sticla

Noaptea Caselor @ Grădina Sticlarilor

Gradina sticlarilor @Noaptea Caselor

Noaptea Caselor @ Grădina Sticlarilor
26 Septembrie, 17:00

Sâmbătă, 26 septembrie, începând cu ora 17, Grădina Sticlarilor, de pe strada Vasile Lascăr nr.36, vă aşteaptă cu un altfel de program, în cadrul Nopţii Caselor: Atelier de suflare a sticlei, Video Mapping, Expoziţii, Proiecţii şi alte activităţi socio-culturale.

Grădina Sticlarilor este o gură de aer proaspăt, în inima Bucureştiului. Casa, ascunsă idilic sub bolte de viţă de vie şi straturi de regina-nopţii şi-a deschis porţile in 2008, găzduind, la început, ateliere de pictură, sculptură, ceramică sau design de produs. Treptat, Grădina s-a transformat într-un spaţiu expoziţional în care se întâlnesc făuritorii şi devoratorii de frumos, cu scopul de a reintegra artele şi meseriile care se pierd odată cu evoluţia tehnologică, într-o simbioză perfectă între mijloacele de azi şi tehnicile de altă dată. Sub egida Recycle/Reuse/Repurpose, Grădina e împotriva consumerismului şi a curentului de mass production.

În acest context artistic s-a conturat şi o şezătoare zilnică, cu iz de ceainărie, construită din istoria locului şi a obiectelor adăpostite, uitate sau donate.

” Când pășești în grădină, așteaptă-te la o armonizare a trupului și a minții prin sinergia celor cinci simțuri și fii pregătit să fi surprins de un areal extins de activități reacreative și culturale: ateliere artistice, workshopuri practice, jam session-uri live, performance-uri de dans, improvizație sau teatru, proiecții de film, dezbateri artistice sau gathering-uri sociale.”

PROGRAMRead More »Noaptea Caselor @ Grădina Sticlarilor

Foto: Grădina Sticlarilor

Grădina Sticlarilor

E uşor să te pierzi pe Vasile Lascăr. Nu pentru că ar fi o stradă deosebit de obscură sau de întortocheată, ci pentru că e imposibil să nu fii captivat de eleganţa prăfuită a caselor vechi înghesuite de-a lungul ei şi să nu uiţi ce anume căutai acolo. Din fericire, sâmbăta trecută, când am ajuns la numărul 36, m-au trezit din visare chiotele de veselie ale copiilor care se jucau şi se fugăreau în grădină. M-am întors la realitate doar pentru scurt timp, pentru că imediat am păşit în Grădina Sticlarilor.

Primii paşi

Flori de sticlă

Prin grădinăRead More »Foto: Grădina Sticlarilor

Grădina Sticlarilor @ str. Vasile Lascăr nr. 36

Grădina Sticlarilor

Grădina Sticlarilor @ str. Vasile Lascăr nr. 36
11 Iulie, 16:00

Daca sunteti curiosi cum se prelucreaza sticla si aveti curajul sa incercati cu mainile voastre sau vreti sa va bucurati de expozitia de lucrari a mai multor artisti in sticla, va asteptam sambata, 11 iulie, de la ora 16, pe strada Vasile Lascar nr 36, la “Gradina Sticlarilor”.

Va asteptam intr-o gradina salbatica din centrul Bucurestiului, cu demonstratii de arta sticlei, sa bem un ceai si sa ne bucuram de soare. Vom face cunostita cu sticla, ii vom testa limitele si posibilitatile si ne vom deprinde cu tehnicile de baza in modelarea sticlei.

“Sticla este un material fascinant, aproape viu, care in spatele aparentei sale rigide si casante, ascunde o natura fluida, sensibila si maleabila. Desi este foarte putin cunoscuta sau promovata, ea este una dintre cele mai dinamice tehnici de manipulare a formei. ”

Vom organiza doua ateliere, de suflare si de gravare a sticlei si expozitia “Arta sticlei”.Read More »Grădina Sticlarilor @ str. Vasile Lascăr nr. 36