noaptea alba a galeriilor

DEMO @ A5

DEMO @ A5

DEMO @ A5
24 Aprilie, 19:00 – 04:00
Artist: Marwan Anbaky

Eveniment special NAG#9
http://noapteagaleriilor.ro/2015/ro/Bucuresti/
http://noapteagaleriilor.ro/2015/ro/Bucuresti/spatii-alternative/nag-a5-319/

“Demo” este un instrument digital, conceput pentru a ușura procesul de producții în projection mapping, reprezentând o etapă a proiectului meu de absolvire. M-am gândit la diferite moduri de prezentare a uneltei, iar cum recent mi-am dedicat timpul liber jocului cu simboluri ^ _ ^ . Astfel, m-am hotărât să creez o aplicație prototip care să combine imagini inspirate din simbolistică cu instrumentul pe care îl dezvolt momentan.
Salve,
Marwanescu Marwan
—————————————————————————-
Fă un singur lucru cate o dată;
Cunoaşte problema;
Învață să asculți;
Învață să intrebi;
Fă diferența dinte sens și non sens;
Acceptă schimbarea ca inevitabil;
Acceptă-ți greşelile;
Spune-o simplu;
Fii calm;
Zâmbeşte.

Read More »DEMO @ A5

BUCUREȘTIUL SĂLBATIC / WILD BUCHAREST @ Hanul Gabroveni

BUCUREȘTIUL SĂLBATIC / WILD BUCHAREST @ Hanul Gabroveni

BUCUREȘTIUL SĂLBATIC / WILD BUCHAREST @ Hanul Gabroveni
24-30 Aprilie

[scroll for EN]
Un proiect fotografic de Cristian Vasile

Eveniment special NAG#9

Știți cu câte specii de animale sălbatice împărțim zilnic Bucureștiul?

Fotograful Cristian Vasile s-a hotărât să afle răspunsul la această întrebare în cadrul proiectului Bucureștiul Sălbatic, introducând locuitorii orașului în lumea nevăzută a animalelor sălbatice din capitală. Nevăstuica, ciuf de pădure, șorecar, vânturel roșu, corcodel, cojoaică și alte multe vietăți le puteți vedea în București, dacă vă opriți câteva secunde și sunteți atenți la vietățile ce ne înconjoară.Read More »BUCUREȘTIUL SĂLBATIC / WILD BUCHAREST @ Hanul Gabroveni

WASTELAND EMPIRE @ Sala Dalles

WASTELAND EMPIRE @ Sala Dalles

WASTELAND EMPIRE @ Sala Dalles
24 Aprilie, 19:00 – 04:00

WASTELAND EMPIRE
Artist: Vlad Olariu

Vernisaj: Vineri 24 Aprilie 2015, 19h00

Eveniment special NAG#9
http://noapteagaleriilor.ro/2015/ro/Bucuresti/
http://noapteagaleriilor.ro/2015/ro/Bucuresti/galerii/sala-dalles-mnac-296/

Wasteland Empire marchează revenirea Sălii Dalles – MNAC în circuitul expozițional urban, prin organizarea de proiecte speciale în spațiul cu vitrine (fost spațiu Librăria NOI).

Eroii au decăzut și monumentele au rămas fără miza. Efortul necesar ultilizării materialelor nobile ar fi irosit pe aceste personaje lipsite de semnificație. De-monumentalizarea este subliniată prin folosirea prefabricatelor, iar mascarea acestora în piatră e un ultim accent al caricaturizării unor iluștri necunoscuți, alături de gesturile grandioase în care aceștia au rămas fixați.
Căderea de pe piedestal este dusă la un alt nivel de faptul că instalația cuprinde lucrări neterminate care nu și-au atins (până acum) un scop final. Puse deoparte de către artist s-au conglomerat într-un morman lipsit de importanță reală, dar cu aspect prestigios și greu de ocolit, acesta fiind singurul moment de glorie pe care-l vor trăi. Faptul că artistul își arhivează experimentele rezultate din procesul creației, alături de reușite, este făcut acum vizibil, aparențele eșecuri, transformându-se într-un monument al rebuturilor.
Elemete ale arhitecturii civice, menite să ascunda cât mai eficient dejecțiile care ne înconjoară într-un mod incomod și susținute ca semn al civilizației sunt aduse în discuție prin prezența latrinelor. Acestea marchează un nou discurs anti-eroic și anti-monumental ce sugerează egalitatea socială, nefiind privite doar ca obiectele estetice ale paradigmei moderniste.
Umorul cinic este singurul care contracarează aparentul kitsch.

Read More »WASTELAND EMPIRE @ Sala Dalles

MACRAMEU @ Muzeul George Enescu

MACRAMEU @ Muzeul George Enescu

MACRAMEU @ Muzeul George Enescu
24 Aprilie, 19:00 – 04:00

MACRAMEU
Artist: Daiana Savopol

Eveniment special NAG#9
http://noapteagaleriilor.ro/2015/ro/Bucuresti/
http://noapteagaleriilor.ro/2015/ro/Bucuresti/spatii-alternative/art-on-display-muzeul-naional-george-enescu-297/

Lucrătura de mână a Daianei Savopol va îmbrăca tandru gardul monument istoric al unuia dintre cele mai faimoase palate ale Bucureștilor, Palatul Nababului. Renumit pentru fastul și opulența sa, acest monument impozant a rămas înghețat în timp ca prin minune, în încăperile sale acum insuficient luminate, putând contempla broderii de stucatură nemaîntâlnite. Intervenția in situ a Daianei Savopol intervine în acest caz cu o tandrețe care “de regulă” îmblânzește în viața domestică toate obiectele din casa. Macrameul de frigider, televizor, telefon, canapele, fotolii, măsuțe etc. intervine în spațiul casei ca un adjuvant la austeritatea noului design industrial, dar și ca un adaos de valoare estetico-decorativă.

Trandafirii unui macrameu gigant vor reda viața temporar unui monument. Este un gest care depășește conceptul deja aplicat al “împachetărilor” macrodimensionate, este o întoarcere nostalgică în timp în fața unui palat din Calea Victoriei.

Daiana Savopol (1962) este în prezent studentă în anul II la Clasa Lector Alexandru Rădvan, Secția Pictură a Universității de Arte din București. Daiana face parte din grupul oamenilor care au curajul să facă 180 de grade în viața lor punând punct unei formații profesionale cu profil real (liceu – Matematica-Fizica nr 3, Facultatea de Instalații pentru Construcții) și plonjând într-un domeniu total scăpat de sub control ca cel al artelor. Unul dintre detaliile care ne-au motivat pentru a îi propune proiectul Daianei spre a fi prezentat în cadrul acestui eveniment este de fapt o țară a sistemului dedicat exclusiv tinerilor artiști emergenți. Limita de 30-35 de ani devine în acest caz discriminatorie pentru un om care a avut mai mult curaj decât foarte mulți dintre noi. Daiana va fi pentru Asociația Ephemair primul artist emergent scos din acest tipar.

Read More »MACRAMEU @ Muzeul George Enescu

Noaptea Albă a Galeriilor – NAG#9

NOAPTEA ALBA A GALERIILOR - NAG#9 / WHITE NIGHT OF THE ART GALLERIES

NOAPTEA ALBA A GALERIILOR – NAG#9 / WHITE NIGHT OF THE ART GALLERIES
24 Aprilie, 19:00

[scroll for English]

Programul și harta NAG#9: www.noapteagaleriilor.ro

În 24 aprilie 2015 Bucureștiul petrece o nouă Noapte Albă a Galeriilor!
Patruzeci de galerii și treizeci și două de spații alternative își vor deschide porțile în noaptea de 24 aprilie, oferind în buna tradiție a Nopții Albe a Galeriilor, un program dinamic de expoziții și evenimente dedicate artei contemporane.
Aflată la cea de-a noua ediție, Noaptea Albă a Galeriilor, proiect inițiat și organizat de Asociația Ephemair și susținut de Raiffeisen Bank, animă scena culturală locală, galeriile de artă, spațiile alternative și instituțiile culturale alcătuind împreună o nouă hartă a Bucureștiului, o rețea fluidă care se extinde de la o ediție la alta, incluzând noi spații și zone din oraș tot mai îndepărtate de centru. Astfel, cultura contemporană acționează nemijlocit, influențează structuri sociale, își asumă implicarea directă în schimbarea orașului, nu doar prin acțiuni pasagere, ci printr-o prezență consecventă și vie, dublată de responsabilitatea față de publicul vizat. Și în acest an vom invita publicul să parcurgă traseul galeriilor pe bicicletă, susținând încă o dată prezența în oraș a unor mijloace de transport cât mai putin invazive, atât pentru fluidizarea traficului urban, cât și pentru creșterea confortului în spațiul public.Read More »Noaptea Albă a Galeriilor – NAG#9