Search & Research RO – Discuție cu invitații

Programul Search & Research RO continuă și anul acesta în cadrul Nopții Albe a Galeriilor NAG. La finalul acestui program, marți, 10 octombrie, începând cu ora 16:00 va avea loc o discuție publică cu invitații la Rezidența BRD Scena 9.

 

Asociația Ephemair are plăcerea de a anunța continuarea în acest an a programului “Search & Research RO” inițiat cu ocazia Nopții Albe a Galeriilor NAG 2016 prin care invită un grup de specialiști străini din

domeniul artei contemporane să cerceteze și să descopere scena culturală locală.

Pentru ediția NAG 2017, “Search & Research RO“ este realizat în cooperare cu programul de rezidențe curatoriale ARC Bucharest, iar invitații sunt:

Miguel Amado – Senior Curator la Middlesbrough Institute of Modern Art, Anglia, Geir Haraldseth – Director al Rogaland Kunstsenter (Rogaland Contemporary Art Centre), Stavanger, Norvegia, Gabi Scardi – curatoare și critic de artă, Milano, Italia, Evelyn Simons – curatoare, critic de artă și coordonatoare de proiecte la CAB – un centru privat non-profit de artă contemporană din Bruxelles, Belgia și Stefan Vicedom curator, cercetător asociat în artă contemporană la Städel Museum din Frankfurt, Germania.

Programul de o săptămână al “Search & Research RO“ va include un tur intensiv de vizitare a instituțiilor, galeriilor și inițiativelor participante în programul NAG București, o călătorie de cercetare în Timișoara și Arad și o serie de vizite de studiouri de artiști în București.

Programul va fi concluzionat de participarea invitaților la o discuție cu publicul moderată de Dragoș Olea – membru al colectivului de artiști APPARATUS 22 și consultant ARC Bucharest – care va avea loc la data de 10 Octombrie, începând cu orele 16:00, la Rezidența BRD Scena9 din București.

 

Pentru informații suplimentare contact: office@noaptealgaleriilor.ro / info@arcbucharest.ro

Join our Facebook Event: https://www.facebook.com/events/867286523439633/

 

Search & Research RO“ este realizat cu sprijinul generos al Institutului Cultural Român – ICR, Primăria Capitalei prin ARCUB și BRD Groupe Société Générale.

______

Noaptea Albă a Galeriilor – NAG este un eveniment care radiografiază anual scena culturii contemporane și a spațiilor care o promovează. Inițiat în 2007 NAG are loc în peste zece orașe din România. www.noapteagaleriilor.ro

 

Asociația Ephemair produce proiecte și evenimente al căror scop este acela de a promova cultura contemporană din România și de a intermedia un dialog firesc între scena artistică și publicul larg. Www.ephemair.ro

 

ARC Bucharest este un program de rezidențe destinat curatorilor care lucrează și sunt stabiliți în afara României pentru a descoperi contextul artistic efervescent din București http://arcbucharest.ro/

 

Parteneri media: Magic FM, Adevărul, Dilema Veche, Agerpres, Blitz TV,  Scena9, Glamour, Orasulm.eu, Urban.ro, The Institute, Modernism.ro, Feeder, Dissolved Magazine, e-Zeppelin, GalaSocietatiiCivile.ro, Institutul Francez, Anim’est

 

Search & Research RO continues this is year during The White Night of the Art Galleries. At the end of this program, on Tuesday 10th October, starting 4PM there will be a public discussion with our guests at Rezidența BRD Scena9.

 

Ephemair Association is pleased to announce the continuance of “Search & Research RO” program, initiated during The White Night of the Art Galleries 2016, where we invited a group of foreign contemporary art specialists to explore and discover the local cultural scene.

 

In 2017, “Search & Research RO” is developed in cooperation with ARC Bucharest’s residence program for curators, and the guests are:

Miguel Amado – Senior Curator la Middlesbrough Institute of Modern Art, England, Geir Haraldseth – Director of Rogaland Kunstsenter (Rogaland Contemporary Art Centre), Stavanger, Norway, Gabi Scardi – curator and art critic, Milano, Italy, Evelyn Simons – curator, art critic and project coordinator at CAB – a private and non-profit center for contemporary art in Brussels, Belgium and Stefan Vicedom curator, working as Research Associate (Contemporary Art) at Städel Museum in Frankfurt, Germany.

 

The one-week program of Search & Research RO will include an intensive tour of the institutions, galleries and initiatives participating in the NAG Bucharest program, a research trip to Timisoara and Arad and a series of visits to different artists’ studios in Bucharest.

The program will be closed with a public discussion with our guests, moderated by Dragos Olea – member of the APPARATUS 22 artists’ team and ARC Bucharest consultant – held on October 10th, starting 4PM, at Rezindența BRD Scena9 in Bucharest.

 

For more information please contact: office@noaptealgaleriilor.ro / info@arcbucharest.ro

Join our Facebook Event: https://www.facebook.com/events/867286523439633/

 

“Search & Research RO” is put together with the generous support of the Romanian Cultural Institute – ICR, Primăria Capitalei through ARCUB and BRD Groupe Société Générale.

 

White Night of The Art Galleries – NAG is an annual event that looks through the scene of contemporary culture and the spaces that promote it. Initiated in 2007, NAG takes place in over 10 cities around Romania. www.noapteagaleriilor.ro

 

Ephemair Association produces projects and events with the sole purpose of promoting the contemporary culture in Romania and mediating a natural dialogue between the artistic scene and large categories of public. www.ephemair.ro

 

ARC Bucharest is a residence program for curators working and living outside Romania so they can discover the effervescent artistic context in Bucharest. www.arcbucharest.ro

 

Media Partners: Magic FM, Adevărul, Dilema Veche, Agerpres, Blitz TV, Scena9, Glamour, Orasulm.eu, Urban.ro, The Institute, Modernism.ro, Feeder, Dissolved Magazine, e-Zeppelin, GalaSocietatiiCivile.ro, Institutul Francez, Anim’est

 

Leave a reply (we review all comments)