Profeția Urbană – Visare @ Kube Musette

  • by
Profeția Urbană - Visare @ Kube Musette

Profeția Urbană – Visare @ Kube Musette
17 – 23 Ianuarie

Vernisajul expoziției va avea loc pe data de 17 ianuarie, la ora 19.00

***
Profeția Urbană este un concept care a ieșit la lumină pentru prima dată în 2014, sub forma unui album de bandă desenată, fiind primul volum dintr-o serie de 3, precedat de intervenții discrete în spațiul urban. După o perioadă mai lungă de acumulare Robert Obert pregătește continuarea poveștii prin materializarea acesteia într-un nou album în format print, dar și extiderea conceptului Profeției Urbane, așa cum a fost gândit inițial.
Expoziția de față reunește vizualuri deja cunoscute din prima parte a variantei de bandă desenată din Profeția Urbană cu elemente noi, din același registru, dar și din alte medii, propunând extinderea conceptului pe diferite tipuri de suport și portarea treptată către cât mai multe moduri de exprimare.
În procesul de aprofundare și căutare Robert a simțit nevoia să aducă la viață în mai multe feluri personajele din universul Profeției Urbane, ajungând să le cunoască mai bine prin intermediul acestei diversități stilistice.

***
Robert Obert este un artist vizual care trăiește și lucrează în prezent în București. Are o experiență diversă acumulată în timp, realizând ilustrații, benzi desenate, key visuals pentru evenimente sau festivaluri și multe alte provocări care îi șlefuiesc personalitatea artistică permanent.
Obiectivul este să transmită pe cât poate mesajele sale trecute prin filtrele percepției personale, toate acestea prin intermediul manifestărilor artistice.

***
parteneri: Experimentalist.ro provoked by Grolsch,
Corcova Roy & Damboviceanu Winery

***
INTRARE LIBERĂ

Leave a reply (we review all comments)