Slow Food Viscri Pop-up Shop & Tasting-MMC 2019 @ Acuarela

Slow Food Viscri Acuarela

Slow Food Viscri Pop-up Shop & Tasting-Miercurea Minților Creative 2019 @ Acuarela

 

De Miercurea Minților Creative 2019, Acuarela aduce la București arome și merinde transilvănene autentice selectate de Slow Food Viscri și Viscri 32 – White Barn and Blue House.
Deschidem (larg) porțile la 12:00 și degustăm tihnit întreaga zi până spre orele 23:00.

Evenimentul va cuprinde o degustare și un pop-up shop de brânzeturi, cărnuri, zacuscă și dulcețuri curatoriate asezonate de echipa din Șura Albă de la Viscri 32 și Acuarela.

Bunătățile sunt culese din satele Meșendorf, Saschiz, Criț, Cund, Bârsău, Viscri, Rotbav și cuprind o selecție reprezentativă pentru mai multe ferme de familie, fundații și producători mici, imposibil sau greu de găsit în București. Brânzeturile, cărnurile, zacusca, siropurile și dulcețurile vor fi grupate tematic în 5 tipuri de platouri de degustare care poartă oaspetele într-o călătorie pe dealuri, pe la stână, prin fostul grajd de bivoli transformat în bucătărie la Viscri 32.

Invitații speciali de la această ediție sunt Adrian și Oana de la Meșendorf 65 care ne vor dezvălui secretele brânzei maturate din lapte de Bălțata Românească.

Echipa Viscri 32 va fi prezentă pentru a povesti pe îndelete despre fiecare ingredient.

Miercurea Mintilor Creative la Acuarela, Polona 40.
4 Decembrie, 12:00 – 23:00, Rezervari: 0745662889

> În Meșendorf, în mijlocul satului, la numărul 65, un cuplu mutat de la oraș lucrează cu un cuplu de săteni pentru a prelucra laptele de Bălțata Românească într-o brânză maturată minim 6 luni. Brânza lor este recomandată de comunitatea Slow Food Viscri și este produsă exclusiv cu lapte crud.

> Șura Albă de la Viscri 32 – White Barn and Blue House este un spațiu gastronomic deschis sezonier de 2 tineri (Mara si Alexu, un avocat și un designer) relocați în Viscri de la oras. Proiectul funcționează din multe puncte de vedere ca un business social, având doar angajați din sat, ingrediente de la fermieri și țărani din zonă și rețete transilvănene inspirate de bunica Marei.

> Acuarela este o casă plină de lucrari de artă și obiecte vintage reciclate, o grădină de vară plină de umbrele colorate și un mic bistro boem pentru comunitatea de creativi.

> Ferma Căţean continuă o tradiție de peste 300 de ani și este cunoscută pentru efortul de promovare a produselor tradiționale românești. Întreaga familie este implicată în continuare în viața de zi cu zi a fermei.

> Fundatia Adept Transilvania colaborează cu fermieri, comunități locale, universități și alte ONG-uri; precum și cu Ministerele Guvernului României pentru a găsi soluții la problemele care amenință biodiversitatea și supraviețuirea peisajelor remarcabile și a comunităților locale de fermieri din Transilvania. Fundația Adept produce printr-un proiect social amplasat într-o casă săsească veche din centrul Saschiz-ului o serie de dulcețuri specifice zonei.

“Degustări din șură” este un demers Viscri 32 de promovare a fermierilor, țăranilor și micilor producatori de merinde autentice și a mișcării Slow Food din România.

Proiectul este susținut de Asociatia Cuimbold și degustat de RADIO GUERRILLA.

Parteneri: Slow Food Viscri, Microgreens Romania, Villa Vinea

Leave a reply (we review all comments)