Poezie cu voce tare @ CNDB

  • by

Poezie cu voce tare >> duminică, 25 aprilie, ora 19.00, Sala Rondă
Manuel Pelmuş, coregraf, spune că aude noaptea voci citind poezie în Sala Rondă a Centrului Naţional al Dansului. Nimeni nu vrea să verifice. În lipsa adevărului, ne- am asigurat că cel puțin într-o noapte vor putea fi auzite și de alții poezii cu voce tare, unele și cu corpul inerent, altele fără.

Adrian Schiop (ar putea fi fantomă după cum se mișcă, merge la restaurant); Ruxandra Novac (este o fantomă. şi o iluzie); Ionuț Chiva (nu avem date, e binevoitor); Adi Urmanov (poartă negru); Elena Vlădăreanu (nu este o fantomă); Dan Sociu (nu avem date. Deloc); Gabi Eftimie (nu contează dacă e sau nu e fantomă, se simte bine aici); Valentina Chiriță (?); Norzeatic (zice că nu e).

Criterii se selecție:
Absolute 🙂

Argumente:

1. Cei de mai sus sunt câțiva dintre poeții români contemporani & tineri cei mai interesanți (& minunați), dacă nu chiar cei mai, cu 2-3 excepții lipsă.

Lista este, desigur, subiectivă.

Ce mă interesează la ei, dincolo de poezie, e asumarea unei relații (mai mult sau mai puțin sau mai mult dificilă) cu citirea cu voce tare a propriilor texte. O asemenea relație poate avea varii motive – de la bruiaje de tip „arta contemporană”, la considerente firești de promovare, nu contează.

Duminică seară vor dispune de un context convențional performativ – Sala Rondă, cu luminile, acustica
și strălucirea ei :), care mai mult decât orice cere prezență. Ei vin cu poezia lor, iar propunerea e să o activeze cumva în acel spațiu. Singura constantă obligatorie – dimensiunea sonoră. Ce va ieși din ciocnirea dintre legi și tools artistice diferite, dacă va ieși ceva, va fi spectaculos :). Oricum, în frame-ul CNDB Sala Rondă și cel mai mare eșec e „de privit”.

2. Norzeatic e puțin din alt film, dar e, citez, „cel mai tare poet contemporan” apud Cristi Neagoe. (În plus a furat meserie de la Eminescu).

3. Eduard Gabia, coregraf, nu a putut fi convins de poezia tipărită și nici de cea scrisă cu pixul pe hârtie.

4. Octav Avramescu (Sâmbăta sonoră) voia să asculte poezie cu voce tare.

Tags:

Leave a reply (we review all comments)