Ziua Mondială Art Nouveau 2018

Ziua Mondială Art Nouveau 2018

Ziua Mondială Art Nouveau 2018

În 2018, Institutul Naţional al Patrimoniului continuă demersurile începute în 2017 cu organizarea primelor evenimente sub cupola Zilei Mondiale Art Nouveau (ZAN), propunând mai multe activităţi pe parcursul weekendului 9-10 iunie 2018 cu scopul de sensibiliza şi educa publicul asupra patrimoniului arhitectural al regiunii Dunării, în special asupra operelor arhitecților din regiune și pentru a spori gradul de conștientizare a acestui patrimoniu.
Tema de anul acesta, stabilită de Rețeaua Art Nouveau, este „Arhitectul meu Art Nouveau preferat”, care poate fi legat și de aniversarea marilor artiști Art Nouveau, iar în jurul acesteia se vor organiza diverse evenimente la nivel european.
În România, Institutul Naţional al Patrimoniului (INP) organizează 14 tururi ghidate gratuite de arhitectură Art Nouveau în Constanţa, Târgu Mureş şi Timişoara, găzduind, de asemenea, o conferinţă internațională corelată cu includerea Cazinoului din Constanţa în programul Europa Nostra „7 Most Endangered” (7ME).
În Constanţa va avea loc şi prima itinerare a expoziţiei în aer liber „Waves of Art Nouveau. Architecture in the Danube Region”, proiect sincron în cele 8 ţări ale proiectului.

Cele 14 tururi ghidate adresate publicului larg vor prezenta arhitectura Art Nouveau din Constanţa, Târgu Mureş şi Timişoara. Participanţii vor avea ocazia să descopere şi să admire detaliile unor clădiri emblematice, să cunoască poveștile arhitecților care le-au creat și să aprofundeze caracteristicile regionale ale stilului, în diferitele sale expresii de pe teritoriul României.

Pentru înscrieri şi detalii vă invităm să accesaţi paginile de eveniment dedicate fiecărui oraş în parte.

♦ Constanţa https://bit.ly/2Jx0fBo
♦ Târgu Mureş https://bit.ly/2JcSfpN
♦ Timişoara https://bit.ly/2J9U7zR

♦ Pagina de eveniment a conferinţei „Conservarea şi reactivarea patrimoniului construit” din data de 9 iunie 2018 de la Constanţa este: https://bit.ly/2kOlAZc

 

Leave a reply (we review all comments)