Artists in Progress. Expoziția

Artists in Progress. Expoziția

Artists in Progress. Expoziția

Între 29 octombrie și 5 noiembrie, puteți vizita expoziția de luni până vineri, între orele 16 și 20, iar sâmbătă și duminică, între orele 13 și 20.

Artists in Progress este un proiect editorial creat de Scena9 și cofinanțat de AFCN, prin care echipa de jurnaliști și fotografi de la Scena9, alături de alți colaboratori, vă propun să cunoașteți mai bine lumea din școlile de artă și cele mai noi generații de artiști din România. Puteți explora materialele documentate de jurnaliști în ultimele luni pe www.scena9.ro/artists-in-progress.

Am fost în licee și școli populare, la inițiative care revigorează curiozitatea pentru artă în orașe mici, la facultăți din cele mai importante orașe universitare. De la București și Cluj, am ajuns la Iași și Timișoara, via Deva, Târgu Mureș și Târgu Ocna, ca să înțelegem mai bine ce înseamnă să devii actor, regizor, pictor, grafician sau fotograf în România zilelor noastre.

Pe câțiva dintre artiștii foarte tineri pe care i-am întâlnit în drumurile și discuțiile noastre, i-am invitat să participe la expoziția „Artists in Progress”. Expoziția e gândită ca un spațiu de întâlnire și dialog între oameni, idei și lucrări din domenii diferite, prin care publicul e invitat să vadă ce investighează generațiile tinere în arta lor, dar și să-și facă o idee mai limpede despre procesul de a deveni artist.

Toate cele opt camere de la Rezidența BRD Scena9 (I.L.Caragiale 32) vor găzdui, timp de o săptămână:
★ fotografie care documentează probleme sociale, istorii personale și straturi poetice ale realității
★ arheologie printre ruine industriale și prin povești de familie
★ întrebări puse pe pânză, pe hârtie sau în lut
★ exerciții de colaborare, unde artiști consacrați au lucrat de la egal cu adolescenți care vor să devină artiști
★ animații experimentale, videograme și eseuri video
★ scurtmetraje documentare și ficțiuni care deschid discuții importante

La #artistsinprogress expun: Claudia Alexandru, Maria Albu, Tim Dugan (Robert Antoniac), Andreea Badea, Maria Brîneţ, Adi Buda, Lucia Chicos, Maria Ciolacu, Gabriela Cozma, Nikita Dembinski, Fernando Diaconu, Dotiu Catalina, Mihai Florea, Gábor Loránd, Maria C. G. Lascu, Alexey Grinja, Oana Nekfur, Sofia Iulia Nelega, Karina Panciu, Roxana Panciu, Laura Pop, Radu C. Pop, Nicolaie Prodromou, Cristian Radu, Serestely Szilard, Andra Tarara, Carla Traum.

Cei peste 30 de artiști invitați au studiat sau încă studiază la Liceul „Sigismund Toduță” din Deva, la Liceul de Arte Plastice Timisoara, Timis, la UNArte – National University of Arts din București, la Universitatea de Arte “George Enescu” din Iași, la Facultatea de Teatru şi Film / UBB Cluj sau la UNATC I. L. Caragiale din București.

Acestora li se adaugă proiecte colaborative create în cadrul taberelor Minitremu Art Camp în zona Târgu Mureș și al atelierierelor organizate de Cerc. Artă contemporană la Târgu Ocna.

Pe durata expoziției, vor fi proiectate animații și eseuri video realizate de studenți din anii doi și trei, la cursul de video al artistei Irina Botea și la opționalul „Arta noilor media”, al teoreticienei Raluca Oancea, la UNARTE, respectiv în cadrul inițiativei eARTheory, susținută de AFCN în cadrul secțiunii Artă Digitală.

Autorii animațiilor sunt: Andrei Albu, Ela Boguck, Maria Bucurenciu, Orlando Budă, Iuliana Bunea, Radu Carp, Dan Chiș, Miruna Cojocaru, Radu Crețu, Dez, Geo Dibu, Robert Dobrișor, Dragoș Dogioiu, Florin Enache, Mălina Fulga, Adela Holdon, Veronica Ivan, Bianca Lascu, Valentin Lazăr, Anastasia Lungu, Marta Mattioli, Alex Minciună, Emanuela Motea, Maria Rădulescu, Teodora Vindt. Autorii eseurilor video: Cristina Antonescu, Ana-Maria Băescu, Amalia Copil, Emilian Croitoru, Dragoș Dogioiu, Alexandra Drăgulinescu, Alessandro Grigoriu, Bogdan Nilă, Alexandru Preoteasa, Liviu Ralea, Mihai Smeu, Ștefan Teodor, Anamaria Timofticiuc

Parteneri media: Ideo Ideis, Dissolved Magazine, SUB25
Mulțumiri speciale: KODEX, Dani Bocșe, Maria Mercea, Raluca Nestor Oancea, Irina Botea.

Artists in Progress e un proiect gândit de Scena9, cofinanțat de AFCN, finanțat de Fundația9, iar expoziția este co-produsă de Rezidența BRD Scena9.

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finanțării.

Leave a reply (we review all comments)