Les Weekends Film Menu – weekend 2

  • by
Les Weekends Film Menu - weekend 2

Les Weekends Film Menu - weekend 2

Les Weekends Film Menu la Cinema Elvira Popescu din Bucureşti
Weekend 2 (19-21 noiembrie 2010)

Film Menu şi Institutul Francez din Bucureşti reiau seria de proiecţii „Les Weekends Film Menu” la Cinema Elvira Popescu. Debutând în februarie 2010, evenimentul a adus până în prezent în atenţia cinefililor din capitală aproximativ 40 de lungmetraje vechi şi noi, toate alese cu mare atenţie.
În următoarele săptămâni, înaintea vacanţei de iarnă, vor fi proiectate la Cinema Elvira Popescu în cadrul „Les Weekends Film Menu” aproximativ 20 de filme, unele dintre ele în premieră naţională. Toate filmele vor fi subtitrate în limbile engleză sau română.

Program Les Weekends Film Menu 19-21 noiembrie 2010
Vineri 19 noiembrie ora 18:
Le fantôme d’Henri Langlois (Fantoma lui Henri Langlois), Franţa 2004, subtitrări engleză, 210 minute, regia Jacques Richard
Documentarul reconstituie personalitatea lui Henri Langlois, fondatorul Cinematecii Franceze şi unul din părinţii „Nouvelle Vague”-lui, apelând la imagini de arhivă, dar şi la interviuri din prezent cu supravieţuitorii epocii.
Sâmbătă 20 noiembrie ora 15:
Loin du Vietnam (Departe de Vietnam), Franţa 1967, subtitrări engleză, 115 minute
regia Joris Ivens, William Klein, Chris Marker, Alain Resnais, Jean-Luc Godard, Claude Lelouch
Neputând lupta activ pe frontul din Vietnam, o parte din cei mai importanţi cineaşti „Nouvelle Vague” realizează un film de la distanţă, oferindu-şi astfel sprijinul cauzei poporului vietnamez.
Duminică 21 noiembrie
ora 15.30: Bakjwi (Sete), Coreea de Sud 2009, subtitrări română, 133 minute, regia Park Chan-wook, cu Song Kang-ho, Kim Ok-bin
Devotat bisericii şi iubit de comunitate, un preot dintr-un orăşel se oferă voluntar în cadrul unui experiment medical. Acesta eşuează, iar rezultatul e transformarea preotului într-un vampir. Schimbările fizice şi psihologice conduc la o aventură cu soţia unui prieten din copilărie, nefericită şi obosită de viaţa ei de zi cu zi.
ora 18:00 Les Statues meurent aussi (Şi statuile mor), Franţa 1953, subtitrări engleză, 30 minute, regia Chris Marker
Scurt documentar despre noua modă a măştilor africane a anilor ’50.
La Jetée (Peronul), Franţa 1962, subtitrări engleză, 28 minute, regia Chris Marker
În viitor, ultimul supravieţuitor uman e supus la un test de către cercetători, cu scopul de a reconstitui, cu ajutorul memoriei acestuia, planeta distrusă. Mintea bărbatului nu e capabilă însă să se îndepărteze de propriile trăiri din trecut. „La Jetée” e celebru deoarece a fost realizat aproape în totalitate din alăturarea unor fotografii. În anul 1995, regizorul Terry Gilliam a realizat „Twelve Monkeys” (Armata celor 12 maimuţe”), un re-make al filmului lui Chris Marker.
La Solitude du chanteur de fond (Singurătatea cântăreţului de cursă lungă), subtitrări engleză, 57 minute, regia Chris Marker
Documentarul lui Marker îl urmăreşte pe celebrul cântăreţ şi actor Yves Montand în timpul turneului să din America de Sud.
ora 20.30 : Sans toit ni loi (Fără acoperiş şi lege), Franţa 1985, subtitrări engleză, 105 minute, regia Agnès Varda, cu Sandrine Bonnaire
Mona, o vagaboandă, este găsită într-un şanţ îngheţată şi moartă. Ce s-a întâmplat cu ea? Filmul a câştigat în 1985 premiul „Leul de Aur” la Festivalul de Film de la Veneţia.
Despre FILM MENU

FILM MENU este o revistă de cinema iniţiată şi sprijinită de Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din Bucureşti şi realizată de studenţi ai Facultăţii de Film din cadrul Universităţii. Apare o dată la două luni, începând cu iunie 2009.

Revista îşi doreşte să funcţioneze ca o pepinieră a viitorilor specialişti în cinema din ţara noastră. De asemenea, se implică în realizarea unor evenimente cinematografice, printre care se numără organizarea unui Cineclub în cadrul Cinematecii Union în fiecare seară de miercuri a săptămânii şi a proiecţiilor „Les Weekends Film Menu”, în colaborare cu Institutul Francez din Bucureşti.

Revista e distribuită gratuit în cadrul proiecţiilor proprii şi a altor festivaluri de profil din ţară şi poate fi descărcată gratuit în format pdf pe blogul filmmenu.wordpress.com

Tags:

Leave a reply (we review all comments)