Agricultura buna = hrana buna

  • by

Re-generation ne cheama sambata 8 septembrie de la 17:00 la Groove ON sa mai gustam o leguma adevarata.

Facebook event.

Hrana bună şi sănătoasă. Ne-o dorim cu toţii în farfuriile noastre, însă devine din ce în ce mai greu să o găsim pe rafturile pieţelor şi magazinelor din oraşul nostru. Suntem tot mai mult copleşiţi de alimente fără gust, de soiuri de legume şi fructe identice, prea multe importate din zone îndepărtate ale lumii şi bazate pe o agricultură industrializată, plină de îngrăşăminte chimice şi pesticide nocive, neglijând astfel bunăstarea noastră, a animalelor şi mediului înconjurător.

Cu toţii vrem să simţim gustul adevărat al hranei şi, mai ales, să ne fie la îndemână de procurat în continuare, chiar şi peste ani. In această toamnă, viitorul agriculturii şi al hranei noastre este disputat în Parlamentul European care va stabili reforma agriculturii europene pentru următorii 7 ani.

RE.GENERATION VĂ INVITĂ SÂMBĂTĂ, 8 SEPTEMBRIE, DE LA ORA 17.00, LA GROOVE ON, SĂ CELEBRĂM HRANA SĂNĂTOASĂ ŞI SĂ DEGUSTĂM ÎMPREUNĂ PRODUSE LA DE LA MICI FAMILII DE PRODUCĂTORI LOCALI.

Degustarea va fi urmată de o petiţie fotografică, unde vă încurajăm să adresaţi mesajul vostru legat de hrană şi agricultură sustenabilă membrilor Guvernului şi al Parlamentului European şi să vă fotografiaţi cu el. Cu sprijinul nostru, micii producători români îşi pot susţine ferm şi mai puternic solicitările în faţa autorităţilor. Mai mult, drepturile noastre de consumator ar putea să nu mai fie neglijate de această dată.

Toate mesajele voastre fotografice vor însoţi marşul Good Food al ţăranilor şi activiştilor din întreaga Europă până la Bruxelles şi vor fi înmânate celor care votează pentru viitorul agriculturii şi a hranei.

Sute de oameni şi-au transmis propriile mesaje până în acest moment. Vizualizează mesajele foto aici: http://www.goodfoodmarch.eu/photo-action.html

In acest an, cu reforma Politicii Agricole Comune (PAC) putem revendica politici care să ne asigure alimente şi o agricultură cinstită şi de calitate, aşa cum avem dreptul.

In septembrie, Parlamentul European şi guvernele naţionale vor vota o nouă formă a Politicii Agricole Comune pentru următorii 7 ani care ar putea avea consecinţe semnificative asupra celor peste 4 milioane de mici agricultori ai României, şi nu numai.

În ultimii 50 ani, taxele noastre au fost folosite pentru a susţine producţia de alimente industriale. Acest model agricol ameninţă existenţa fermierilor din Sudul şi Nordul global, ducând pe de-o parte la nesiguranţă alimentară, iar pe de alta la risipirea a munţi întregi de alimente. Mediul este tot mai puternic degradat prin utilizarea excesivă a fertilizatorilor chimici, pesticide agresive şi combustibili fosili. Fermele industriale depind de furajele de soia importate, contribuind astfel la distrugerea pădurilor tropicale şi a comunităţilor rurale. Nu în ultimul rând, bunăstarea animalelor este desconsiderată total, schimbările climatice se agravează, iar abandonul masiv al regiunilor rurale este provocat şi întâlnit tot mai des.

Oriunde eşti, oricine eşti, contribuie la schimbarea de care ai vrea să ai parte. Incepe prin a îţi susţine dreptul la hrană şi agricultură sănătoasă.

Evenimentul va avea loc la Groove On, str. Liveni nr. 4, începând cu orele 17.00.

Dacă vrei să cunoşti mai multe informaţii despre Politica Agricolă Comună sau despre Marşul pentru Hrană Bună, intră pe http://www.goodfoodmarch.eu/.

Tags:

Leave a reply (we review all comments)