Expoziția #ContemporaryLifeStyle a fost vernisată la J’ai Bistrot în prezența unui public atras de lucrările smart și din categoria affordable art create de Andreea Toma, și curatoriate de Mihaela Ion. Vernisajul a avut toate detaliile care să îl transforme într-un spațiu al consumului de artă contemporană: artista și curatoarea au fost prezente și au povestit cu publicul despre lucrări, fondul muzical a fost asigurat de Handpan România, iar Serve a oferit un pahar de vin.
Lucrările se află în zona de playground a J’ai Bistrot, și pot să fie vizitate pe tot parcursului programului zilnic al spațiului.
Mihaela Ion, curatoarea proiectului, menționează “Lucrările realizate de Andreea Toma sunt din categoria de affordable art care în timp vor deveni mult mai valoroase. Mesajele transmise de personajale sale se încadrează statusului social actual, și anume lipsa de comunicare între generații este de multe ori greu de surmontat. Andreea preia stereotipuri din contemporan și le atașează unor personaje în vârstă, dar dornice de noul tehnologic.”
Personajele reprezentate de Andreea sunt reinterpretări contemporane ale unor persoane pe care le cunoaște, cu care a copilărit, și la care se duce în vacanțe.
Mihaela Ion adaugă “Ceea ce este interesant la personajele redate de Andreea este că sunt mereu pe un fundal negru, și cu tușe rapide de alb, și de roșu sau verde redă situații insolite. Vedem o doamnă cu maramă care și-a mărit buzele, un domn în vârstă care se dă pe o trotinetă verde”.
Expoziția are intrarea liberă și poate să fie vizitată până pe 7 octombrie 2019.
Expoziția a venit și cu lansarea brandului ATOMA, unde se găsesc tricouri pictate de Andreea Toma cu personajele din proiectul #ContemporaryLifeStyle. Fiecare tricou este unicat, pictat manual de către artistă și este disponibil exclusiv pe bază de comandă. Artista alege ca lucrările sale să fie accesibile publicului, prin tricourile în serie limitată din cadrul brandului ATOMA.ro.
Mihaela Ion este manager cultural și curator cu o experiență de peste 12 ani în domeniul industriilor creative și culturale internaționale. A activat în diferite galerii de artă din București, iar din 2016 și-a început activitatea curatorială.
Andreea Toma este artist vizual și grafician, absolventă a Universității Naționale de Arte din București. A avut mai multe participari la expoziții personale și de grup, evenimente de artă și festivaluri și este membru fondator al galeriei Celula de Artă, un spațiu neconvențional de expunere și promovare a artei contemporane.
Poze Cosmin Alexandru Crețu