PREMIERĂ: Stars High in Amnesia’s Sky (reactivări) – de Mihai Mihalcea

  • by
PREMIERĂ: Stars High in Amnesia's Sky (reactivări) - de Mihai Mihalcea

Nu ne amintim, ci ne rescriem amintirile”, ne spune Mihai Mihalcea întorcându-se cu detașare la propria creație „Stars High in Amnesia’s Sky”, care a avut premiera în 2003.

Creată într-un context în care în arta românească începea să se facă simțită apariția mai multor creații cu estetici foarte diferite de ceea ce se putea vedea de regulă pe scenele din România, lucrarea „Stars High in Amnesia’s Sky” este văzută pe scena internațională drept o instalație scenică, ”o creație experimentală care se sustrage codurilor dansului pe care refuză să-l exhibe”.

Prezentată ca work-in-progress la Centre National de la Danse – Pantin, lucrarea a fost prezentată în premieră pe scena Teatrului Hebbel am Uffer, în cadrul Internationales TanzFest Berlin, în 2003, avându-i ca performeri pe Maria Baroncea, Eduard Gabia și Mircea Ghinea, alături de scenograful Andu Dumitrescu. După premiera berlineză, Martin Hargreaves, editorul Dance Theatre Journal, scria în numărul 19 al revistei londoneze despre festival și aprecia ”Stars High in Amnesia’s Sky” drept „un performance inteligent și bine gândit a cărui abordare minimalistă a scos în evidență complexitatea întrebărilor coregrafice și politice pe care le-a lansat”.

Actuala creație – ”Stars High in Amnesia’s Sky (reactivări)” – are ca punct de plecare lucrarea din 2003. În centrul atenției noii lucrări nu se află neapărat lucrarea originală, ci mai cu seamă contextul care a favorizat apariția sa. Este un exercițiu de transmitere spre o altă generație de artiști a unor fragmente de istorii rămase prezente doar în memoria participanților direcți la evenimentele de atunci. În dispozitivul scenic actual se amestecă pe suprafața instabilă a prezentului texte, sonorități, imagini și acțiuni, amintiri, istorii personale și colective care sunt rescrise și reactivate performativ de către absolvenții Academiei de Dans și Performance a CNDB, protagoniștii actualei versiuni a lucrării. 

După ce coregrafii Vava Ștefănescu și Eduard Gabia au participat în propriile lucrări prezentate la CNDB în 2021, acum a venit rândul lui Mihai Mihalcea să se întoarcă într-un proces de rescriere a lucrării, în versiunea „Stars High in Amnesia’s Sky (reactivări)”. 

🔎 CREDITE:

Direcție artistică: Mihai Mihalcea
Cu: Smaranda Găbudeanu, Alina Lupeș, Amelia Motea, Claudiu Silvianu, Mihai Mihalcea

Asistenți: Iulia Chindea, Mircea Ghinea
Light design: Alexandros Raptis

Co-producția: Asociația culturală Solitude Project, Centrul Național al Dansului București.

🎟 BILETE: https://www.kompostor.ro/evenimente-cndb-20

💡 Spectacol prezentat în cadrul proiectului cultural ”Distanțe și reapropieri”, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Programul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul programului sau de modul în care rezultatele programului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Leave a reply (we review all comments)