Pe 18 septembrie două proiecte se întâlnesc, rezonează și creează o acumulare de informații afective, senzoriale, motrice și relaționale.
Prima parte găzduiește atelierele Sensuum-lab. Fiecare participant este invitat să redescopere posibilități noi de a dansa, dar și simțirea, mânuirea obiectelor și făurirea primelor acțiuni care clădesc mai târziu comportamente.
Partea a doua, presupune în cadrul formatului Ce ne (mai) mișcă, o discuție între Mădălina Dan și echipa [M]others. O echipă transdisciplinară de șapte artiste mame, plus o artistă fiică, vor performa împreună cu Mădălina.
𝐏𝐑𝐈𝐌𝐀 𝐏𝐀𝐑𝐓𝐄: 𝐒𝐄𝐍𝐒𝐔𝐔𝐌-𝐋𝐀𝐁
SIMȚUL MIȘCĂRII: ora 11:00-11:50 Atelier de mișcare intergenerațional condus de Valentina De Piante. Mamele și tații, copii și bunicii, de la 2 ani la 80 de ani, pot redescoperi mișcarea vie, mișcarea spontană și mișcarea ritmată . Își vor împrumuta un corp la alegere, de placere, de joacă, de extaz sau de putere. Cei care nu vor să participe motor, au posibilitatea de a sta pe gradene, ca observatori.
SIMȚUL TACTIL: ora 12:00-13:00
În continuare, propunem două ateliere simultane: unul de atingere ( în foaier) și unul de manualitate (afară). În foaier: Touching Matter, atelier tactil condus de Mădălina Dan.
În curte: atelier de lucrat lutul pentru copii și adulți, condus de Oana Băluța
SIMȚUL GUSTATIV ȘI OLFACTIV: 13:00-14:00
Toata lumea va gusta mâncărurile pregătite de către întreaga echipă [m]others și grandmothers, moment coordonat de Loredana Larionescu și Diana Spiridon. La început Valentina va conduce un food meditation.
Înscrierile pentru ateliere se fac aici https://tinyurl.com/353tmb4z
𝐏𝐀𝐑𝐓𝐄𝐀 𝐀 𝐃𝐎𝐔𝐀: 𝐂𝐄 𝐍𝐄 (𝐌𝐀𝐈) 𝐌𝐈Ș𝐂Ă 𝟏𝟒:𝟎𝟎-𝟏𝟔:𝟎𝟎
Mădălina Dan, în cadrul formatului Ce ne (mai)mișcă, invită artistele din proiectul [M]others. Simultan, în foaier, se va oferi un spațiu de culcare pentru odihnirea celor mici. În Sala Mare, după un moment de discuții conduse de către Mădălina, va urma partea performativă pregătită de întreaga echipa [M]others.
Prezentare performativă work-in-progress în urma rezidențelor [M]others
Mamele performează corpurile împrumutate de la alții. Performează și fiicele, care prea devreme au devenit mamele celorlalți.
[M]others, mamele celorlalți, sunt conștiente că ceea ce fac le va transforma de la un capăt la altul în propria lor ființp, în gânduri, emoții și fapte; în propria lor piele; în centrul inimii lor, în curajul de a se dărui în totalitate.
În sinceritatea totală, ca un vârtej de energie cosmică, ele redau forța ritualului vieții și al morții. Se arată dincolo de convenții, de frici și de aparențe, de roluri cuminți sugrumate de autoritate. Dau drumul la ceea ce nu se poate vedea, nici auzi, fără a stârni judecăți de valoare, de dezaprobare, de nebunie. Acționând cu libertatea și curiozitatea unor copii neatinși de prejudecăți, dau mai multă forță sufletelor.
[M]others este un act contemplativ-transgresiv dedicat tuturor părților din noi care au fost inhibate la acțiune și obligate la tăcere. Mamele sunt o comunitate în afara timpului: ele- prezentul- sunt conectate cu bunicile- trecutul și cu copiii lor- viitorul.
Prezentarea performativă invită toate persoanele prezente la un moment participativ.
[M]others este un proiect Indie Box, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național
Găzduit de: AREAL – spațiu pentru dezvoltare coregrafică
Sprijinit de: ARCUB, Arte Cultură București
Sponsori: Popasul Pescarilor
—
Curatoriat de: Mădălina Dan, Valentina De Piante
Cu: Alexandra Bălașoiu, inițiatoare a proiectului [m]others, alături de Oana Băluța, Mădălina Dan, Valentina De Piante, Loredana Lărionescu, Silvia Niculae, Diana Spiridon și Teodora Moroșanu
Centrul Național al Dansului București (CNDB) este vara aceasta un spațiu de întâlnire în care diferențele de vârstă, statut social, pregătire, cunoștințe și experiență sunt suspendate, iar dansul devine liantul care își propune să aducă laolaltă oameni foarte diferiți. „Dansuri de curte” este un proiect în care curtea din Bd. Mărășești 80-82 este amenajată pentru a găzdui peste 40 de artiști care îți propun evenimente din zona dansului contemporan și a performance-ului, muzică live, arte vizuale și poezie.
„Dansuri de curte” este un proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN). Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele programului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.