trooper lanseaza un nou album – Rock’n’Roll Pozitiv. În clasamentele de rock ale anului 2008 Trooper câștigă premiile de cea mai bună formație de rock, cel mai bun album, cea mai bună lansare, cel mai bun concert aniversar. În februarie 2009 Trooper pleacă într-un turneu de promovare pentru noul album. In data de 26 aprilie 2009 Trooper deschide concertul celor de la Nazareth in Romania. In data de 5iulie 2009 Trooper deschide pentru Manowar. In octombrie. Trooper lanseaza prima opera rock de dupa revolutia din 1989. Discul este intitulat Vlad Tepes – Poemele Valahiei. Viata domnitorului Vlad Tepes este povestita pe tot parcursul albumului. Incepand cu luna octombrie Trooper pleaca in turneul de promovare. In luna noiembrie a lui 2010 formatia lanseaza discul “15”, primul album live din istoria formatiei. Trooper sarbatoreste 15 ani de activitate printr-o lansare uriasa. Formatia este votata in topul www.metalhead.ro drept cea mai buna trupa a anului (titlu obtinut si in precedentii 3 ani) castiga locul 1 si la cea mai buna lansare si cel mai bun disc. Pe data de 7 martie 2011, chitaristul Aurelian Dinca, poreclit “Balauru” a fost internat la Spitalul Universitar din București, datorită problemelor de sănatăte, iar pe 9 martie a suferit o intervenție chirurgicală la coloana cervicală. Pentru a-l ajuta sa treacă mai ușor peste momentele grele din spital, membrii trupei au postat pe site numărul de telefon al ‘Balaurului’, pentru ca fanii să îi trimită mesaje de încurajare. Ulterior, chitaristul le-a mulțumit celor care au fost alături de el și i-au trimis mesaje de încurajare. Operația a avut succes, iar Trooper va susține un concert ‘unplugged’ pe 6 mai, urmând ca banii strânși sa acopere costurile intervenției. In data de 9 iunie Trooper au deschis concertul celor de la Scorpions iar in data de 3 iulie concertul Judas Priest si Whitesnake. In acest timp, formatia lucreaza la un nou album de studio.

http://www.trooper.ro

Toulouse Lautrec (RO)

Proaspeti eroi ai scenei de indie rock si alternative, cu hituri radiofonice ca Te spun, Apartman sau Domino, Les Toulouse calaresc valul cu albumul Heroes scos la A&A Records.

Este seară. Răpăitul ploii se aude pe burlanele caselor din Toulouse, pe caroseria mașinilor din Chicago și pe acoperișul de tablă al caselor din Ploieștiul anilor ’30. Străzi pustii și din când în când un cuplu la adăpostul unei umbrele își face loc printre bălți spre o ușă verde scorojită și acoperită de postere.Ea pășind pe pantofi roșii cu toc, el în pantofi de lac, parpalac negru și părul dat pe spate. La deschiderea ușii un val de fum de țigară, parfum și miros de băutură iese în stradă. Ușa se închide. Lasă hainele la garderobă și își fac loc spre scenă ciocnind un pahar de șampanie. Din față se aude: “Bonsoir, Nous Somme les Toulouse Lautrec, soyez les bienvenues!”… se aruncă în mulțime și uită de tot.

http://www.toulouselautrec.ro

Grimus

Grimus debutează în Anglia! 21.06.2010 Colaborarea dintre Grimus şi Adam Whittaker continuă! Eden Music şi Believe Digital vor lansa noul nostru single, “Started”, pe 9 August 2010, în Europa şi Marea Britanie. Lansarea va fi susţinută de o serie de concerte în Londra şi Reading, în perioada 7-10 August, cu sprijinul Institutului Cultural Roman din Londra. Piesa a fost înregistrată în România, mixată în Anglia şi masterizată în SUA.

http://www.grimus.ro

Robin and The Backstabbers

Paul Simon vanator de recompense. Talk Talk cazand pe scari. Bruce Springsteen razand in somn. James Hetfield vorbind in soapta ca sa nu se trezeasca ala micu. Propria voce, auzind-o inregistrata pentru prima data. Tocuri inalte pe asfalt, in curtea scolii pe care ai terminat-o de mult. Abraham Lincoln tragandu-i clopotele lui Naomi Watts // In orice caz, cu cat esti mai departe de garderoba, cu atat suna mai bine.

http://www.myspace.com/robinandthebackstabbers

Altar

La începutul anului 2006 Altar lansează cel de-al patrulea album, „Atitudine”. În premieră, versurile sunt în limba română, mesajul fiind protestatar, pe alocuri ironic la adresa regulilor impuse care încearcă să îngrădească dreptul oamenilor de a fi cu adevărat liberi. Altar păstrează linia care a făcut ca trupa să se bucure de popularitate de-a lungul timpului: agresivitate, energie, atitudine. Cu acest album Altar face un pas înainte în muzica din România combinând genul hardcore cu elemente drum’n bass, electro, nu-school break beat, ragga, punk și industrial. Lansarea este susținută de un mini-turneu de cluburi în 15 orașe din țară, de participarea la Hardcore Fest-București, unde a împărțit scena cu Sick Of IT All și de videoclipul filmat la piesa „Născut învingător”; personajul pricipal este campionul K1 Ionuț Iftimoaie, care a considerat că piesa îi vine ca o mănușă, ca atare devenind și soundtrack-ul pe care acesta își face intrarea în galele K1; atât trupa cât și luptătorul au fost extrem de încântați de această colaborare. La împlinirea a 15 ani de la înființare, Altar este nominalizată pentru „cel mai bun rock” la Premiile MTV 2006 și este invitată să susțină un „stage act” în cadrul galei de premiere. În vara acestui an, Altar va fi prezentă pe scena celor mai importante evenimente naționale: Artmania Fest, Peninsula, Rock la Mureș, Fânfest, Stufstock unde va cânta alături de trupe legendare din întreaga arie a rock-ului: The Exploited, Moby Dick, Him, Amorphis, Tankcsapda. Totodata, după 10 ani, trupa este invitată din nou să susțină un recital în Ungaria, în cadrul festivalului Sziget-Budapesta.

www.altar.ro

Melmac Riders

Textele sunt de prisos… mai ales ca ar fi in sarba.

http://www.myspace.com/melmacriders

Popasapka

Popa Sapka a luat fiinta in Timisoara, in anul 2009, si a devenit in scurt timp preferata tuturor petrecerilor din oras, piesele lor pline de energie ridicand de fiecare data publicul in picioare. Stilul muzical eclectic – cu influente ska, reggae, punk, rock, alternative, hardcore, gipsy si folk, si versurile pline de simboluri ce combina limbile engleza, romana, rusa si gagauza le-au adus o multime de fani si concerte, si nu doar in Romania, ci si prin restul Europei.

http://www.myspace.com/popasapka

Truda

Trupa ia fiinta in decembrie 2006 la initiativa lui Fotzey, pe atunci chitarist al formatiei CASH. Alaturi de Don Benassi si Nunu s-au conturat primele piese: \”Idiot\”, \”Te nasti, trudesti si mori\”, \”Purcica mea\” \”Vreau doar sa i-o trag\” etc. In aprilie 2007 Dan Sferle (aka Ghiavolu) se alatura trupei in postura de vocalist. Formula fiind completa apar si primele concerte, la: Cluj, Bistrita, Timisoara, Bucuresti etc. Dupa inregistrarea primului EP, care se numeste \”Purcica mea\”, Ghiavolu se retrage din trupa si este inlocuit de Stancu Sebastian. Cam asa este… Formatia inregistreaza si primul album full-lenght intitulat \”Taraf Nation\”. Formula in momentul inregistrarilor era: Fotzey (chitara), Sebi (voce), Piciu (chitara), Don Benassi (bas) si Ricco Kave (tobe). Dupa o serie de 60 de concerte in toata tara, printre care Premiul cel mare la festivalul \”Aici Severin\” si un concert sustinut in deschidere la Soulfly, Don Benassi se retrage din trupa , acesta fiind inlocuit de Piciu, la bas. In vara anului 2009 Piciu este inlocuit la bas de Canibalu, acesta activand in trupa doar 6 luni, plecand odata cu vocalistul Stancu Sebastian in ianuarie 2010. Trupa realmente renaste ca integritate, cat si psihic, in momentul in care Fotzey preia postul de vocal iar la bas si chitara vin Johann Hentz si Syca-n Destroy. In aceasta formula trupa lanseaza noul album intitulat Agro-Cultura, cazand ulterior de comun acord cu Syca-n Destroy ca aceasta colaborare sa inceteze, pentru ca Syca sa se poata ocupa de formatia lui de suflet She-Wolf. Locul lui este luat de Sfantu\’ Francisc \”Mr. Proper\” cu care Fotzey si Ricco au mai cantat in formatia \”Bonebreakers\”.

http://truda.ro/

Tags:

Leave a reply (we review all comments)