dans contemporan

Premiile CNDB 2015 @ Sala Studio, Teatrul Național București

Premiile CNDB 2015 @ Sala Studio, Teatrul Național București
11 Decembrie, 19:00

Premiile Centrului Naţional al Dansului Bucureşti sunt un eveniment anual prin care CNDB îşi propune să ofere recunoaşterea binemeritată şi să mulţumească artiştilor şi personalităţilor care au susţinut dansul contemporan, celor care au contribuit la promovarea lui şi care i-au confirmat valoarea; să asigure vizibilitate dansului contemporan românesc la nivel naţional şi internaţional; să plaseze dansul contemporan la intersecţia cu alte arte.

Ediţia din 2015 a Premiilor Centrulului Național al Dansului București îşi propune să continue în linia incepută anul trecut de a recunoaşte artiştii şi personalităţile care au contribuit la dezvoltarea artei dansului contemporan din România.
CNDB dorește ca această ediție să fie un manifest pentru schimbarea necesară a mentalitatilor şi a percepției asupra rolului şi locului dansului contemporan între celelalte arte, în cultură şi societate.

În premieră pentru scena romanească, cu ocazia decernării premiilor, CNDB cu sprijinul Forumului Cultural Austriac, va prezenta spectacolul More than Naked, creat de coregrafa Doris Uhlich, o coproducţie ImPulsTanz & insert (Theaterverein), prezentat în premieră în 2013, în cadrul ImPulsTanz Vienna.Read More »Premiile CNDB 2015 @ Sala Studio, Teatrul Național București

SIMULIERT @ Sala Stere Popescu, Centrul Național al Dansului București

SIMULIERT @ Sala Stere Popescu, Centrul Național al Dansului București
20 – 21 Noiembrie, 19:30

Spectacolul SIMULIERT, o coproducție 2015 a Centrului Național al Dansului București (CNDB) și Teatrului German de Stat Timișoara (TGST), a avut premiera timişoreană pe 4 octombrie la TGST, iar pe 20 si 21 noiembrie, ora 19.30  va fi prezentat în premieră la Bucureşti, pe scena Centrului Naţional al Dansului.

Echipa artistică este formată din coregraful Sergiu Matiș, dramaturga Mila Pavićević,  compozitorul Vlaicu Golcea și scenografa Cristina Mile. Distribuția îi reunește pe interpreții Idris Clate, Georgeta Corca, Richard Hladik, Ioana Iacob, Horia Săvescu, Andreea Belu.

Spectacolul propune un scenariu SF din interiorul căruia se proiectează speculații despre viitorul apropiat al dansului și al teatrului. Pentru Sergiu Matiş teatrul și dansul sunt spații ale plăcerii și desfătării, golite de semnificație în prezent. Într-un viitor postapocaliptic în care există doar mașini, computere și sisteme de operare, dansul devine o etalare a unui nou tip de virtuozitate, iar performeri ai post-apocalipsei navighează prin abundenţa limbajelor.Read More »SIMULIERT @ Sala Stere Popescu, Centrul Național al Dansului București

SIMULIERT @ Sala Stere Popescu, CNDB

SIMULIERT @ Sala Stere Popescu, CNDB
31 Octombrie – 1 Noiembrie, 19:30

Un spectacol de Sergiu Matiș
Muzica Vlaicu Golcea
Dramaturgia Mila Pavićević
Costumele Cristina Milea
Cu Idris Clate, Georgeta Corca, Judith State/ Andreea Belu, Richard Hladik, Ioana Iacob, Horia Săvescu
O coproducţie CNDB – TGST 2015

Spectacolul propune un scenariu SF din interiorul căruia se proiectează speculații despre viitorul apropiat al dansului și al teatrului. Pentru Sergiu Matis teatrul și dansul sunt spații ale plăcerii și desfătării, golite de semnificație în prezent. Într-un viitor postapocaliptic în care există doar mașini, computere și sisteme de operare, dansul devine o etalare a unui nou tip de virtuozitate, iar performeri ai post-apocalipsei navighează prin abundenţa limbajelor.Read More »SIMULIERT @ Sala Stere Popescu, CNDB

COREGRAFIE DE GRUP @ CNDB

COREGRAFIE DE GRUP @ CNDB
23 Octombrie, 19:30

Concept coregrafic: Mihaela Dancs
Spectacol realizat și dansat împreună cu: Andreea David, Andreea Novac, Cristian Nanculescu, Cristina Lilienfeld, Dionisie Lupu, Nicoleta Enache, Paul Dunca, Răzvan Rotaru, Smaranda Găbudeanu,
Acompaniere pe perioada repetițiilor, sparring partner: Adriana Gheorghe
Light design: Alexandru Bibere
Sunet: Marian Cîtu
O producție Centrul Național al Dansului București 2015

“De câțiva ani lucrez cu epuizarea ca sursă de regenerare energetică și energia ca mod de comunicare, atât în dans cât și în afara lui, și caut modalități de a construi, trăi și transmite intensitate. COREGRAFIE DE GRUP urmează acest parcurs început în 2013 cu ‘out of order’ și continuat mai apoi, în 2014, în cadrul colaborării cu Zan Yamashita, și are ca punct de plecare dorința de a întelege și a lucra cu o energie amplificată: de la 1 corp la 2, de la 2 la 10.

În COREGRAFIE DE GRUP coregrafia se generează în timp aproape real. Dansatorii, angajați în practici fizice intense, negociază de la forme și ritm la trasee și timp, propunand experiențe vizual-muzicale, kinestezice, energetice și afective. În control și în afara lui, balansând între a ști și a nu ști, în ascultare sau izolare, corpurile în mișcare spun tot și nimic.”
Mihaela DancsRead More »COREGRAFIE DE GRUP @ CNDB

Time Dance Connection. Bucharest in Action (1925-2015) – Harta istoriei dansului contemporan în București

Time Dance Connection. Bucharest in Action (1925-2015) – Harta istoriei dansului contemporan în București
24 Septembrie – 29 Noiembrie

Dansul contemporan românesc are istorie!

De la Bucureşti, Timişoara, Cluj, direct pe scenele de la Paris, Berlin, Geneva, Kiel sau Milano, dansul contemporan românesc a fost aplaudat, condamnat, bătut, torturat și apoi dat uitării.
O istorie despre care s-a spus că nu mai există este adusă acum la viaţă, este strigată, afirmată, performată.

Centrul Național al Dansului București prezintă Time Dance Connection. Bucharest in Action (1925-2015) – Harta istoriei dansului contemporan în București, un proiect de recuperare și actualizare a unei istorii invizibile până acum, concretizat prin șase evenimente desfășurate în perioada 24 septembrie – 29 noiembrie, în mai multe spații din București.

După un an de cercetare (coordonată de Igor Mocanu) prin arhive naționale, prin bibilioteci și arhive personale, CNDB prezintă publicului de astăzi personalități artistice puternice și poveștile lor senzaționale despre parcursuri artistice necunoscute până azi. Floria Capsali, Esther Magyar, Trixy Checais, Vera Proca Ciortea, Stere Popescu, Ioan Tugearu își găsesc recunoașterea în cultura românească și în contextul artistic actual. Inovatori, revoluționari și temerari ai vremurilor lor, dansul contemporan românesc le datorează libertatea formei și mișcării de acum.

Time Dance Connection. Bucharest in Action (1925-2015) – Harta istoriei dansului contemporan în București se înscrie în linia demersurilor de recuperare a istoriei dansului contemporan românesc pe care CNDB le-a inițiat încă din 2007 și este cu atât mai important cu cât pregătește lansarea Portalului Dansului Contemporan Românesc (UptoDance).

Program:

Eveniment Floria Capsali
Muzeul Național al Țăranului Român, Sala Tancred Bănățeanu
Expoziție: 24 – 30 septembrie, orele 10.00 – 18.00
Vernisaj, 24 septembrie, ora 18.30Read More »Time Dance Connection. Bucharest in Action (1925-2015) – Harta istoriei dansului contemporan în București

STUDIOUL DE DANS CONTEMPORAN CNDB @ Centrul Național al Dansului București

STUDIOUL DE DANS CONTEMPORAN CNDB @ Centrul Național al Dansului București
16 Septembrie – 29 Noiembrie

Centrul Național al Dansului București lansează, în luna septembrie, STUDIOUL DE DANS CONTEMPORAN CNDB – un nou format care cuprinde cursuri de dans contemporan pentru copii și un program special de masterclass pentru adulți.

Cursurile de dans contemporan pentru copii sunt organizate pe grupe de vârstă 3 – 5, 6 – 8, 9 – 11 ani și sunt susținute de Smaranda Găbudeanu & George Turliu, Catrinel Catană, Mihaela Zamfirescu. Folosind jocul ca mijloc de învățare, cursurile sunt recreative și își propun, printre altele, să stimuleze imaginația şi simtul artistic al copiilor.

Programul de masterclass pentru adulți este o noutate absolută la CNDB. Organizate pe parcursul a trei luni, fiecare masterclass durează o săptămână și sunt susținute de coregrafi activi și recunoscuți pe scena de dans contemporan din țară: Andreea Belu, Vava Ștefănescu, Andreea Novac, Arcadie Rusu, Carmen Coțofană, Cosmin Manolescu și Farid Fairuz.

Programul STUDIOULUI DE DANS CONTEMPORAN CNDB este următorul:

Read More »STUDIOUL DE DANS CONTEMPORAN CNDB @ Centrul Național al Dansului București

APRILIE – Luna Dansului la Centrul Național al Dansului București


APRILIE – Luna Dansului la Centrul Național al Dansului București

Succesul festivalului LIKE CNDB#1 (a doua ediție) ne-a dat mult curaj. Timp de 5 săptămâni sala de spectacole a Centrului Național al Dansului București (CNDB) a fost arhiplină, spectacolele au fost primite cu mult entuziasm, iar discuțiile cu publicul ne-au arătat că există curiozitate, deschidere și mult interes în legatură cu evenimentele de dans contemporan.

Astfel motivați și încrezători în arta pe care o producem și o promovăm, facem un pas mai departe și declarăm luna APRILIE – Luna Dansului la Centrul Național al Dansului București. În încercarea de a veni în întampinarea intereselor, preocupărilor și nevoilor artiștilor și publicului, v-am pregătit o lună plină, iar 2015 se anunță un an consistent și dens.

Ne bucurăm să anunțăm două producții absolut noi:

Prima, “Simuliert”, o propunere a coregrafului Sergiu Matis, este realizată în coproductie  cu Teatrul German de Stat din Timișoara și va avea premiera în luna octombrie, mai intâi la Timișoara, apoi la București. Am găsit în Teatrul German de Stat un partener curajos, care are disponibilitatea de a încerca lucruri nemaiîncercate și de a răspunde  “unui interes crescând al publicului pentru zona teatrului-dans şi a dansului contemporan – iar CNDB este partenerul ideal pentru o astfel de colaborare. CNDB e unul din locurile care emană o energie bună, pozitivă (ceea ce s-a spus şi despre Teatrul German, de altfel). Şi e bine să unim energiile pozitive… “ (Observatorul Cultural. Dansul contemporan românesc în coproducţie)

Cea de-a doua producție CNDB a anului este piesa “Coregrafie de grup” (titlu provizoriu), un proiect propus de Mihaela Dancs, care implică un număr de 10 interpreți și va avea premiera la începutul lunii octombrie la București. Mihaela Dancs a primit anul trecut Premiul Read More »APRILIE – Luna Dansului la Centrul Național al Dansului București

Atelier Contemporary Dance Fusion cu Judith State @ WASP

  • by igu

Atelier Contemporary Dance Fusion cu Judith State @ WASP
11 noiembrie – 5 decembrie, 19:00

Atelierul condus de Judith State se adresează tuturor celor pasionați să exploreze dansul contemporan și formele sale adiacente:
„Lucrând pe parcursul ultimului an la WASP cu oameni care au pornit dintr-un punct 0 întâlnirea cu dansul contemporan, și observând la aceștia de-a lungul timpului o capacitate de adaptare și o evoluție remarcabilă, am hotărât să continui seria de ateliere printr-un nou modul în care materialul să fie structurat progresiv, abordat mai intens, și care să aibă ca finalitate o prezentare publică. Participarea la prezentarea finală va fi opțională, cursanții fiind însă încurajați sa experimenteze ceea ce ar putea deveni „prima întâlnire cu publicul”.Read More »Atelier Contemporary Dance Fusion cu Judith State @ WASP

[Fragil] – un spectacol de Cosmin Manolescu @ CNDB

  • by igu

[Fragil] – un spectacol de Cosmin Manolescu @ CNDB
8,9 noiembrie, 17:00

Centrul Național al Dansului București găzduiește în zilele de 8 și 9 noiembrie în cadrul Festivalului E-Motional avanpremiera spectacolului [Fragil] creat de coregraful Cosmin Manolescu. Realizat cu participarea dansatorilor Giselda Ranieri (Italia), Tanja Andreeva (Norvegia) și Cristian Nanculescu (România), spectacolul este o coproducție internațională creată în cadrul proiectului „E-Motional: rethinking dance”.Read More »[Fragil] – un spectacol de Cosmin Manolescu @ CNDB

0002|Birdville – un spectacol de Simona Deaconescu @ WASP

  • by igu



0002|Birdville – un spectacol de Simona Deaconescu @ WASP
7 noiembrie, 19:30

Corpul nostru este o arhivă în continuă evoluție, care încă prezintă mistere legate de eficiență și perisabilite. Este, probabil, cel mai tehnologic lucru pe care îl cunoaștem. Cu fiecare pas pe care îl facem construim o parte din univers și, de fiecare dată când ne mișcăm, schimbăm lumea. Pe măsură ce începem să înțelegem aceste procese, realizăm că suntem dansați ca parte a unei organizații de activități ai cărei autori nu suntem noi. Camera 0002 este populată de dansatori hibridizați, îmbrăcați cu corpuri augumentate, care trăiesc într-o lume virtuală creată și organizată independent de dorința lor — un spectacol complex, în care muzica se creează pe scenă, și în care sunetul și mișcarea interacționează în timp real. Read More »0002|Birdville – un spectacol de Simona Deaconescu @ WASP

Dancing to Connect @ WASP – Working Art Space and Production

  • by igu

Dancing to Connect @ WASP – Working Art Space and Production
23 septembrie, 19:00

Cunoscuta companie de dans newyorkeza Battery Dance Company se afla in prezent, pentru al doilea an consecutiv, la Bucuresti, in cadrul unui proiect de colaborare cu compania de dans romaneasca Tangaj Dance. Proiectul este intitulat Camera 0002_Dancing to Kinect si se desfasoara in perioada 14 septembrie – 12 octombrie.

Battery Dance este una dintre cele mai longevive companii de dans din New York, cu o experienta de 35 de ani. Ei au imbinat arta dansului contemporan cu programe sociale, printre care si introducerea educatiei alternative prin arta in scolile publice din New York. Publicatia americana New York Times afirma ca Battery Dance este: “Noua fata a diplomatiei culturale.”Read More »Dancing to Connect @ WASP – Working Art Space and Production

Centrul National al Dansului Bucuresti misca lumea!

  • by cristina

Centrul National al Dansului Bucuresti misca lumea!

Pentru ca ne intereseaza legatura dintre o minte creativa si un corp sanatos, Centrul National al Dansului Bucuresti demareaza, incepand cu luna septembrie, o serie noua de cursuri pentru copii, adolescenti si neprofesionisti (18+). Un new entry al acestei toamne este programul de kinetoterapie si dans contemporan, in care imbinam utilul cu placutul si mai rezolvam din “bolile moderne” ce nu ne dau pace.
Va asteptam sa dansati cu noi!

Mai jos aveti detalii despre fiecare curs in parte:

Cursuri de dans contemporan pentru copii (7 -11 ani)

Sustinute de coregrafa Silvia Calin, cursurile de dans contemporan pentru copii sunt “cea mai buna metoda pentru a-i invata pe copii lucruri noi, jucandu-ne. Inventam, ne jucam, improvizam si ne activam resursele creative, ne folosim imaginatia si gandirea creativa pentru a descoperi lucrurile fabuloase pe care le putem face cu corpul nostru. Inventam un limbaj al propriului nostru corp, cu care mai apoi spunem povesti. De cele mai multe ori nu ne constientizam miscarile si consideram corpul un mijloc de transport al mintii. In aceasta ora vom proceda invers: ne vom folosi mintea pentru a simti miscarile.”
Read More »Centrul National al Dansului Bucuresti misca lumea!

Erro Grupo prezintă Geografia Inutil… @ Street Delivery

Erro Grupo prezintă Geografia Inutil… @ Street Delivery
13-15 iunie

In datele de 13, 14, 15 iunie ERRO Grupo din Brazilia prezinta in premiera in Bucuresti spectacolul de strada Geografia Inutil… in cadrul Street Delivery. Locatia aleasa de grup este Biserica Anglicana de pe strada Arthur Verona (la Fantana Maternitatii). Reprezentatiile au urmatoarele ore de desfasurare: vineri, 13 iunie – ora 17, sambata, 14 iunie si duminica 15 iunie – ora 16. Accesul este gratuit!

Geografia Inutil… este rezultatul colaborarii unuia dintre cele mai cunoscute grupuri de performance in strada din Brazilia, ERRO Grupo si dramaturgul roman Peca Stefan. In urma rezidentei lui Peca in Florianópolis in februarie si martie 2014, timp in care a scris impreuna cu ERRO, s-a nascut un spectacol la limita dintre concert, performance si interventie stradala in care se conecteaza constructiile si stereotipurile culturale din Brazilia si Romania, doua tari latine aflate la poli opusi pe harta. Aceasta premisa a dus la crearea unei piese in sapte limbi (portugheza, romana, franceza, italiana, spaniola, latina si engleza) in care geografiile care ne despart si ne unesc incep sa vorbeasca, indiferent de limba.

Geografia Inutil… este o formatie, un vinil omonim care se lanseaza, dar si un show cultural care mixeaza antropofagia, samba alaturi de ciuleandra, actiunea invizibila, conceptele lui Huizinga despre Evul Mediu, super eroi, ideea de nationalitate si nationalism, discursuri politice, istorice si sportive, limitele si necesitatea protestului, un manifest despre umanitate. La Street Delivery, in premiera in Bucuresti, va asteptam sa participati (si sa cantati) la acest concert mai mult sau mai putin inutil.
Read More »Erro Grupo prezintă Geografia Inutil… @ Street Delivery

Actiune invizibila / Atelier ERRO Grupo @ CNDB

Actiune invizibila / Atelier ERRO Grupo @ CNDB

Nu exista un loc mai bun decat spatiul public pentru cei care vor sa integreze arta si viata. Abandonul conventiei artistice este posibil doar atunci cand renuntam la numele de pe afis, cand renuntam la a anunta piesa, cand ne debarasam de tot ego-ul nostru artistic, cand dorinta de a actiona inseamna transformarea spatiilor si a oamenilor si nu cea de a pasi pe cararile deja batute ale artei in zonele sale prestablilite.
Atelierul Actiune invizibila se va concentra pe propunerile si tehnicile Teatrului Invizibil al lui Augusto Boal, posibilitatile sale artistice si politice dar si asupra problemelor etice care decurg de aici, prin analiza mai multor practici care folosesc aceasta strategie. Avand la baza o cercetare indelungata a realatiei dintre performer, spatiu public urban si trecatori vom face exercitii legate de aceasta folosind Actiunea Invizibila – o strategie pe care ERRO Grupo o aplica in mai multe dintre spectacolele sale si in practica de cercetare.
Workshopul sustinut de membrii ERRO Grupo – Pedro Bennaton, Luana Raiter si Luis Enrique Cudo – se adreseaza performerilor (si nu numai), incepatori sau avansati, care urmaresc sa lucreze in spatii publice. Filosofia si practica ERRO Grupo vede arta teatrala si performativa ca interferenta in viata orasului, dar si o importanta practica politica, colectiva si individuala. Respectand filosofia lui Boal, acest workshop este deschis celor cu experienta in arte performative, urmarind intalnirea unor participanti din diverse domenii (muzica, arte vizuale, inginerie, arhitectura, filosofie, geografie etc.).

Read More »Actiune invizibila / Atelier ERRO Grupo @ CNDB

O explozie de evenimente de dans contemporan in Bucuresti

dans//pl – Ieri. Maine. Azi – zilele dansului polonez la Bucuresti – un eveniment organizat de Centrul National al Dansului Bucuresti (CNDB) in parteneriat cu Institutul Polonez continua!

Saptamana viitoare este una aglomerata in evenimente cu si despre dans contemporan. Va asteptam cu proiectii, spectacole, ateliere si o masa rotunda.

Feeder a devenit partener oficial al www.cndb.ro pentru că nu ar fi putut să ne placă muzica fără să ne placă dansul.Read More »O explozie de evenimente de dans contemporan in Bucuresti