Proiectie “Furia” @ cineclubul “Luni de Film”

  • by

Radu Muntean, Dragoş Bucur şi Andi Vasluianu prezintă Furia la cineclubul Luni de Film
Luni, 7 martie, de la ora 19:00, cineclubul Luni de film de la Noul Cinematograf al Regizorului Român (NCRR) prezintă Furia (2002), lungmetrajul de debut al regizorului Radu Muntean. Invitaţii speciali ai serii vor fi actorii Dragoş Bucur şi Andi Vasluianu, alături de regizorul filmului, care vor veni să prezinte unul dintre cele mai energice şi ritmate filme ale generaţiei care a „supravieţuit” perioadei confuze şi pline de căutări de la începutul anilor 2000.
Un film-adrenalină cu accente de umor negru, o ironie la adresa unei societăţi care se conduce după mari nimicuri şi în care viaţa este doar o monedă de schimb.
„Radu Muntean şi co-scenariştii săi, Ileana Constantin şi Mircea Stăiculescu, sunt, la rîndul lor, plini de energie şi lipsiţi de inhibiţii: acceptă să folosească şi piesele cele mai ruginite (regula care spune că prietenul cel mai bun al eroului trebuie să moară, regula care spune că eroul şi eroina trebuie să alerge la un moment dat în faţa unui camion, care încearcă să-i strivească), totul pentru ca viteza să nu scadă, motorul să nu se oprească.” Andrei Gorzo
Într-un oraş al manelelor, al drogurilor şi al curselor infernale de maşini, nu supravieţuieşti decât dacă ştii să plăteşti, uneori chiar cu viaţa altora. Doi prieteni, Luca (Dragoş Bucur) şi Felie (Andi Vasluianu) intră în circuitul curselor ilegale de maşini, împrumutând bani de la un tartor local, pe numele său Gabonu, cunoscut şi ca prieten/protector al cunoscutului manelist Adrian Copilu´ Minune. Problemele apar atunci când Luca îndrăzneşte să câştige o cursă pe care trebuia s-o piardă, provocându-i ceva pagube la bursa de pariuri mafiotului Gabonu. Cei doi primesc un termen de o zi şi-o noapte să-şi achite datoriile. Mona (Dorina Chiriac) este tânăra pe care Luca o antrenează în această cursă nebună după bani.

„Din punctul meu de vedere, cea mai mare reuşită a filmului ţine de naturaleţea cu care elementele unui gen, pe care alţii îl cultivă de multă vreme, au fost altoite pe sol românesc: eroul e un şmecheraş de-al nostru, mafioţii, cu palatele şi chefurile şi prinţişorii lor moştenitori, sînt ai noştri şi să ne fie de bine, Adrian n-o mai fi Copil, dar e o Minune naţională (şi un personaj important în film), iar băiatul de cartier pe care Dragoş Bucur îl întîlneşte la un moment dat în goana sa e “cîine pînă la moarte” – asta dacă nu cumva el ţine de fapt cu Steaua. Oricum, şi el e al nostru.” Andrei Gorzo

Cineclubul Luni de film este organizat, începând din noiembrie 2010, de către Asociaţia Culturală Macondo, cu sprijinul Arhivei Naţionale de Filme, al Centrului Naţional al Cinematografiei şi al Muzeului Ţăranului Român.

Preţul unui bilet întreg la cineclub este de 10 lei, iar al unui bilet redus, pentru studenţii până în 25 de ani, de 7 lei.

Pentru mai multe informaţii, accesaţi www.ncrr.ro sau, pe Facebook, pagina Noul Cinematograf al Regizorului Român şi pagina cineclubului Luni de film.

Tags:

Leave a reply (we review all comments)