Ediția 2020 a festivalului DIPLOMA va avea loc la Combinatul Fondului Plastic

  • by
Ediția 2020 a festivalului DIPLOMA va avea loc la Combinatul Fondului Plastic

Ediția 2020 a festivalului DIPLOMA va avea loc la Combinatul Fondului Plastic

Cea de-a șaptea ediție a festivalului DIPLOMA, un proiect inițiat de The Institute și inspirat de UniCredit Bank, va avea loc în perioada 02 – 11 octombrie 2020, în spațiile UNAgaleria și SENAT din cadrul Combinatului Fondului Plastic (Strada Băiculești nr. 29), București. Vizitatorii vor avea ocazia să admire peste 90 de lucrări ale absolvenților din promoția 2020 a facultăților vocațional-creative din București, Timișoara, Cluj-Napoca, Iași, Baia-Mare și Oradea.

Proiectele expuse au fost selectate de boardul creativ DIPLOMA din peste 380 de lucrări de diplomă înscrise în secțiunile de arhitectură, arte și design.

Expoziția de anul acesta reunește o colecție de lucrări de diplomă remarcabile, finalizate în perioada izolării și susținute în mediul online, într-un proces atipic de lucru atât pentru studenți, cât și pentru instituțiile de învățământ.

„Pentru prima dată în istoria festivalului, dar și a ultimelor decenii, studenții s-au confruntat, pe lângă provocarea de a-și prezenta lucrările de diplomă, cu cea de a gestiona acest pas al carierei lor într-un context cât se poate de inconfortabil, cauzat de pandemie. Ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA reprezintă un moment dedicat lor, un moment de recunoaștere și apreciere pentru munca depusă. Este o oportunitate de a le face vocea auzită și o invitație către public de a se apropia, în condiții de siguranță, de acești creativi la început de drum. ”, a declarat Andrei Borțun, CEO The Institute.

DIPLOMA 2020 prezintă lucrări semnate de absolvenți ai facultăților vocațional-creative din România, arte vizuale, arte decorative, arhitectură și design, selectate de către un board creativ, care reunește în acest an peste 50 de seniori în domenii creative, profesioniști activi și dedicați ariei lor. Mai multe detalii despre board se găsesc aici.

Designul expoziției este semnat și anul acesta de Attila Kim Architects.

Programul complet al festivalului va fi anunțat în curând.

 

Proiectele participante la Diploma 2020 sunt:

Arhitectură

Agnana Brebu – Extindere muzeu de arheologie DR. TR. Severin. Întrepătrundere straturi istorice // Alin T. Stoica – Intra-extra-muros. Centru de observare și cercetare a patrimoniului arhitectural pe colina Brașovului // Alina-Alexandra Marinescu – Vilegiatură lacustră. Dunărea la Corabia // Anamaria-Cristina Preotesoiu – Cisternă Urbană // Andrada Pinte – Institutul Patrimoniului Meșteșugăresc. Baia Mare // Daria Vîlsan – Fortul 13 Jilava. Muzeu și Centru de Cercetare a Represiunii Politice // Diana Maria Jitariu – Platformă de cercetare a patrimoniului submers în portul Sulina // Iulia Cristina Tudosie – Arhiva deschisă – Extinderea Muzeului Național de Artă Contemporană, Calea Moșilor, București // Iuliana Damir – Promenada „La Ziduri” | Un muzeu ca un teatru și un teatru ca un muzeu // Mara Catargiu – A-ți face cuib în București // Roberta Frumușelu – Arhiva de Arhitectură a Bucureștilor // Sabina Sbiera – Memorial pentru evreii din Bucovina. Vama Siret | Post-Memoria[l] Arhitectura și Trauma în Bucovina // Sofia-Cristina Georgescu – Refuncționalizarea și extinderea fostului sanatoriu al grănicerilor, Băile Herculane. Centru de tratament minte-trup și cazare // Vlad Căpitanu – Institutul de muzică Johann Michael Haydn – Oradea

Arhitectură de interior

Alexandra Ceaușescu – Hotel Pastel // Elena Clarisse Mistodinis – Respiro Urban // Georgiana-Iulia Dumitrescu – Cuibul Exploratorilor // Miruna-Mihaela Dragoș – Reabilitare imobil „Carol 53”

 

Artă murală

Alina Tudor – Manipulare // Ana Ionescu – Morphé // Maria Popescu – Mansplaining // Răzvan Răucescu – Roper – conexiune între artă și vandalism

 

Artă textilă

Ana Cezara Costescu – Labirintul, o analogie a societății contemporane // Erika Popliceanu – I N T E R A C Ț I U N I // Evelyn Nagy – Aquamarine // Viviana Basan – METAPHOR

 

Ceramică / Sticlă

Andreea Maria Urda – Interstiții modulare // Cătălina Gavriliță – Arlechinada // Decebal Gabriel Țăroi – Axis Mundi // Ema Cristescu – Heads of my Heads // Raluca Sandu – Lumină, umbră și întuneric

 

Design grafic

Andrei Albu – Dicționar onomastic // Bianca Manțighian – Un an sub microscopul minții mele // Florin Enache – Necunoscut // Nicolae Titus Ungureanu – Filthy Fables // Radu Crețu – PLAYLIST // Valentin Lazăr – MOOGSYNTH – Font Decorativ

 

Design de obiect

Ana Maria Urducea – BATTERY CLINIC – Jucărie pentru educarea conservării energiei // Cătălina Donțu – HANDY TOKS – Interfață de comunicare în limbajul semnelor, varianta română // Diana Nica – Dispozitiv pentru inchiderea rănilor printr-o metodă neinvazivă // Mihnea-Octavian Vicu – Alternative 4-2 // Oana Bălan – Liv-Safety net pill dispenser

 

Fashion

Alexandru Manuel Pop – Wax Feathers // Ana Capsali – Straturi de haine și cultură // Ana Stanoevici – FormE[002] // Anamaria Visovan – The Agony of The Garden // Ander Iona – AIWNE – The Rebellion // Andreea Raluca Manea – GLOBAL NO-MAD // Andrei Dudău – Alzheimer’s // Aura Puerava – Advena // Pif Stephano – Red words // Raluca Baciu – În atingere, în contact // Raluca Ungureanu – UROBORUS// Robert Moraru – PSYCHOTROPIC // Rosano-Eduard Retezar – Cyberwear // Teodora Bodescu – I’M NOT NON-VIOLENT

 

Foto-video

Alexandru Măciucă – Momentul Decisiv // Anamaria Timofticiuc – Absența simțului memoriei // Denise Lobonț – Florari // Eduárd Fűlőp – Orașul pe care (nu)-l vedem // Emilia Timofte – Soliloquy // Iuliana Maria Cobzaru – O Stea // Robert Antonov – O călătorie pe tărâmul interior

 

Grafică

Adina Constantin – Vizită în spațiul lacunar al memoriei-CNP // Ana Costov – POSTSOVIET // Andrada Tudorache – Internet, Explore // Andreea Csizek – Varius Atlas // Bogdan-Ștefan Matei – Arta și Inteligența artificială. Cum am decis să ma joc cu arta, lumea și nimicul // Claudia Manea – Tsunagari / Legături // Ema Motea – Dă muzica mai încet, să te văd mai bine // Lucian Barbu – Apel Nou // Mihnea Vlad – Capăt de Linie // Octav Codrea – Semnale în noapte // Ovidiu Batista – Immigration Land // Ovidiu Comaneci – Jurnalul unui hipoacuzic // Radu Carp – Povestiri SF cu subînțeles

 

Pedagogie

Ana Bârzu – Universum Hominum // Teodora Tănase – Ce a mai rămas în nimic

 

Pictură

Adriana Dănilă – Fragmente de portret // Andrei Dinică-Nicolescu – Menhir // Diana Amalia Varga – Peisaj liric // Elena Voicu – Între două lumi // Gabriela Monica Tîrziu – False matematici affective // Gavril Pop – N! // Ioana Fratilă – O altfel de Madona // Kentelki Gábor – Întâmplări Ajustate // Marina Oana – Sequoia. De la Stana la Bologa // Răzvan Pîrcălăbescu – Dezumanizare Umanității // Ştefana Petre – ECOU // Tania-Georgiana Șimonca – You know, you don’t know and you don’t remember // Theodora Ispas – Utopia – despre un spațiu posibil

 

Sculptură

Alexandru Ranga – Rat”AT”At // Csiki Aniko – Gânduri Nearticulate // Mihail Botnari – Generația aplicație // Robert-Marian Dobrișor – Casa Poporului // Teo Papadopol – Soundwave

 

Urbanism

Andreea Maria Iordache – Băile Herculane – stațiune pilot în terapiile fizice și mentale // Mădălina Ionela Rusen – “Keep it cool”- Opțiuni strategice de reziliență climatică în București

 

 

DIPLOMA 2020 va ține cont de toate reglementările ce vor fi în vigoare la momentul desfășurării, pentru a garanta siguranța publicului. Alegerea spațiilor a ținut cont de contextul actual, ansamblul de clădiri din cadrul Combinatului Fondului Plastic asigurând o suprafață mare de spații exterioare și condiții de distanțare socială.

Festivalul DIPLOMA reprezintă contextul ideal pentru publicul larg de a descoperi noua generație de artiști și creativi din România înainte ca aceștia să devină celebri. Evenimentul continuă astfel tradiția de a identifica și promova potențialul artistic de care noile generații dau dovadă. În plus, este o oportunitate pentru creativi de a avea un prim contact cu piața de artă și cu mediul profesional la care aspiră.

Mai multe informații despre DIPLOMA sunt disponibile pe diplomafestival.ro.

_____________________________________________________________________

Parteneri DIPLOMA 2020

Un proiect: The Institute

Inspirat de: UniCredit Bank

Co-finanțator: Administrația Fondului Național Cultural

Partener: IQOS

Parteneri instituționali: Muzeul Național de Artă al României, Universitatea Națională de Arte București

Parteneri media strategici: Rock FM, Radio România Cultural

Parteneri media: Art Encounters, Designist.ro, Feeder.ro, Glamour, IAGA Contemporary Art, Igloo, IQAds, Modernism, Molecule F, RFI România, Șapte Seri, V Fair, Zeppelin, Zile și Nopți

Design Expoziție: Attila Kim Architects

Concept comunicare: Gavrilă & Asociații

Furnizori oficiali: 360 Revolution, Kaustik

Partener de monitorizare: MediaTrust România

Leave a reply (we review all comments)