TOUCH ME NOT la Cinemateca Patria Brașov

TOUCH ME NOT la Cinemateca Patria Brașov

Seara Filmului Românesc la Cinemateca Patria Brașov prezintă vineri, 24 mai, de la ora 20:00, câștigătorul Ursului de Aur și al premiului pentru Cel mai bun debut la festivalul de la Berlin 2018, TOUCH ME NOT, de Adina Pintilie.

[+18] / Preț bilet: 10 lei
—————
Sinopsis:

Spune-mi cum m-ai iubit, ca să înțeleg cum să iubesc.
Un regizor și personajele sale pornesc împreună într-o cercetare personală despre intimitate. La granița fluidă dintre realitate și ficțiune, Touch Me Not urmărește călătoriile lor emoționale cu o privire profund empatică. Prinși între dorința de intimitate și frica profundă de ea, Laura și Tomas încearcă să depășească vechi „scenarii”, mecanisme de apărare și tabuuri, să taie cordonul ombilical și să fie în sfârșit liberi.

Touch Me Not explorează modurile cu totul neașteptate în care putem descoperi intimitatea, cum putem iubi fără să ne pierdem pe noi înșine.
—————
TOUCH ME NOT de Adina Pintilie s-a bucurat de o entuziastă primire atât din partea presei românești, cât și a celei internaționale:

Adevărul: „O reflecţie captivantă, despre relaţia dintre omul modern şi corpul său.” (Sanda Vișan)
Libertatea: „Un film necesar pentru descoperirea noastră.” (Florinela Iosip)// „Un film mai întâi de simțit și apoi de gândit.” (Mirela Petre)
VICE România: „Cel mai emoțional film pe care l-am văzut vreodată.” (Dana Bergheș)
HotNews.ro: „Dacă vezi filmul, ești tu acolo pe ecran. Un film despre atingere, mângâiere, intimitate. Despre cunoașterea sinelui.” (Eugen Istodor)
Cinemagia: „Curajos, lipsit de inhibiţii. Un film obligatoriu de văzut şi un deschizător de drumuri. Efectul este terapeutic.” (Ştefan Dobroiu)
Observator cultural: „O pledoarie în favoarea redefinirii frumuseții.” (Iulia Popovici)
——————-
The New York Times: „Tulburător de intens, imposibil de uitat… Corpul ca un tărâm misterios”.
Los Angeles Times: „O explorare fascinantă a intimității… Un film neobișnuit, inteligent, despre puterea vindecătoare a contactului inter-uman.”
The Hollywood Reporter: „Un tur de forță captivant. O explorare a sexualității care deschide noi orizonturi”.
Les Inrockuptibles: „Un film cum nu ați mai văzut… Cinema-ul ca experiență terapeutică”.
IndieWire: „De un umanism radical… imposibil de clasificat”. // „Ce ar fi putut fi Nymphomaniac dacă Lars von Trier ar fi înțeles vreodată complexitatea sexualității feminine.”
Libération: „Redescoperă ce înseamnă frumusețea!”
Sight & Sound | The International Film Magazine: „De un curaj extraordinar. O celebrare a sexualității, cu curiozitate și deschidere”.
DIE ZEIT: „O nesfârșită inițiere în atingere… Noi înșine, privitorii, devenim participanți în acest proces de căutare interioară”
Kino-Zeit: „Intim, profund… Nu e doar un film, e o călătorie de auto-cunoaștere”.
CriterionCast: „Una dintre marile descoperiri ale anului”.
WELT: „Cei care vor avea curajul să-l trăiască până la capăt vor fi răsplătiți cu o nouă perspectivă asupra lumii”.

Acest film nu este recomandat minorilor.
Recomandat de One World Romania.

Trailer:

Leave a reply (we review all comments)